Cazul bărbatului care varsă două găleți cu apă și ulei în Dâmbovița: De unde ar fi ieșit de fapt acesta - Hotnews Mobile
1 € 4,7556 1 USD 4,2732vineri 18 oct 2019

Cazul bărbatului care varsă două găleți cu apă și ulei în Dâmbovița: De unde ar fi ieșit de fapt acesta

de Cristina Filip Luni, 15 aprilie 2019, 8:01
- a A+
Imagine
Bărbatul care a fost surprins pe video în urmă cu câteva zile aruncând două găleți cu ce părea a fi apa reziduală și ulei în Dâmbovița ar fi ieșit, de fapt, din spatele unor clădiri de pe Splaiul Independenței.



Reprezentanții Centrului Comercial Orhideea au transmis către HotNews.ro că au urmărit imaginile de pe camerele de supraveghere și au observat cum persoana cu cele două găleți ajunge in zona parcării printr-o poartă improvizată în gardul care împrejmuiește parcarea (foto 1), în spatele magazinelor care au ieșire spre Splaiul Independenței (foto 2).

Foto 1 - Poarta:


Foto 2 - Magazinele de pe Splai:


Foto 3 - Calea de acces către poarta improvizată în gard:


Redăm comunicatul integral:

În momentul de față, în urma cercetărilor proprii, persoana din imaginile filmate nu are vreo legătură cu un restaurant din interiorul sau din parcarea Centrului Comercial Orhideea. Pe imaginile surprinse de camerele noastre de supraveghere la ora 21:02, în data de 9 aprilie, se vede clar că respectivul nu vine din complexul nostru, ci ajunge în acea zonă de acces printr-o poartă care e localizată în spatele unor chioșcuri aflate pe trotuar. Dacă el este, să zicem, angajatul fast food-ului din stradă, e evident că nu poate ieși cu acele găleți pline de deșeuri prin fața localului, unde sunt clienți, motiv pentru care a făcut manevra după o ieșire prin spate, lucru care a dus la această confuzie și impresie total eronată.


Cetățenilor Bucureștiului care se îndoiesc de legalitatea activităților din Orhideea după vizionarea acelui clip viral le transmitem că acest centru funcționează din 2003 și că absolut nimeni din tot complexul nu ar putea face un asemenea gest inconștient; nu doar că ar risca să le reziliem contractul, dar nu ar avea de ce să recurgă la asta, din moment ce toate restaurantele/patiseriile/cafenelele au contracte de preluare a apelor și uleiurilor uzate, plus racord la canalizare.

După sesizarea făcută de noi la Poliție, vom aștepta ca imaginile să fie confirmate oficial iar vinovații să fie identificați și pedepsiți.

Insistăm ca ancheta să continuie și oferim tot suportul nostru pentru rezolvarea ei, la fel cum suntem deschiși și unor noi controale care pot veni săptămâna viitoare.

Reamintim că, săptămâna trecută, am prezentat imagini cu un bărbat care cobora dinspre parcarea centrului comercial cu 2 găleți cu apă uzată spre malul râului Dâmbovița. Deși inițial am afirmat că vine din parcarea centrului comercial, în urma cercetărilor și discuțiilor cu reprezentanții am aflat că nu este angajat al niciunui restaurant, ci doar trece prin calea de acces a centrului printr-o poartă improvizată în gardul care înconjoară parcarea.

Citește și: VIDEO Imaginile zilei. Un bărbat aruncă găleți cu ulei folosit direct în Dâmbovița: “Da' care-i treaba ta?!" / Apa Nova București va efectua verificări



31886 de afisari


Ei nu stiu, nu pot si nu e treaba lor
clencix [utilizator], Luni, 15 aprilie 2019, 9:38
+26/26
Treaba poliției și a sindicatului lor este de a-și aștepta lefurile și pensiile mari și premature.
pai..
Martha Logu [utilizator], Luni, 15 aprilie 2019, 8:52
+20/20
.. politia ce zice? nu l-au identificat pe sugaci?
inca 11 comentarii comenteaza
Cookie Settings