Ilhan Omar, deputată democrată aleasă în Congresul american în ianuarie, și-a cerut scuze luni după ce a afirmat că susținerea Statelor Unite pentru Israel este alimentată de finanțările din partea AIPAC, principalul grup de lobby pro-israelian, declarații considerate antisemite și denunțate inclusiv în tabăra sa politică, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Antisemitismul este real și sunt recunoscătoare aliaților mei și colegilor mei evrei care mi-au dat o lecție asupra acestei istorii dureroase a retoricii antisemite", a afirmat Ilhan Omar.

"Intenția mea nu a fost să-mi jignesc alegătorii sau evreii americani. Trebuie tot timpul să fii pregătit să faci pasul înapoi și să analizeze criticile, așa cum mă aștept să facă și oamenii care mă ascultă când sunt atacată din cauza identității mele", a adăugat ea, prezentând "scuze fără echivoc".

Președintele american Donald Trump a apreciat că acest comunicat este insuficient.

"Cred că ar trebui să-i fie rușine", a declarat acesta, la bordul Air Force One. "Declarațiile sale au fost cu adevărat oribile și nu cred că scuzele sunt adecvate", a adăugat el.

Omar, fiica unor refugiați somalezi, a provocat un adevărat scandal duminică, după ce a răspuns "AIPAC!" la un mesaj pe Twitter în care era întrebată "cine plătește politicieni americani pentru a fi pro-Israel".

Aceasta afirmase anterior că acestă controversă a crescut "din cauza lui Benjamin", referindu-se la chipul lui Benjamin Franklin de pe bancnota de 100 de dolari.

În mesajul de scuze, Ilhan Omar a insistat însă asupra "rolului problematic al lobbyi-știlor în sistemul nostru politic, fie că e vorba de AIPAC, NRA (lobby-ul pro-arme) sau industria energiilor fosile".

"Durează de prea mult timp și trebuie să fim pregătiți să le reglementăm", a adăugat ea.

Liderii democrați din Cameră, inclusiv președinta Nancy Pelosi, a condamnat luni folosirea unei "retorici antisemite".

Cel puțin zece congresmeni, republicani dar și democrați, au cerut ca Ilhan Omar să fie sancționată pentru aceste declarații.

Ilhan Omar, singura deputată care poartă vălul islamic, este în centrul controverselor de când și-a anunțat susținerea pentru mișcarea BDS (Boicot, retragerea investițiilor, sancțiuni) care cere boicotarea economică, culturală și științifică a Israelului pentru a protesta față de ocuparea teritoriilor palestiniene. O serie de partizani ai Israelului acuză BDS că este o formă de antisemitism.

Susținerea pentru campania BDS afișată de Omar și de Rashida Tlaib, o altă deputată musulmană din Congres, stânjenește partidul Democrat. Avansul aripii stângi democrate la alegerile din noiembrie ar putea atrage o mișcare de respingere a electoratului moderat, în special evrei liberali, în optica prezidențialelor din 2020.