Carmen Dan: Situaţia inundaţiilor s-a stabilizat, au fost afectate 35 de judeţe. În mod cert aşteptăm mecanismul fondului de solidaritate al UE - Hotnews Mobile
1 € 4,7524 1 USD 4,3164miercuri 16 oct 2019

Carmen Dan: Situaţia inundaţiilor s-a stabilizat, au fost afectate 35 de judeţe. În mod cert aşteptăm mecanismul fondului de solidaritate al UE

de V.M. Duminică, 1 iulie 2018, 21:54
- a A+
Imagine
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat duminică seară că situaţia din judeţele grav afectate de inundaţiile din ultimele zile s-a stabilizat, autorităţile acţionând acum pentru îndepărtarea efectelor, transmite News.ro. Dan a precizat că a discutat cu comisarul european Corina Creţu despre posibilitatea activării mecanismului fondului de solidaritate al Uniunii Europene în cazul României, pentru a-i ajuta pe oamenii din zonele afectate cu alimente şi cu repararea gospodăriilor distruse de ape.



Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a spus la rândul său că unul dintre cele mai importante efecte ale inundaţiilor din ultimele zile este prăbuşirea podului de cale ferată din comuna Budila, judeţul Braşov, având în vedere că s-ar fi putut produce o tragedie dacă în momentul în care a lovit viitura pe şină ar fi trecut un tren. Arafat a precizat că la această oră mai sunt evacuate 138 de persoane.

"Situaţia s-a stabilizat, am terminat etapa de intervenţie pentru salvarea vieţilor, acum acţionăm pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor. Suntem după o perioadă lungă de luptă, vârful de intensitate a fost sâmbătă, când au fost şi codurile roşii de inundaţii. Din păcate, în aceste cinci zile au fost înregistrate efecte mai mult sau mai puţin grave. Aceste efecte s-au făcut simţite în 35 de judeţe, 185 de localităţi şi în Capitală. O arie foarte mare şi o încercare foarte grea pentru autorităţi", a declarat ministrul de Interne duminică seară într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Întrebată dacă ar fi putut fi evitat decesul celor patru persoane din cauza vremii, inclusiv a copilului de 13 ani lovit de fulger, Carmen Dan a spus că pompierii, forţele de ordine, transmit tot timpul informări şi recomandări pe care cetăţenii ar trebui să le respecte. "Noi le spunem oamenilor ce trebuie să facă, să se adăpostească. Cetăţeanul din Argeş care s-a aventurat să treacă cu calul un râu înot era cu siguranţă informat şi totuşi s-a aventurat. Iată că natura îşi cere tributul", a subliniat Dan.

Ministrul de Interne a preizat că nu mai sunt localităţi izolate şi că luni va prezenta premierului un bilanţ al pagubelor.

Carmen Dan a mai spus că a discutat cu comisarul european Corina Creţu despre posibilitatea activării mecanismului fondului de solidaritate al Uniunii Europene în cazul României. "În mod cert aşteptăm mecanismul fondului de solidaritate. Am vorbit cu doamna comisar european Corina Creţu despre acest aspect. Ne interesează să acţionăm pentru ajutorul oamenilor şi pe acest segment, pe asigurarea bunurilor şi refacerea gospodăriilor", a declarat ministrul.

La rândul său, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, consideră că cel mai important efect pe care l-au avut inundaţiile din ultimele zile este prăbuşirea podului de cale ferată din Braşov , în condiţiile în care, dacă în momentul viiturii ar fi trecut un tren, ar fi avut loc o tragedie.

"Unul dintre cele mai importante efecte este prăbuşirea podului de cale ferată. Putea fi o tragedie dacă trecea un tren. Vârful a trecut", a spus Arafat.

Potrivit şefului DSU, duminică seară sunt evacuate 138 de persoane din trei judeţe.




824 de afisari


De ce sa dea bani UE pt cei care sunt impotriva ei
DragneaRastignit [utilizator], Duminică, 1 iulie 2018, 22:39
+6/6
Adica votacii PSD de la tara?
Sa dea Liviu, ca doar el a furat 28 milioane de EUR.
Si daca nu da, sa vina sinistratii si sa il manance cu tot cu familie.
Ete na, una doua sa dea UE. Mai dati si voi inapoi, pana nu dam noi cu toporul si apoi radem cand va tarati dezmembrati cu dare de sange.
ohhh da,
karula [utilizator], Duminică, 1 iulie 2018, 22:43
+6/6
Zi sa mori tu, adtepti pomana de la UE, acum e bun UE?
inca 3 comentarii comenteaza
Cookie Settings