Oamenii de ştiinţă au descoperit un truc simplu prin care îţi poţi aminti orice. Conform unui nou studiu, desenatul ar putea fi una dintre cele mai eficiente metode pentru îmbunătăţirea memoriei. Vârstincii sau adulţii ce aleg să deseneze şi-ar putea îmbunătăţi memoria, susţin cercetătorii. Aceasta ar putea fi una dintre tehnicile benefice pentru evitarea efectelor îmbătrânirii sau a dezvoltării afecţiunilor precum Alzheimer sau demenţă. Conform Science Alert, nu trebuie să fii neapărat un artist pentru a beneficia de aceste efecte asupra memoriei, citează Descoperă.

faze tariFoto: Colaj foto

Povestea tinerei care a terminat Facultatea de Drept în România, dar e în clasa întâi în Norvegia. O tânără româncă a ales să își facă un rost în Norvegia. După ce a terminat Facultatea de Drept în România, Roxana a ales să plece în străinătate, în Norvegia mai exact. Dar aici, ea a fost nevoită să se înscrie din nou la școală... în clasa întâi. Ajunsă în Norvegia, Roxana s-a angajat la o cafenea din comuna Skjervøy. De la ora 09:00 dimineața, tânăra își începe programul și își întâmpină clienții cu căldură și cu zâmbetul pe buze. Însă începutul a fost unul dificil. Românca nu știa decât două cuvinte în norvegiană: „Vent litt”, scrie Unica.

Mirii pe care ANAF i-a vizitat imediat după nuntă. Ce a păţit lăutarul care le-a cântat. Primiţi cu ANAF-ul? Nici n-au apucat bine să îşi numere darul, că unii dintre tinerii care s-au căsătorit de curând, au fost luaţi la întrebări de autorităţi. Oamenii trebuie să spună dacă cei pe care i-au angajat la nunta le-au dat facturi sau nu. Specialiştii fiscali evaluează industria uriaşă a nunţilor, la un miliard de lei. În Argeş, inspectorii ANAF au cerut de la primării liste cu numele celor care s-au căsătorit recent. Apoi s-au prezentat la adrese şi i-au întrebat pe miri unde au făcut nuntă, cine le-a cântat, fotografiat şi filmat dar şi ce cheltuieli au avut în total, potrivit Stirile ProTv.

Şi-a vândut un rinichi ca să-şi ia telefon mobil. Acum luptă să trăiască. După ce şi-a vândut rinichiul, în urmă cu 7 ani, chinezul Xiao Wang, din Chengzhou, a avut numai de tras, iar acum se luptă să trăiască. La acea vreme era un adolescent sărac şi suferea pentru că părinţii nu-şi puteau permite să-i cumpere un telefon mobil, care abia se lansase şi valora 1.000 de dolari (circa 4.083 de lei). Aşa că i-a venit ideea să-şi vândă un rinichi ca să şi-l ia. Nu a găsit doritori să facă schimbul decât pe piaţa neagră, printr-un intermediar. Într-un final, Xiao a acceptat să-şi vândă rinichiul pentru 3.200 de dolari. După operaţia în timpul căreia a fost lăsat fără unul dintre rinichi, doctorul l-a asigurat pe adolescent că va avea o viaţă normală şi cu un singur rinichi. Însă tranzacţia i-a ruinat complet viaţa, potrivit Click.

Aplicația de dating din Black Mirror devine realitate. „Hang the DJ” a fost probabil cel mai bun episod din sezonul patru al serialului Black Mirror. În acel episod era ilustrată o aplicație de dating care le oferea celor doi parteneri un timp limitat înainte de a trece la următorul. Cine a fost inspirat de acest sistem distopic și a creat o aplicație similară. Aplicația se numește Juliet și este disponibilă gratuit pe magazinul de aplicații al Apple. Aplicația te potrivește doar cu o singură persoană și apoi ți se impune un timp în care trebuie să interacționați. Acestă potrivire se face în urma unei analize, potrivit Playtech.