Toate legile care vizează procesarea datelor personale includ prevederi clare ce vizează activitatea jurnalistică, arată, într-un interviu acordat HotNews.ro, Elena Dumitru, jurnalist RISE Project și unul dintre semnatarii anchetei Teleormanleaks, publicată la începutul săptămânii. După ce o autoritate a statului a amenințat RISE cu o amendă de 20 de milioane de euro și a cerut să deconspire sursa în dezvăluirile privind Tel Drum, ziarista declară că "tot ce publicăm considerăm că o facem în interes public. (...) Interesul public e prevăzut în toate legile invocate atât de autoritate ".

Elena Dumitru, RISE ProjectFoto: Hotnews
  • Vezi ce spune jurnalista RISE Project despre amenințările și somațiile primite de la autorități, dar și despre despre ancheta ce va continua în cazul "valizei obținute prin metode pur jurnalistice"

RISE Project a publicat, luni, prima parte din ancheta "#Teleormanleaks", bazată pe documente aflate într-o valiză "găsită de un țăran în Teleorman". Președintele PSD Liviu Dragnea a ironizat, mai întâi, în Parlament această anchetă, apoi i-a calificat drept "penibili" pe ziariștii RISE, dar a făcut declarații referitoare la părți din anchetă, ce par să contrazică afirmații de-ale sale anterioare. Personaje menționate în anchetă au cerut RISE și altor media să șteargă elemente prin care pot să fie identificate. Iar joi RISE a anunțat că autoritatea pentru protecția datelor încearcă să intimideze printr-o cerere de divulgare a sursei, cu amenințarea unei amenzi de 20 de milioane de euro. Autoritatea a revenit vineri cu unele "clarificări".

Elena Dumitru, unul dintre semnatarii articolului publicat luni în anunțata serie #Teleormanleaks, a discutat cu HotNews.ro pe seama investigației și a evenimentelor ce au urmat.

Ideile pe scurt:

