Primăria Capitalei vrea să stabilească noi tarife pentru parcare. În centru, va fi 10 lei pe oră - Hotnews Mobile
1 € 4,7729 1 USD 4,3145marţi 19 nov 2019

Primăria Capitalei vrea să stabilească noi tarife pentru parcare. În centru, va fi 10 lei pe oră

de N.O. Duminică, 10 iunie 2018, 17:28
- a A+
Imagine
Primăria Capitalei vrea să stabilească noi tarife pentru folosirea parcărilor din oraș, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a Consiliului General. Dacă în prezent, pentru o oră de parcare se plătește 1,5 lei pe oră, tariful ar putea ajunge la 10 lei în centru, relatează Mediafax.



Potrivit proiectului CGMB, care va fi supus votului în ședința de joi, Municipalitatea vrea să împartă orașul în mai multe zone în ceea ce privește tarifarea pacajelor.

Astfel, "Zona 0", va avea patru segmente, resepectiv: zona parcajului subteran Intercontinetal , străzile N. Bălcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I; zona parcajului subteran din Piaţa Unversităţii , străzile N. Bălcescu – I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – I. C. Brătianu; zona parcajului suprateran Cocor, străzile I. C. Brătianu – Sf. Vineri – Calea Moşilor – H. Botev – C. Coposu; a patra zonă este cea a parcajului suprateran Unirea , cu străzile C. Coposu – M. Basarab – Mircea Vodă – Unirii – Brătianu.

"Tarifele aplicabile în zona 0 vor fi: 10 lei/ oră TVA inclus, tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 00.00 – 24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare). Parcarea este limitată la o durată de maxim 2 ore, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxării cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depășire. Se va aplica tariful de 10 lei pe oră X 24 de ore X 30 de zile plus TVA unităților hoteliere, compleze comerciale, săli de spectacole, baze sportive, locuri de parcare rezervate pe bază de contract", se arată în proiectul de hotărâre al CGMB.

De asemenea, pentru locuitori din această zonă (riverenii), tariful va fi de 120 de lei pe lună, cu TVA.
Totodată, potrivit proiectului, celelalte tarife, pentru alte zone vor fi: pentru Zona 1, care cuprinde străzile Piaţa Victoriei – Iancu de Hunedoara – Polonă – Şincai – Mărăşeşti – Berzei – Buzeşti, tariful va fi de 5 lei pe oră, cu TVA, în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 2,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00.

În Zona 2, aflată între Zona 1 şi limita oraşului, tarifele vor fi de 2,5 lei/oră în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 1,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00. Tot 2,5 lei pe oră, 24 de ore pe zi, plus TVA, va fi tariful în această zonă pentru unitățile hoteliere, iar pentru riverani, tariful va fi de 80 de lei pe lună cu TVA inclus.



3487 de afisari


Mai bine alunga parcagii
neagoe [utilizator], Duminică, 10 iunie 2018, 17:44
+17/17
...si taxeaza primaria.

In centrul Sibiului, Cluj, Brasov nu exista locuri nexabile. In Bucuresti sunt cu miile. In Sibiu un loc de parcare este 1 leu / ora... dar acolo e o organizare nemteasca, nu teleormaneana. Nici bacaoana.

Concluzia masurii PSD-ALDE: toata lumea va parca pe trotuare, in locuri nexate.
nu-i nimic.
Mistrelutz [utilizator], Duminică, 10 iunie 2018, 17:32
+13/15
e libera parcarea parlamentului.
sau nu?
inca 28 de comentarii comenteaza
Cookie Settings