Rata de raportare a infecțiilor nosocomiale în spitalele aflate în subordinea Primăriei Capitalei este de 0,36%, reiese din proiectele de management cu care s-au câștigat concursurile de management de spital la unitățile sanitare aflate în subordinea Primăriei Capitalei, a afirmat Ana Ciceală, consilier municipal USR și membru al Comisiei de Sănătate a Consiliului General al Capitalei, în cadrul dezbaterii "Bucureşti: spitalele la control". În Uniunea Europeană, rata medie de raportare a infecțiilor nosocomiale e de 6%.

HotNews.roFoto: Hotnews

Raportarea reală a infecțiilor nosocomiale, investițiile în infrastructura medicală, profesionalizarea managementului și recrutarea eficientă de personal medical, focusul pe pacient și integrarea celor 19 spitale aflate în subordinea Primăriei Capitalei într-o adevărată rețea de spitale, care ar avea rolul de a crește calitatea serviciilor medicale printr-o singură gestiune, funcțională și economică - sunt principalele soluții propuse în cadrul dezbaterii "Bucureşti: spitalele la control", organizată de USR București, la care au participat, printre alții, Oana Gheorghiu (fondator al Asociației 'Dăruiește viață'), Adrian Wiener (medic și senator USR, membru al Comisiei de Sănătate publică din Senat), Cristian Sas (fondator al Colegiul Pacienților), Ana Ciceală (consilier municipal USR, membru al Comisiei de Sănătate) și Roxana Wring, președintele USR București.

Soluțiile propuse în cadrul dezbaterii pentru spitalele din București:

Integrarea celor 19 spitale ale Primăriei într-o adevărată rețea de spitale: "Demararea imediată a proiectului de integrare, care va crește calitatea serviciilor medicale printr-o singură gestiune, funcțională și economică. "Astăzi, spitalele din subordinea ASSMB funcționează ca 19 entități insulare fără nicio viziune de dezvoltare unitară. Integrarea presupune ca prim pas evaluarea performanței serviciilor medicale, necesarului de specialități medicale, a costurilor și a necesarului de investiții, dar și recrutarea independentă a unui manager pentru rețeaua de spitale. Al doilea pas este standardizarea proceselor interne de management și stabilirea unui set de indicatori de calitate și de performanță care să fie aplicați unitar, raportați periodic și pe baza cărora managementul să poată propune o strategie de dezvoltare, să poată lua decizii de extindere, investiții în echipamente și infrastructură, recrutare de personal medical, centralizarea anumitor achiziții etc. Strategia de dezvoltare trebuie corelată cu Strategia Națională de Sănătate și cu Planurile Regionale de Servicii de Sănătate, deja adoptate", arată organizatorii dezbaterii.

Transparentizarea activității celor 19 spitale ale primăriei. "Corupția urăște transparența. Un management necorupt, unitar și integrat trebuie să plece de la date precise: care sunt problemele reale ale pacienților și personalului medical, care sunt problemele de raportare a infecțiilor rezistente, câți pacienți pe diferite diagnostice avem anual, care este evoluția indicatorilor medicali, care sunt costurile de tratament, ; care sunt zonele de ineficiență economică, contractele care căpușează performanțele spitalului etc. Va trebui să avem vizibilitate totală pe rapoartele corpurilor de control ale Ministerului Sănătății, pe recomandările ANMCS, pe rapoartele DSP București, pe contractele încheiate de spitale cu terți, contractele de management ale managerilor de spitale și rapoartele lor de evaluare anuală pe indicatori de perfomanță, pe minutele Consiliilor de administrație, ale Comisiilor de etică și asupra recrutării de management efectuate de administrația spitalelor", potrivit organizatorilor dezbaterii "Bucureşti: spitalele la control". ;

Focus pe pacient. "Bucureștenii care sunt nevoiți să meargă la spital trebuie să aibă la dispoziție câteva instrumente moderne de acces și tratament: un site integrat al rețelei de spitale metropolitane cu date despre program, proceduri, specialități etc, un singur număr de telefon care să ghideze în primă fază pacientul la medicul/spitalul adecvat, iar apoi un sistem electronic de monitorizare, evaluare medicală, alternative de tratament și ghidaj birocratic accesibil acestuia și explicat de către personalul medical. De asemenea, creșterea abilităților de comunicare cu pacientul ale personalului medical trebuie să fie o prioritate cu indicatori de realizare asumați. Propunem înființarea unei linii verzi și platforme online pentru sesizările pacienților", spun organizatorii dezbaterii. ;

Raportarea reală a infecțiilor nosocomiale. "Din proiectele de management cu care s-au câștigat concursurile de management de spital în 2018 reiese că rata de infecții nosocomiale la spitalele primăriei este de 0,36 %. În Uniunea Europeană rata este de 6%. Soluția pentru raportarea corectă este aceea ca personalul medical responsabil cu raportarea și managerul de spital să fie motivați să raporteze corect. USR va propune un proiect de lege care să modifice contractul de management la nivel național în sensul stimulării managerilor să raporteze corect. Pentru București, propunem motivarea managementului pentru o raportare corectă prin creșterea alocărilor bugetare de investiții către spitalele unde infecțiile nosocomiale sunt o problemă majoră și crearea unei echipe medicale independente responsabile cu colectarea de probe si de date epidemiologice și raportarea periodică pe site a ratei infecțiilor nosocomiale."

