Ce-au făcut cineaștii români în anul Centenar? Adina Pintilie ne-a dat un film-experiment. La fel și Bogdan Mustață. Radu Jude a luat la puricat o frază a lui Mihai Antonescu, alt Antonescu din consiliul de miniștri al celebrului mareșal. Radu Muntean a făcut film despre o adolescentă. Alții s-au ocupat de filme de dragoste brutală, de adulter, de destinul românilor din diaspora. S-au făcut și documentare (despre strania Nina Cassian), dar și filme suprarealiste (cu menage à trois-uri bizare). România e haotică și complexă pe marile ecrane. Iată un Top 10 cu filmele românești.
My Life Rehearsed In One Leg. Regia: Bogdan Mustață
Andra Guți o interpretează pe adolescenta Alice T. și pentru rol a obținut premiul de interpretare la Festivalul de la Locarno. În film, fata rămâne gravidă. Mama ei adoptivă află. Totul se întâmplă pe fondul pubertății ca un vortex emoțional. Știm că Radu Muntean are o afinitate aparte pentru personajele feminine. Cu Alice reușește să redea patimile adolescenței feminine, cu fluctuațiile de stare, cu morala și greșeala, cu învățăturile și fronda, cu țipetele și exagerările și isteriile tipice. Orice adolescentă sau fostă adolescentă se identifică cu fata din film, indiferent dacă a trecut printr-o dramă (ca maternitatea precoce a lui Alice T.) sau nu.
Moromeții 2. Regia: Stere Gulea
Stere Gulea a scos de la naftalină Moromeții 2 în an centenar. Nu-i o pură întâmplare. Mai ales că rolurile principale sunt interpretate de actorii Horațiu Mălăele, Iosif Paștina și Dana Dogaru. Actori mari. Ei bine, scenariul este o adaptare a celui de-al doilea volum al romanului “Moromeții”, a romanului “Viața ca o pradă” și a publicisticii lui Marin Preda. Gulea n-a lăsat Moromeții 2 în pace. L-a făcut pe Niculae anticomunist. Ceea ce e potrivit cu vremurile noastre, dar nu foarte legat de Marin Preda. În fine, filmul a lăsat spectatorii cu păreri împărțite. Dar Gulea a vrut să se alinieze cu timpul, nu să-l ecranizeze pe Preda. Unii zic că a greșit amarnic, că volumul 2 al Moromeților trebuia lăsat în litera romanului. Alții s-au emoționat văzând cum Niculae devine cealaltă față a lui Marin Preda, din Viața ca o pradă. S-a iscat ceartă în social media. Apărătorii vs. detractorii lui Gulea-Preda. Ceea ce arată că și scriitorul și regizorul sunt actuali. Bravo Stere&Marin!
Touch Me Not / Nu mă atinge-mă. Regia: Adina Pintilie
Dragi cinefili, România a câștigat Ursul de Aur la Berlin cu filmul ăsta. Știu că atunci când a apărut informația, românii au început să comenteze. Ne mai întrebăm unde? Tot în social media, pe Facebook, acolo unde ne exorcizăm demonii zilnic. Românii n-au fost de acord că România a câștigat un Urs de aur cu un film despre cum se iubesc cei cu dizabilități. Dar al lui e Ursul, atunci, dacă noi nu-l vrem? Al Adinei Pintilie. Cert e că utilizatorii de Facebook au strâmbat din nas la acest film-experiment, desigur, înainte să meargă la cinema să vadă filmul. Ceea ce e perfect valabil, nu? Nu prea. Cârcotași, bârfitori, neam de Gică Contra? Așa suntem? Eu las trailer-ul, voi să vedeți filmul. Pe urmă putem să ne facem fiecare o cronică de film. În propria noastră minte. Sau pe Facebook?
“Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Regia: Radu Jude
Voi vă puneți întebări despre parcursul istoriei României? Prinși în cotidian, aciuați în vieți personale, cine-și pune? Uite că Jude ne salvează. „Titlul filmului este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deși nu este o invitație la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, așa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un «arc peste timp», cum ar veni”, declară Radu Jude. Declarând așa, a făcut film sau mai degrabă o reconstituire istorică pentru un show stradal. Cui îi mai pasă de o frază a lui Mihai Antonescu (alt Antonescu, nu mareșalul, deși tot din coteria mareșalului), când avem ilustre figuri politice perindându-se barbare și azi? Păi nu tocmai de asta ar trebui să ne uităm în spate, în trecut, să căutăm răspunsuri. Jude așa s-a gândit.
