VIDEO INTERVIU Aventurile unui sofer cu mașina electrică: La stațiile de alimentare, e o problemă cu șoferii mai puțin educați/ Drumul către mare e gratis, dar ești limitat. Cel mai rentabil este să o iei prin Bulgaria. - Hotnews Mobile
1 € 4,7582 1 USD 0,7358luni 14 oct 2019

VIDEO INTERVIU Aventurile unui sofer cu mașina electrică: La stațiile de alimentare, e o problemă cu șoferii mai puțin educați/ Drumul către mare e gratis, dar ești limitat. Cel mai rentabil este să o iei prin Bulgaria.

de Daniela Mihai, Matei Budes, Catalin Voicu Vineri, 22 martie 2019, 22:38
- a A+
Imagine
Mașinile electrice sunt o atracție pentru români, chiar dacă prețul lor este mare. Răzvan Barbu este șofer pe o astfel de mașină și merge zilnic prin traficul din Bucureșți. Este încântat de faptul că o poate încărca gratis, însă a vorbit și despre limitările care apar. atunci când mergi cu o mașină electrică în România.



Regula bunului simț nu se aplică întotdeauna la stațiile de alimentare

L-am întâlnit pe Răzvan în timp ce alimenta mașina la una dintre stațiile din parcarea de la Ikea. "Sunt stații de alimentare în Capitală, însă bătaia de cap ne-o dau șoferii mai puțin educați, care nu folosesc aplicația și nu își dau check-in atunci când alimentează. Nu își pun nici măcar un număr de telefon în geam" - spune Răzvan Barbu.

"Imediat ce am ajuns la stația de alimentare de aici, de la Băneasa, mi-am dat check-in. Este foarte important ca fiecare să facă acest lucru. De exemplu, dacă ar fi fost o singură priză și eu aș fi venit de la Ploiești, de pe DN1, ca să încarc, ar fi trebuit să plec, pentru că este deja cineva. Nu este ca la pompa de benzină, unde aștepti după cel din față 5 minute. Chiar și acolo, oamenii sunt nervoși, câteodată" - afirmă Răzvan Barbu, într-un interviu pentru HotNews.

"Este foarte important ca fiecare șofer care vine să alimenteze, să își dea ceck-in la stația de încărcare pentru că orice mașină se încarcă în câteva zeci de minute. Poate dura totul chiar două sau trei ore. De exemplu, dacă stau o oră să îl aștept pe cel din fața mea care are mașina la încărcat și apoi alte două ore, până se încarcă și mașina mea, nu prea este rentabil. O mașină electrică te face un pic mai responsabil, trebuie să îți organizezi mai bine timpul".






"Cum ajungi la mare cu o mașină electrică? Cu 90km/h și fără aer condiționat!"

Când mergi cu o mașină electrică ai o serie de avantaje, însă apar și anumite limitări. "Cu o mașină electrică poți să mergi doar 300 de kilometri fără să o reîncarci, ceea ce este puțin frustrant. Un drum de 500 de km, pe care îi făceai în 4 ore cu o mașină clasică implică și mai mult timp, dacă îl parcurgi cu o mașină electrică. În 2019, nu există nicio stație de alimentare între București și Constanța Ai noștri s-au gândit că ne trebuie stații de alimentare doar în București și doar în Constanța. Dacă ne uităm pe aplicație, se vede că până la mare nu este nicio stație de alimentare. Este una la o firmă din Călărași, dar aceasta funcționează doar pentru clienți.

Ești puțin limitat: pe autostradă trebuie să mergi cu 90 km/h în mod constant. Eu am ajuns la Constanța cu această viteză, fără aer condiționat. La destinație, aveam 27% baterie. Și am încărcat-o trei ore. După un drum de trei ore, oricine are nevoie de un repaus. Și atunci am pus-o la încarcat, am ajuns la peste 60 la sută baterie, apoi am mers în stațiune. Când m-am reîntors, am pus-o iarăși la încărcat, timp în care am fost la un restaurant și am mâncat. Până la urmă, totul ține de organizare. Cel mai rentabil ar fi să mergi la mare prin Bulgaria, ajungi la Mangalia mult mai rapid, vecinii noștri au mai multe stații de alimentare. Așa scapi de limita de 90 km/h și poți folosi și aerul condiționat.


"Drumul către munte cu o mașină electrică, mai simplu decât drumul către mare"


"La munte, în Bușteni, la parcarea de la Penny, era 2 lei/kw. Sunt un om cu principii, nu am vrut să alimentez acolo și m-am dus la un restaurant din Sinaia, unde mi-am putut alimenta mașina gratis. La munte, nici nu trebuie să mergi cu 90 km/h și nici nu trebuie să te reții să nu folosești aerul condiționat. Prima stație de încărcare în drumul către munte este la Câmpina."


"Atât timp cât combustibilul este gratuit, mașina electrică este rentabilă."

Răzvan Barbu s-a referit și la costuri. "Acasă, noi plătim 50-60 de bănuți pe kilowatt, mașina are 40kwh. În oraș, ar putea să fie maxim 1 leu pe kw, practic aș plăti 40 de lei pe 300 de km, ceea ce înseamnă vreo 8 litri de benzină, cu indulgență. Cu opt litri de benzină aș merge doar 100 de kilometri. Cu mașina electrică ai acces peste tot, poți să mergi și în parc să iei pe cineva, dacă vrei. Un alt avantaj este că nu plătești așa de mult pentru electricitate. Sunt multe drumuri pe care le faci nu doar în oraș, de exemplu poți merge la mare gratis. Poate că nu sunt mulți bani, dar dacă mergi de zece ori pe lună la mare, se simte", mai spune Răzvan Barbu.

În perioada ianuarie - februarie 2019, au fost vândute în România 73 de mașini full electrice ( cu 2,8% mai multe decât în primele 2 luni din 2018), 25 din categoria plug-in (-71,6%) și 551 de autoturisme hibrid (+139,6%), conform datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile.


96800 de afisari


”Pe banii altora” este principiul :)
Harald [utilizator], Sâmbătă, 23 martie 2019, 1:12
+36/54
”gratis” nu înseamnă că nu costă nimic, înseamnă că plătește altcineva. Deci principiul e ”să-mi plătească alții energia electrică”.
in parc ?
anick [utilizator], Vineri, 22 martie 2019, 23:42
+29/33
”Cu mașina electrică ai acces peste tot, poți să te duci și în parc dacă vrei.” Serios ?
inca 92 de comentarii comenteaza
Cookie Settings