Ministrul Muncii anunță că va negocia cu UDMR despre legea pensiilor: Discuțiile, luni și marți, înainte de vot - Hotnews Mobile
1 € 4,7556 1 USD 4,2732duminică 20 oct 2019

Ministrul Muncii anunță că va negocia cu UDMR despre legea pensiilor: Discuțiile, luni și marți, înainte de vot

de V.M. Sâmbătă, 15 decembrie 2018, 20:32
- a A+
Imagine
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă, la România TV, că va negocia cu liderii UDMR luni sau marți, înainte de votul final al legii pensiilor, după ce membrii acestei formațiuni au declarat în urmă cu câteva zile că au depus amendamente cu privire la situația persoanelor cu dizabilități.



"Săptămâna trecută nu s-a putut promova pentru vot final legea, deoarece nu a fost trecută pe ordinea de zi, iar regulamentul spune că, dacă nu a trecut prin Biroul Permanent, poate trece prin grupul liderilor din Camera Deputaților, pentru a putea fi pusă pe ordinea de zi. Liderii PNL și USR nu au fost de acord și, din acest motiv, legea nu a fost săptămâna trecută pe ordinea de zi a plenului. (...) Discuțiile cu UDMR le vom purta luni și marți înainte de votul final", a declarat el, potrivit Mediafax.

Precizările vin după ce peşedintele UDMR Kelemen Hunor a afirmat în urmă cu câteva zile, la Parlament, că persoanele cu dizabilităţi trebuie cuprinse în legea pensiilor .

"La legea pensiilor sunt cel puţin două chestiuni ce trebuie spuse. Este o lege mai bună decât legea actuală, dar există şi o problemă care trebuie tratată foarte serios - problema persoanelor cu dizabilităţi. Noi am avut ieri un amendament - şi în Senat am avut acest amendament - în comisia de specialitate. Prima dată a fost votat amendamentul nostru, după pauză au reluat votul şi au mai votat o dată şi a picat amendamentul. Nu poţi să scoţi din sistemul pensiilor aceste persoane cu dizabilităţi. Nu poţi să spui că vei veni cu altă lege şi îi vei introduce în sistemul social. Din acest punct de vedere eu cred că putem discuta despre impactul financiar, dar avem nevoie de cifre, se poate spune că sunt anumite probleme administrative, dar ele trebuie rezolvate administrativ.(...) În sistemul de pensii aceste persoane cu dizabilităţi trebuie să se regăsească", a precizat liderul UDMR.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, după o şedinţă de peste şapte ore, un raport de admitere cu amendamente pentru proiectul Legii pensiilor. Au fost 14 voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi o abţinere. În şedinţa de marţi a Comisiei pentru muncă a Camerei, deputaţii au respins propunerea pentru păstrarea pensiei la cuantumul corect în raport de stagiile persoanelor cu handicap grav şi accentuat (bărbaţi şi femei) care sunt mai mici, respectiv 10 ani - 11,8 ani la handicap grav şi 15 ani - 23,6 ani la handicap accentuat, decât stagiul standard de 25 de ani, stabilit în proiect, pentru toate categoriile de persoane.

Prin urmare, parlamentarii au adoptat amendamentul care prevede că pensionar este "persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi persoanele cu deficienţă vizuală gravă care au realizat 1/3 din stagiul complet de cotizare". Raportul adoptat, marţi, de Comisie urmează să primească votul în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional pe proiectul Legii pensiilor.


955 de afisari


Nu ne vindem tara!
emil bobu [utilizator], Sâmbătă, 15 decembrie 2018, 20:58
0/2
(Dar o facem pentru Dragnea.)
santaj
Ilidia [utilizator], Duminică, 16 decembrie 2018, 11:11
0/0
Santajul devenit "metoda" de lucru a UDMR...
comenteaza
Cookie Settings