Lemonade. Regia: Ioana Uricaru
Lemonade a fost proiectat la Berlinală, după care a fost selecționat în peste 25 de festivaluri, cumpărat de distribuitori în 12 țări. A primit șase premii în festivaluri international. Una dintre recompense a fost premiul pentru regie la Sarajevo Film Festival. Și știți de ce? Pentru că România a început să-I intereseze și pe alții. Uite de ce. E istoria unui român în Americi. De fapt, o româncă. Filmul e despre Mara, o mamă rămasă pe drumuri de doar 30 de ani care se căsătorește cu americanul Daniel în timp ce se află în State. Are și un job în țara tuturor posibilitățilot. E asistentă medicală. Însă atunci când să-și ia permis de ședere și muncă, viața ei ia un twist. Parcă nu-I totuși așa de simplu în Americi.
Dragoste I. Câine. Regia: Florin Șerban
Asta-i prima parte dintr-o trilogie despre Dragoste. Suntem în Transilvania. În crucea munților. Un bărbat găsește într-un crâng o femeie bătută, traumatizată, speriată. Se îndrăgostește tiptil. O iubește cu ardoare, furie, milă. El e un pădurar. Un schimnic. Un om izolat. Ea e abondonată. Ce dragoste e asta? O dragoste izolată de lumea dezlănțuită în dezlănțuirea unui loc mitic, în vegetația fioroasă, în mijlocul munților care înghit omul cu tot cu iubirea lui. Pădurarul e posesiv, iar morala în iubire nu există, cel puțin nu așa cum e la șes. E morala muntelui.
Distanța dintre mine și mine. Regia: Mona Nicoară, Dana Bunescu
Crezul etic și estetic al poetei Ninei Cassian. A fost o falsă proletcultistă (într-un camuflat și problematic protest față de regimul Ceașcă). "Eu credeam că partidul ştie mai bine", spune Nina Cassian. S-a opus emoțional (nu e de ajuns?) comunismului, a fumat ca șarpele, a băut whiskane. A scris. A apărut la televizor. Apare în arhivele Securității. Cine e femeia asta? Filmul e un documentar emoționant, în care Nina vorbește despre viața și tribulațiile ei. Acoperită cu o șubă maro. Trăgând feminin din țigară pe tot parcursul filmului. În apartamentul ei din America. Cu chipul ei de bazalt, osos și zâmbăreț, în ciuda melancoliei.
Un om la locul lui. Regia: Hadrian Marcu
Omul la locul lui e Petru. Are 38 de ani și vrea să-și pună pirostrii. Lucrează la o multinatională. Jobul? Inginer de foraj. Dar viața e complicate, frate! Deși iubita lui e însărcinată, iar el e decis s-o ia de nevastă, umblă și cu alta. E adulterin. Amanta lui are un accident de muncă. Așa că viața lui Petru, un om care încearcă să păstreze aparențele, se dezechilibrează. Viața lui abia începe, viața amantei pare să fie ruinată. Cum o să facă Petru?
Un print și jumătate. Regia: Ana Lungu
Regizoarea Iris Spiridon și actorii Marius Manole și Istvan Teglas își joacă propriile roluri în film. Pare să fie un soi de documentar despre prietenia reală dintre ei, dar totul e lăsat în coadă de pește. E vorba despre trei prieteni care nu se pot adapta convențiilor. Nu reușesc să-și facă o familie. După ce le moare un prieten comun. De parcă moartea le-ar fi sistat posibilitatea de a mai simți. Totuși, fata, Iris, se îndrăgoștește într-o bună zi de un scriitor maghiar din Transilvania. Menage à trois-ul existențial în care trăiesc cei trei – care împart un apartament în București – se surpă. E peliculă cu secvențe onirice, cu faze minimaliste, cu accente estetizante.
