Canalele PRO TV ar putea să nu mai fie disponibile în rețelele Telekom si NextGen / Telekom: Pro TV vizează o creștere a prețului - Hotnews Mobile
1 € 4,7556 1 USD 4,2732sâmbătă 19 oct 2019

Canalele PRO TV ar putea să nu mai fie disponibile în rețelele Telekom si NextGen / Telekom: Pro TV vizează o creștere a prețului

de Redactia Vineri, 22 februarie 2019, 22:57
- a A+
Imagine
ProTV avertizează, vineri seară, pe platformele sale online că în data de 28 februarie contractele de retransmisie cu Telekom România Communications S.A. și NextGen Communications SRL vor expira. Conform Știrilor ProTV , Telekom și NextGen nu au agreat un nou contract. Telekom arată, într-o reacție transmisă HotNews.ro, că Pro TV "vizează o creștere semnificativă a prețului."



În acest context, Pro TV susține că este posibil că începand cu dată de 1 martie canalele sale să nu mai fie disponibile abonaților din rețelele Telekom și NextGen. Toate celelalte rețele ar urma să difuzeze în continuare canalele PRO TV.

  • Contactați de HotNews.ro, reprezentanții Telekom au transmis următoarea reacție: "Suntem surprinși de anunțul făcut de Pro TV. Discuțiile cu grupul media sunt în derulare și negocierile cu acesta sunt purtate în beneficiul clienților noștri, în condițiile în care Pro TV vizează o creștere semnificativă a prețului."

În continuarea anunțului Pro TV se precizează că această companie oferă în continuare canalele sale către Telekom și NextGen și depune toate eforturile astfel încât abonații acestora să poată urmări noile sezoane ale emisiunilor sale precum Românii au Talent, dar și lansările producțiilor VLAD și Cântă acum cu mine.

ProTV și celelalte canale ale trustului nu sunt incluse în lista must-carry, a posturilor libere la retransmisie, pe care operatorii de cablu sunt obligați să le retransmită.

Canalele din Grupul PRO sunt retransmise în baza unor contracte comerciale prin care operatorii plătesc acestei companii pentru dreptul de a include posturile ei în grilele lor.

Anunțul a venit chiar vineri seară când rulează show-ul "Românii au talent" unde Telekom a fost sponsor principal opt ani de zile până în 2019.

La începutul lunii, când CME, compania-mamă a Pro TV, anunța că veniturile din România au depășit 200 de milioane de dolari în 2018 , unul dintre șefii companiei, Christoph Mainusch, spunea:
  • "(...) Creșterea veniturilor din publicitate TV în 2019 va fi completată de o proporție mai mare de venituri din alte surse"

Tarifele plătite de distribuitori sunt a doua mare sursă de venituri pentru CME/Pro TV, după publicitate.


7622 de afisari


mda ...
Dr.Mythnick [utilizator], Vineri, 22 februarie 2019, 23:49
+7/11
"Romania Te Iubesc" in rest sunt emisiuni de duzina ...
Mare pierdere
tony-s [utilizator], Sâmbătă, 23 februarie 2019, 7:04
+6/12
las fierbinti, stirile de la ora 5, maruta si alte emisiuni pt idioti. Sper ca telekom sa nu cedeze santajului practicat de protv.
inca 6 comentarii comenteaza
Cookie Settings