Investiții în infrastructura medicală. "Modernizarea, igienizarea urgentă, securizarea la incendii, consolidarea imediată a spitalelor primăriei urmată de investiția continuă în infrastructura și securitatea clădirilor. Propunem urgentarea și finalizarea proiectelor de corpuri noi de spitale și ambulatorii (Gomoiu, Obregia, Victor Babes, Filantropia, Burghele, Foișor), consolidarea și modernizarea pavilioanelor și a secțiilor (Victor Babeș, Ion Stoia, Cantacuzino, Colentina) dar și modernizarea ambulatoriilor (Sfântul Ștefan, Colentina, Foișor). O parte din aceste investiții sunt asumate și de Primăria Capitalei însă, din păcate, ritmul în care merg lucrările arată că nu sunt o prioritate pentru Gabriela Firea", propun organizatorii dezbaterii.

Profesionalizarea managementului și recrutarea eficientă de personal medical. "Deficitul de personal medical variază în spitalele bucureștene între 10 și 40% din organigramele aprobate. Unele spitale se descurcă mai bine ca altele să recruteze și să păstreze medicii și personalul medical. Toți managerii de spitale ale primăriei spun că prima lor amenințare în spital este exodul medicilor și personalului medical. Trebuie să avem un program unic de recrutare în rețeaua de spitale a primăriei, gestionat de administrația spitalelor, desfășurat de-a lungul unui an și la finalul căruia să avem completate organigramele până la minim 95%. Pentru recrutarea managementului propunem comisii imparțiale si profesioniste (versus comisii de "somități" in care managerii se susțin reciproc pe posturi). Propunem de asemenea implementarea unui program anual de training cu experți din cadrul UE de training on the job pentru managerii de spital, reprodus apoi la nivel de directori medicali și șefi de secții. Predictibilitatea și securitatea jobului într-o rețea de spitale cu un management integru și profesionist și care dispune de resurse de finanțare de la primărie, o strategie aprobată pe termen lung corelată cu investițiile majore de modernizare și reînnoire pe infrastructura existentă vor contribui la asigurarea unei resurse umane continue și suficient de bine pregătită pentru spitalele din București", arată organizatorii dezbaterii.

Investiții de consolidare și modernizare urgentă a policlinicilor Primăriei în care activează medicii de familie. "Medicii de familie trebuie să fie primul punct pentru prevenție, dar și de intervenție și acces al pacienților în sistemul medical bucureștean. Trebuie ca primăria să demareze urgent expertizarea pentru risc seismic și securitate la incendiu și necesarul de igienizare/dotare a policlinicilor primăriei în care lucrează medicii de familie. Al doilea pas este alocarea bugetară urmare a nevoilor identificate și consolidarea de urgență a policlinicilor primăriei (de exemplu, Policlinica Titan)."

Implementarea proiectului USR de signalistică în spitale. "E nevoie de o signalistică exterioară clară și ușor de înțeles pentru pacienți și vizitatori în perimetrul exterior al spitalului. Trebuie implementată o signalistică interioară clară printr-un sistem profesionist de direcționare a pacienților și vizitatorilor în perimetrul spitalului. Administrația spitalelor poate gestiona un software intern de evidență a pacienților și vizitatorilor fiecărui spital, prin intermediul căruia se vor centraliza persoanele care intră zilnic în spitale", potrivit organizatorilor dezbaterii "Bucureşti: spitalele la control".

Auditarea medicală, de management și funcțională a spitalelor. "Trebuie să existe un contract unic de auditare anuală și independentă de către un expert specializat în auditare spitalicească, recrutat internațional, pentru spitalele primăriei. Rezultatele trebuie să fie în mod transparent făcute publice, anual pe site-ul primăriei și recomandările acesteia să fie adoptate și implementate în mod obligatoriu de către administrația spitalelor", propun organizatorii dezbaterii.

Recrutare de personal medical pentru cabinetele de medicină școlară. "Deși a început dotarea de către primărie a cabinetelor de medicină școlară, deficitul de medici si de personal în genere face ca unele dintre noile cabinete să fie inoperaționale. Trebuie implementat un program de recrutare și permanentizare eficient, larg mediatizat și care să asigure mai apoi continuitatea în cabinete a medicilor angajați."