Nadia Comăneci, protagonista unui moment amuzant alături de actorul James Marsden, în deschiderea galei Laureus - Hotnews Mobile
1 € 4,7556 1 USD 4,2732sâmbătă 19 oct 2019

Nadia Comăneci, protagonista unui moment amuzant alături de actorul James Marsden, în deschiderea galei Laureus

de I.B. Marţi, 19 februarie 2019, 4:09
- a A+
Imagine

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a fost protagonista unui moment amuzant alături de actorul James Marsden, luni seară, la Monaco, în deschiderea galei Laureus, la care printre nominalizaţi se numără şi Simona Halep, potrivit News.ro.



Marsden este prezentatorul galei.

Într-un filmuleţ cu deschiderea galei, postat pe contul de Twitter al evenimentului, actorul susţine că este foarte emoţionat şi cere ca Nadia Comăneci să vină să îl liniştească. Nadia îl calmează pe actor enumerând filme şi seriale în care a jucat, iar ulterior, după o intrare a prezentatorului în scenă "cu flic-flacuri", îi arată nota 9, spre deosebire de personalităţi din public care îi arată nota 10.

La gala de luni seară, Simona Halep se numără printre nominalizatele pentru cea mai bună sportivă a anului 2018.

Nadia Comăneci şi Ilie Năstase sunt membri Laureus World Sports Academy, o asociaţie care reuneşte peste 60 dintre cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor.



1726 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings