Heiko Maas: Să se impună sancţiuni economice ţărilor care încalcă valorile UE - Hotnews Mobile
1 € 4,7556 1 USD 4,2732sâmbătă 19 oct 2019

Heiko Maas: Să se impună sancţiuni economice ţărilor care încalcă valorile UE

de I.B. Marţi, 26 martie 2019, 1:55
- a A+
Imagine
​Ministrul german de externe, Heiko Maas, a susţinut că Uniunea Europeană trebuie să suspende finanţarea şi să impună sancţiuni împotriva statelor-membre care adoptă legi care se opun unor valori europene fundamentale, precum independenţa justiţiei şi libertatea presei, potrivit Rador.



Poziţionându-se în acest sens în cadrul unei emisiuni a reţelei publice de televiziune germane ZDF, Maas a precizat că ţări precum România, Ungaria şi Polonia primesc mai multă finanţare de la UE decât contribuie la aceasta şi, prin urmare, reducerea aceastei finanţări reprezintă o pârghie importantă pentru Bruxelles.

"Există reguli fundamentale de bază ce trebuie respectate de toată lumea", a spus Heiko Maas. Pentru membrii care le încalcă "va trebui să analizăm dacă vor trebui să existe sancţiuni economice", a completat el.

Îngheţarea finanţării "este singura limbă pe care o pricep" guvernele care limitează libertatea presei, a apreciat el.

Cel mai mare grup politic din Parlamentul European, Partidul Popular European (PPE), s-a declarat miercuri pentru suspendarea partidului FIDESZ al premierului Ungariei, Viktor Orban, din rândurile sale, din cauza îngrijorărilor că a încălcat principii fundamentale ale UE în ceea ce priveşte statul de drept.

Orban - care a preluat puterea în 2010 - a fost acuzat că încearcă să pună sub control absolut instanţele de judecată, mijloacele de informare în masă, domenii ale economiei şi chiar şi institute de cercetare ştiinţifică.

UE se află, pe de altă parte, în conflict cu guvernele din Polonia şi România din cauza unor texte de lege despre care criticii lor spun că subminează statul de drept şi valori europene fundamentale.


247 de afisari


1.sa se introduca cetatenia europeana
rov [utilizator], Marţi, 26 martie 2019, 2:38
+1/1
2. votul obligatoriu pe teritoriu UE
3. cei care nu respecta valorile UE sa nu aiba drept de circulatie in UE, etc
comenteaza
Cookie Settings