În Japonia, pregătirile sunt în toi pentru a întâmpina cum se cuvine noua eră - Reiwa. Deși pentru aproape jumătate dintre japonezi cele 10 zile libere din „Săptămâna de aur” (27 aprilie – 6 mai) nu reprezintă o bucurie, conform unui sondaj realizat de o publicație niponă, firmele au început să producă bani folosindu-se de schimbare. Populația consumă resurse financiare pe diverse prăjituri, obiecte simbolice și karaoke special pentru acest eveniment. E o nouă eră și un motiv de sărbătoare.

HotNews.roFoto: Hotnews

În satul Henari sosesc foarte mulți vizitatori și comercianți care vând de toate, de la ciocolată, la tricouri Polo și alcool care poartă numele erei.

Tot acolo, o companie produce cutii de conservă cu aer din actuala eră. Le vinde apoi, pe piață, la circa 9 dolari/cutie. Acestea au ajuns pe rafturi luni și compania speră că vândă peste 1000 de bucăți.

„Aerul din cutii este gratuit și sperăm că oamenii se vor bucura să respire aerul Heisei după ce vine noua eră, sau să le păstreze ca amintire”, a declarat președintele Heso Production, Minoru Inamoto.

Cutiile sunt inscripționate cu aceleași caractere folosite la curenta eră Heisei. Pe lângă aer, cutia mai conține o monedă de 5 yeni, considerată norocoasă.

Firmele din Japonia se străduiesc să creeze tot felul de obiecte cu privire la actuala eră, înainte de a intra în cea nouă. Monedele ovale de aur se vând „ca pâinea caldă” în magazinele din Tokyo, în timp ce cofetăriile fac prăjiturile care au avut cel mai mare succes în actuala eră.

Multe business-uri au lansat și produse dedicate noii ere Reiwa, precum abțibilde, carcase de telefoane, tricouri, sticle de sake etc.

Ofertele speciale din magazine

Magazinele japoneze intenționează să vândă sau să ofere gratuit obiecte comemorative de 1 mai, când națiunea va intra în noua eră, Reiwa, odată cu preluarea tronului de către prințul Naruhito.

Odată ce țara intră în vacanța de 10 zile legată de succesiunea imperială, acestea încearcă să stimuleze atmosfera de sărbătoare. Magazinele țintesc să-și crească vânzările în perioada vacanței când se așteaptă ca un număr mare de persoane să meargă la cumpărături.

În prima zi a Reiwa, un outlet din Tokyo își va întâmpina clienții cu o fanfară de trompete când va deschide magazinul la ora 10:00. În plus, în cadrul spectacolului, un caligraf va scrie cele două caractere kanji ale Reiwa pe o bucată de hârtie tradițională japoneză. Outlet-ul va oferi dulciuri sau sake servit în recipiente dreptunghiulare primilor 100 de clienți.

Un alt magazin din capitală, dintr-un alt district, va oferi dulciuri tradiționale japoneze imprimate cu „Bun venit, Reiwa” (în japoneză), primilor 248 de clienți, având în vedere că Reiwa va fi cea de-a 248 eră de la primul nume Taika, introdus în anul 645.

Într-unul dintre cele mai scumpe magazine se va vinde o omletă specială de orez și o versiune specială a „daifuku” (o prăjitură tradițională) cu praf de aur deasupra, ce urmează a fi vândută până pe 8 mai.

Bineînțeles, sunt și magazine care nu pregătesc nimic special, considerând că nu trebuie să realizezi un proiect pentru o eră ce se schimbă prea des.

Heisei în localuri

Lanțul de localuri de karaoke - Pasaela a creat o listă de 80 de melodii cu cele mai de succes piese din fiecare an al erei Heisei, pentru unele magazine din Tokyo. Printre melodii se numără Hibari Misora’s “Kawa no Nagare no Yoni” (Ca un fluviu care curge) din 1989, primul an al erei Heisei și Southern All Stars’ “Tsunami” din 2000.

Clienții Pasaela care vin cu părul făcut într-un mod special ce era la modă în 1990 vor primi o reducere de 3%. Pentru machiaj, procentul e de 5%. Discountul e valabil până pe 30 aprilie, când se încheie era Heisei.

„Muzica reprezintă era. Vreau să mă bucur de gustul mâncării Heisei, în timp ce ascult muzica acelei perioade”, a declarat un japonez.

Cel mai de succes produs

Un set de monede comemorative inscripționate „Heisei 31”, însemând al 31-lea an al erei a avut succes. Producătorul a vândut circa 350.000 de monede, până la finalul lunii februarie. Clienții sunt colecționari și persoane care doresc să păstreze ceva obiecte comemorative.

„Mă așteptam ca mulă lume să cumpere seturile, dar niciodată nu m-am gândit că atât de mulți”, a declarat un oficial al Japan Mint, care a vândut monedele. A fost chiar nevoit să crească producția.

Fiecare set costă circa 18 dolari, fiind vorba de 6 monede de 1 – 5 -10 – 50 – 500 yen și o medalie inscripționată cu un porc misteț pentru că, potrivit zodiacului Chinezesc , 2019 este anul mistrețului.

La sediul Japan Mint din Saitama s-a format o coadă lungă de la ora 9:00, într-una dintre zile, și toate seturile s-au vândut în 20 minute.

Capacitatea de a acoperi în timp util cererea este scăzută pentru că Japan Mint lucrează și la produsele dedicate jocurilor paralimpice 2020.

Seturile vor fi vândute până la finalul lunii aprilie.

Analiștii estimează că această schimbare a erei va genera economiei un plus de circa 4,4 miliarde dolari.

Surse: The Japan Times, Jiji Press, The Japan News, Time.com, Yomiuri Shimbun

Citește și: