Nu de puține ori am auzit francizori vorbind despre lanțul de francize ca despre un business propriu, grupul său, creat în jurul brand-ului lansat sau adus în piața românească de respectivul francizor. La rândul său, francizatul vorbește, pe bună dreptate, despre business-ul său, derulat prin una sau mai multe locații/întreprinderi ce acționează sub brand-ul francizat. Cine are dreptate?
Dacă francizorul decide la un moment dat să își vândă afacerea, va vinde și afacerile francizaților? În mod evident, nu. Va vinde doar propria companie, locațiile deținute de aceasta și va transfera contractele de franciză în baza cărora se primește redevența. Desigur, pentru un potențial cumpărător vor conta amploarea rețelei și cifra de afaceri generată de aceasta însă, din punct de vedere legal, va prelua doar entitatea francizoare, cu toate activele sale (care nu includ francizați sau activele acestora).
Francizații sunt agenți economici independenți față de francizor, atât din perspectiva legislației societare, cât și din perspectiva legislației concurenței. Mai ales din această perspectivă interesează independența francizaților, întrucât ei trebuie să se poarte independent în piață. Francizorul și francizații sunt concurenți, indiferent de piața produsului sau serviciului pe care vând. În aceeași arie geografică, francizorul și francizații se adresează acelorași clienți iar politica de afaceri a fiecăruia trebuie determinată în mod independent.
Francizorul, transmițând know-how-ul, marca și întregul pachet de instrucțiuni și standarde ale francizei, este tentat să interfereze cu activitatea francizatului pentru a se asigura că drepturile de proprietate industrială transmise sunt respectate. Interferența este sesizată astfel și la nivelul politicii comerciale (prețuri, campanii de promovare, discount-uri, teritorii de vânzare). De asemenea, pentru a se asigura de viabilitatea francizei, tinde să solicite partenerului francizat diverse raportări (comerciale, financiare) ce pot conține informații comerciale sensibile.
Astfel de interacțiuni trebuie analizate din perspectiva legislației concurenței pentru a evita o practică anticoncurențială, sancționabilă cu amenda de până la 10% din cifra de afaceri.
Nu doar francizorul, de multe ori, dar și consumatorul se așteaptă ca atunci când intră într-un magazin francizat să regăsească aceeași gamă de produse, aceleași servicii, dar și aceleași prețuri ca într-un magazin al francizorului. Consumatorul nu știe că o locație este sub franciză sau operată de master francizor, el are așteptarea legitimă de a regăsi gama de produse/servicii și prețurile cunoscute.
Cel puțin în ceea ce privește prețul, ar putea avea surpriza de a observa diferențe. Notabile sau nu, în funcție de politica agentului economic ce operează în respectiva locație. Cum spuneam anterior, fiecare francizat este un agent economic distinct, care își operează afacerea (prin una sau mai multe locații) în mod independent față de francizor și față de ceilalți francizați. Prețul este un element esențial al politicii sale comerciale și trebuie să îi aparțină, nu să fie "copiat din rețea". Desigur, orice agent economic are libertatea de a își adapta în mod inteligent politica de prețuri și ofertele în piață, însă acest comportament trebuie să fie independent, iar nu impus ori sugerat de către francizor sau alți francizați.
Impunerea sau stabilirea în comun a prețului de raft este una dintre cele mai grave practici anticoncurențiale prevăzute de legea aplicabilă. De asemenea, nu sunt permise limitări ale promoțiilor sau discount-urilor, obligarea fracizatului de a promova doar anumite campanii (ale francizorului), limitarea teritoriului de vânzare sau a clientelei (cu excepția situației în care un anumit teritoriu sau o anumită clientelă au fost deja alocate exclusiv unui alt agent economic), limitarea surselor de aprovizionare, dacă produsul finit sau intermediar în discuție nu este însuși obiectul francizei și, pentru păstrarea caracterului unitar al acesteia, nu poate fi achiziționat decât din surse "certificate" ale francizorului.
Multe alte aspecte comerciale pot face obiectul discuțiilor și înțelegerilor dintre francizor și francizații săi, francizorul purtându-se ca și cum francizații ar fi sucursalele sale. Dacă aspectele ce țin de standarde calitative și prezervarea imaginii mărcii sunt acceptabile, interacțiunile francizor - francizat sau francizat - francizat trebuie analizate cu multă atenție pentru a nu fi considerate înțelegeri verticale sau orizontale de impunere sau coordonare a politicilor comerciale ale unor agenți economici independenți.
Un articol semnat de Raluca Vasilache, Avocat asociat al Țuca Zbârcea & Asociații și coordonatoarea departamentului de Dreptul concurenței - raluca.vasilache@tuca.ro
