146 de persoane au fost arestate joi în fața unui liceu după confruntări cu forțele de ordine în această localitate din Yvelines, anunță AFP.

Liceeni retinuti in FrantaFoto: Captura YouTube

Arestările au avut loc după noi incidente în proximitatea liceului Saint-Exupéry, unde două mașini au fost incendiate joi, alături de mai multe confruntări cu poliția. Persoanele arestate sunt suspectate de "participare la o mulțime înarmată", a precizat comisarul Arnaud Verhille.

Cu mâinile legate la spate sau pe cap, în genunchi sau întinși la pământ, zeci de persoane erau adunate în grădina unui pavilion de circa 70 de polițiști mobilizați pentru această operațiune.

Persoanele reținute au fost duse la comisariatul departamentului pentru a fi audiate.

Ministrul Educației, Jean-Michel Blanquer, a declarat vineri că a fost "șocat" de imaginile celor 146 de tineri reținuți, dar a reamintit "contextul" violențelor care au dus la această operațiune.

"Imaginea este puternic șocantă. Sunt imagini șocante deoarece suntem într-un climat de violență excepțională. (...) Trebuie să fim foarte atenți la imaginile decupate (din context). Trebuie știut ce s-a întâmplat înainte, contextul în care s-au petrecut" faptele, a declarat ministrul.

Pe lângă protestele „vestelor galbene”, Franța se confruntă în prezent și cu o revoltă, uneori violentă, a liceenilor, care s-au raliat acestei mișcări.

Tot vineri, câteva mii de liceeni au defilat, scandând Macron, demisia, la Paris, primul cortegiu în capitala franceză după reluarea mobilizării tinerilor de la începutul săptămânii, în marja protestelor "vestelor galbene".