  • Încă nu am formulat un răspuns [cererii de a furniza informații despre anchetă, inclusiv sursa - n.red.]. Vom răspunde cu siguranță acestei solicitări din partea autorităților române. În niciun caz nu ne putem dezvălui sursele sau, așa cum se înțelege din celelalte puncte din acea solicitare, să devoalăm materialele în curs de documentare și informațiile pe care le folosim în realizarea acestor articole. Dar cu siguranță vom formula un răspuns, suntem deschiși la dialog cum am fost întotdeauna.
  • Nu este prima dată când ne confruntăm cu o astfel de inițiativă guvernamentală. Observăm o oarecare sincronizare: anul trecut, tot într-o perioadă în care publicam anchete, coincidență sau nu, din această serie, chiar în ziua în care urma să publicăm un text am primit un control de la Departamentul Anti-Fraudă de la ANAF. Atunci am mers cu toate documentele pe care ni le-au solicitat, am mers noi cu o valiză de documente, le-am pus la dispoziția inspectorilor antifraudă. S-a desfășurat un control pe mai multe luni asupra organizației noastre. Concluzia a fost că nu am greșit cu nimic. La fel vom face și acum, vom fi complet deschiși să discutăm cu autoritățile, evident fără a ne pune vreodată măcar problema de a ne dezvălui sursele sau măcar materialele în curs de documentare.
  • Noi am primit [anul trecut, conform unui anunț făcut de RISE pe Facebook - n. red.] acel răspuns de la dl. Liviu Dragnea în urma unei solicitări de informații cu privire la un material punctual la care lucram, mai exact despre călătoriile dlui Dragnea în Brazilia alături de oameni care au lucrat sau care au fost acționari ai companiei Tel Drum. Noi l-am contactat pe dl Liviu Dragnea absolut de fiecare dată când am scris orice text în care apare și numele dumnealui. Acela a fost singurul răspuns pe care l-am primit. Cred că ne-a mai răspuns o dată după acel control antifraudă, când s-a declarat indignat, dacă nu mă înșel, față de ceea ce ni se întâmplase. Ne-a anunțat atunci că încălcăm anumite prevederi din acest GDPR, care nu era încă în vigoare atunci. Dumnealui se prevala încă de pe atunci de aceste norme europene ce urmau a fi implementate. Doar că aceste norme europene, la fel ca tot corpul de legi care reglementează procesarea datelor cu caracter personal, includ articole și paragrafe clare care vizează activitatea jurnalistică.
  • Avem solicitări de la aceste persoane din compania Tel Drum, pe de altă parte avem acest demers al Autorității Naționale pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal. Noi tot ce publicăm considerăm că o facem în interes public. Nu publicăm vreodată ceva care nu are această componentă fundamentală a muncii noastre. Interesul public e prevăzut în toate legile invocate atât de autoritate, în solicitarea ei, cât și de persoanele respective. Noi scriem pentru cititorii noștri subiecte care considerăm că sunt de interes public, care urmăresc cheltuirea banului public și activitatea unor persoane atât publice, cu activitate publică, politicieni în funcție, cât și persoane care în momentul de față se găsesc în diverse dosare penale, sunt anchetate pentru fraude inclusiv cu fonduri europene.
  • Considerăm că toate informațiile date de noi sunt de interes public. Trebuie să ținem cont de faptul că multe dintre imaginile pe care noi le-am folosit au fost trimise în spațiul public chiar de cei care apar, au postat fotografii pe conturile lor de socializare. Cât privește componenta de socializare - petrecerile, vacanțele - încă o dată, interesul public este clar. Toate acestea gravitau în jurul unei companii care mulți ani a funcționat prin intermediul acelor acțiuni la purtător, ceea ce înseamnă că nu avem niciun instrument legal, fără echivoc, prin care noi putem urmări cine a deținut acea firmă. În paralel, acea firmă a obținut sute de milioane de lei din contracte publice, care fac acum obiectul unei anchete penale, demarată la sesizarea OLAF. Deci considerăm că toate aceste informații sunt relevante, toate acele persoane au un rol în acest sistem despre care noi scriem și care este, într-adevăr, cercetat de autorități.
  • Nu ne-a fost livrată la ușa biroului acea valiză. Acea valiză a fost obținută de jurnaliștii Rise Project prin metode pur jurnalistice. Nu a existat nicio altă poveste. Tot ce am putut scrie fără a devoala sursele, fără a le pune în pericol am făcut-o deja. Asta e tot ce putem spune în momentul de față. Altfel am încălca rigorile jurnalistice.
  • Nu suntem Wikileaks, în niciun caz nu publicăm fără a critica orice inițiativă, fără a ne exprima nicio poziție. Noi avem responsabilitate, tocmai pentru că suntem organizație de presă, o responsabilitate față de cititorii noștri - în primul rând de a le da date și informații corecte. Noi trebuie să verificăm, în primul rând, în momentul în care primim absolut orice informație, de la o sursă, pe orice fel de suport, noi trebuie să îi putem dovedi autenticitatea ei, în niciun caz nu aruncăm în spațiul public. În primul rând e vorba de credibilitatea noastră, nu ne-ar ajuta cu nimic să aruncăm informații ce ulterior se dovedesc a fi false. Metodele pe care noi le folosim pentru a verifica aceste informații sunt cele pe care noi le folosim de ani întregi, pe care chiar le poate găsi oricine pe site, avem chiar un manual liber prin care învățăm oamenii cum să obțină informații, cum le pot verifica din mai multe surse, cum obțin acces la baze de date publice. Ceea ce noi facem e verificarea încrucișată a oricărei informații. Pe lângă faptul că noi încercăm să verificăm aceleași informații din cât mai multe surse - în cazul unor informații dintr-o valiză, multe dintre acestea vizau informații din proiecte ale companiei, programe pe contracte pe bani publici, care pot fi verificate din surse publice, există baze de date guvernamentale cu astfel de proiecte în care se vede clar (...) Apoi, într-adevăr, am mers și pe surse jurnalistice și prea multe detalii nu voi putea da. Dar putem verifica tot ce ține de cifre, de tranzacții financiare - toată partea aceasta am verificat-o din toate sursele posibile.
  • Vom continua seria de investigații, la fel cum vom continua cu toate materialele la care lucrăm. Rise Project în niciun caz nu lucrează doar la această serie de investigații, ceea ce s-a putut vedea și luni, de la dl Liviu Dragnea, care a mers la Parlament cu două valize. În cea în care nu avea gogoși, dl. Dragnea avea informații și documente publicate inclusiv de RISE Project în anchetele scrise despre alte persoane (...) Va continua și aceasta.