ÎCCJ ar putea pronunţa sentinţa în dosarul în care Ghiţă este judecat alături de foşti şefi de poliţie

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 14 iunie 2018, 5:40 Dosare Anticoruptie


Sebastian Ghita, intr-o inregistrare difuzata de RTV
Foto: Captura Romaniatv.net
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa joi sentinţa în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete, potrivit Agerpres.

Decizia pe care o vor lua magistraţii nu este definitivă.

La ultimul termen de judecată din 21 mai, un procuror de la DNA a cerut condamnarea lui Sebastian Ghiţă la închisoare cu executare în acest dosar.

Procurorul a precizat în faţa judecătorilor că dosarul este unul de referinţă pentru corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi lumea politică.

"Se impune ca pedepsele cu închisoare să fie executate în regim de detenţie efectivă", a susţinut procurorul de şedinţă.

În dosar mai sunt judecaţi Liviu Tudose - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru - fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas - ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă - fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Cu privire la Liviu Tudose, Viorel Dosaru şi Constantin Ispas, DNA a precizat că aceştia au înţeles "să subordoneze importantele funcţii de autoritate publică pe care le deţineau unor interese private din domeniul politic". Despre Sebastian Ghiţă, procurorul DNA a susţinut că şi-ar fi construit o reţea informativ-operativă incompatibilă cu statul de drept, adăugând că acesta s-a sustras de la judecată, aşa că nu există o garanţie că va executa pedeapsa.

În replică, avocaţii celor judecaţi în acest caz le-au solicitat magistraţilor achitarea clienţilor lor.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Conform DNA, în perioada iunie 2013 - primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.

"Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei", susţineau procurorii.

Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă se află în Serbia. El a fugit din ţară în decembrie 2016 şi are pe rolul instanţelor şi parchetelor din România mai multe dosare penale.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





























313 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Never-ending verdict (Joi, 14 iunie 2018, 9:00)

    blackbeard [utilizator]

    Muncim mai cu spor?! Mai scurtam si noi durata proceselor, dam solutii mai rapide sentintelor, aratam mai putina clementa infractorilor?! Fleacuri de-astea.


Abonare la comentarii cu RSS
Contributors
Euractiv


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by