Pe 11 decembrie 2018 Ana-Maria Brânză lansează cartea pentru copii „En Garde! Fetița cu masca tricoloră”, la sala de scrimă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Curtea Veche, Curtea Veche Publishing și Sports HUB.

Ana Maria Branza lanseaza 'En Garde!'Foto: Curtea Veche

Acțiunea are loc cu ocazia Zilelor UMFST și cuprinde o demonstrație de scrimă realizată de sportivi tineri locali, un discurs motivațional susținut de Ana Maria Brânză și o sesiune de autografe.

„Am ajuns campioană datorită ambiţiei şi a oamenilor din jurul meu. Acum e momentul să fiu eu însămi unul dintre acei oameni pentru alţi copii care se visează campioni. Iar campioni găsim în orice domeniu, nu doar în sport.” – Ana-Maria Brânză

Ana-Maria Brânză, campioană națională, europeană, mondială și olimpică la scrimă, își face debutul literar cu o poveste de suflet despre pasiune, ambiție, sport și vise îndrăznețe care devin realitate. „En Garde!”, un concept editorial de Alina Bâltâc cu ilustrații de Gabi Toma, spune povestea ascensiunii uneia dintre sportivele de seamă ale României. Volumul, apărut la Curtea Veche Publishing, dedicat copiilor cu vârste între 8 și 12 ani, reface drumul străbătut de Ana de la fetița poznașă, cu genunchii veșnic juliți, căreia toți cei dragi îi spuneau Brânzica, la Ana, sportiva de elită, care reprezintă România cu cinste la competițiile internaționale și își dorește să participe și la Jocurile Olimpice din 2020. Pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai bine universul scrimei, cartea cuprinde și mici casete explicative cu informații, precum și o serie de jocuri de cuvinte și perspicacitate. Cartea este disponibilă pe site-ul curteaveche.ro și în librăriile din toată țara la prețul de 45 de lei.