PSD apără Secția de investigare a magistraților, înființată la propunerea sa: Încetați politizarea anchetei penale împotriva doamnei Kovesi! Dacă e nevinovată, lăsați-o să demonstreze - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0034luni 25 ian 2021

PSD apără Secția de investigare a magistraților, înființată la propunerea sa: Încetați politizarea anchetei penale împotriva doamnei Kovesi! Dacă e nevinovată, lăsați-o să demonstreze

de N.O. Luni, 18 februarie 2019, 19:02
- a A+
Imagine
PSD a transmis, luni, pe pagina de Facebook contestatarilor Secției de investigare a magistraților să înceteze cu "politizarea anchetei penale împotriva doamnei Kovesi" și să lase "probele să vorbească", subliniind că persoanele care contestă integritatea noii Secții "contestă de fapt integritatea întregului sistem de Justiție din România".


"Cei care contestă integritatea noii Secții de investigare a magistraților contestă de fapt integritatea întregului sistem de Justiție din România. Noua Secție este formată din procurorii care deja existau în sistemul judiciar. Ei au fost selectați și numiți de magistrații din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – organism independent de influențele politice. Deci dacă procurorii noii Secții nu sunt în regulă, atunci nimic din ce s-a întâmplat în sistemul nostru de justiție nu a fost în regulă. Încetați politizarea anchetei penale împotriva doamnei Kovesi! Lăsați probele să vorbească! Dacă d-na Kovesi este nevinovată, lăsați-o să demonstreze acest lucru în fața instanței de judecată!", arată postarea PSD.

Grupul ALDE, din care face parte și formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, i-a luat apărarea Laurei Codruța Kovesi, candidat la funcția de procuror-șef european, într-o scrisoare semnată de liderul Guy Verhofstadt și adresată președintelui Parlamentului European Antonio Tajani. ALDE critică autoritățile de la București și îi cere lui Tajani să intervină pentru ca puterea PSD-ALDE să nu blocheze candidatura fostei șefe DNA.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a catalogat Secția de investigare a magistraților drept "sluga infractorilor din PSD-ALDE", iar dosarul lui Kovesi ca pe "e o acțiune comandată politic".

Laura Codruța Kovesi s-a prezentat, vineri, la audierea de la Secția pentru anchetarea magistraților, la ieșire anunțând că are calitatea de suspect și că a recuzat doi magistrați din secție.

Ancheta este legată de declarațiile lui Sebastian Ghiță cu privire la aducerea în țară a inculpatului Nicolae Popa din Jakarta.



2835 de afisari



Smecheri
Soljenitin [utilizator], Luni, 18 februarie 2019, 19:07
+21/23
Actor incumbit probatio - acuzatorul sa dovedeasca vinovatia.

Apoi, orice apara pesedeaua este clar antiromanesc, asadar este toxic.
...
CosminMaricari [utilizator], Luni, 18 februarie 2019, 19:08
+19/21
N-a înțeles nimic PSD din justiție. Cineva să le spună șoferilor și secretarilor din partidul unic că nu cel acuzat trebuie să dovedească că e nevinovat, ci cei care-l acuză că este vinovat. S-ar putea să fie o diferență prea subtilă... dar poate măcar simulează gândirea.
inca 15 comentarii comenteaza