Consiliul local Sector 3 a pus-o administrator la o firma de IT a primariei pe sora fostei sotii a primarului Robert Negoita. Salariu 8.000 de lei/luna, experienta zero in IT - Hotnews Mobile
1 € 4,7729 1 USD 4,3145marţi 19 nov 2019

Consiliul local Sector 3 a pus-o administrator la o firma de IT a primariei pe sora fostei sotii a primarului Robert Negoita. Salariu 8.000 de lei/luna, experienta zero in IT

de Catiusa Ivanov Marţi, 19 septembrie 2017, 14:45
- a A+
Imagine
Cristina Arghir, sora fostei sotii a primarului Robert Negoita, a fost numita administrator provizoriu la una dintre firmele proaspat infiintate de Primaria Sector 3 - Internet si Tehnologie S3 . Numirea a fost facuta de Consiliul local Sector 3, iar aceasta va avea un salariu de 8000 lei/net pe luna, potrivit unui proiect de hotarare ce va fi discutat marti de Consiliul local Sector 3. In ultimul an, Consiliul local Sector 3 a infiintat nu mai putin de 7 societati comerciale. Administratorii si sefii consiliului de administratie au salarii de 8.000 lei net/luna/persoana. Vezi cine conduce societatile comerciale proaspat infiintate de primarie.



Cristina Arghir, sora fostei sotii a primarului Robert Negoita - Sorina Docuz- a fost numita de Consiliul local Sector 3, unde PSD are majoritate, administrator provizoriu la una dintre firmele proaspat infiintate de Primaria Sector 3 - Internet si Tehnologie S3.

Robert Negoita s-a casatorit cu Sorina Docuz in 2013 si au divortat 3 ani mai tarziu, insa au impreuna un copil. Sorina Docuz impreuna cu sora sa - Cristina Arghir - au un atelier de croitorie - Sow Atelier, potrivit declaratiilor facute de Sorina Docuz in presa. Cele doua surori au zeci de poze impreuna atat pe pagina de Facebook a atelierului cat si pe pagina personala a Cristinei Arghir. Printre clientii atelierului de croitorie se numara si primarul Gabriela Firea.










Sursa foto: capturi Facebook

"Numele meu este Arghir Cristina, de profesie economist! Am terminat A.S.E. - Facultatea Economie un Master Comunicare in afaceri, tot in cadrul A.S.E.-ului. Am lucrat o perioada in marketing dupa care am preluat activitatea unui S.R.L., inca de la infiintare si in ultimii doi ani am coordonat activitatea din cadrul acestui S.R.L. Acum, daca astazi voi fi votata sper sa reusesc sa fac o treaba buna si cu aceasta societate", a declarat Cristina Argir la numirea in aceasta functie, in cadrul sedintei Consiliului local Sector 3 din 25 august 2017.

La vremea respectiva, consilierii USR au ridicat problema lipsei de experienta in domeniul IT a noului administrator, insa primarul Robert Negoita a declarat ca nimeni nu s-a nascut invatat.
"Sa stiti ca nu ne-am nascut niciunul invatati! Probabil unii dintre noi facem exceptie si unii dintre noi s-au nascut invatati! Dar, in general, lucrurile se invata! Si, cu experienta in domeniul asta de IT si Tehnologia Informatiei in general, ma rog...ca IT asta inseamna, sa stiti ca nu prea se gasesc si sa fie si manageri si pe tehnic bun! Dar eu zic, c-o sa ne descurcam! Ne ocupam pentru asta! Da, domn director!", a declarat primarul Robert Negoita.

Intr-un raspuns adresat la solicitarea Hotnews.ro, reprezentantii Primariei Sector 3 spun ca primarul Robert Negoita nu este in conflict de interese in acest caz deoarece numirea fost facuta de Consiliul local Sector 3.

"Desemnarea administratorilor societatilor infiintate de Consiliul Local se face de catre acesta la propunerea consilierilor locali. In privinta doamnei Cristina Arghir, propunerea desemnarii acesteia in functia de administrator provizoriu a fost facuta de un consilier local si a fost votata in sedinta Consiliului Local al Sectorului 3 din data de 25.08.2017. Potrivit prevederilor Legii nr.161/2003 privind masurile pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, prin conflict de interese se intelege situatia in care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica are un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care ii revin potrivit Constitutiei si altor acte normative. Referitor la conflictul de interese privind alesii locali, dispozitiile art. 76 alin.(1) din actul normativ mentionat prevad faptul ca "Primarii si viceprimarii, primarul general si viceprimarii municipiului Bucuresti sunt obligati sa nu emita un act administrativ sau sa nu incheie un act juridic ori sa nu emita o dispozitie, in exercitarea functiei, care produce un folos material pentru sine, pentru sotul sau ori rudele sale de gradul I". Primarul Sectorului 3, Robert Negoita, nu a emis un act administrativ, nu a incheiat un act juridic si nici nu a emis o dispozitie prin care sa o desemneze pe Cristina Arghir in calitate de administrator provizoriu, propunerea in cazul acesteia fiind facuta, asa cum am mentionat anterior, de un consilier local, si apoi votata in sedinta Consiliului Local al Sectorului 3 din data de 25.08.2017. Subliniem de asemenea faptul ca doamna Cristina Arghir nu este ruda de gradul I cu primarul Sectorului 3.", se arata in raspunsul trimis de Primaria Sector 3 la solicitarea HotNews.ro.

"In acest sens, Ghidul Agentiei Nationale de Integritate privind incompatibilitatile si conflictele de interese stabileste ca gradele de rudenie si de afinitate sunt definite si se aplica astfel:
- gradul I: fiul si tatal;
- gradul II: fratii;
- gradul III: unchiul si nepotul de frate;
- gradul IV: verii.

Totodata, este definita si relatia de afinitate ca aceea ce apare intre un sot/sotie si rudele celuilalt sot/sotie. Gradul de afinititate este luat in calcul astfel:
- gradul I: mama si sotia fiului acesteia/soacra si nora;
- gradul II: cumnatele si cumnatii;
- gradul III: unchiul si sotia nepotului de frate;
- gradul IV: verii, sotii si sotiile acestora.
In consecinta, in situatia prezentata nu exista, conform prevederilor legale mentionate, un conflict de interese", au mai explicat reprezentantii Primariei Sector 3.

Administrare Active Sector 3
il are ca administrator provizoriu pe Sarbu Robert Constantin. Acesta a fost consilier PSD la sectorul 3 pana pe 27 aprilie 2017.

Firma Algorithm Residential S3 SRL il are ca administrator provizoriu pe Panait Radu Alin. Acesta a fost consilier local la sectorul 3 in mandatul 2012-2016 ,dar si in prezent.

Firma Algorithm Constructii S3 SRL il are ca administrator provizoriu pe Cosocariu Alexandru-Dan, consilier PNL in mandatul 2012-2016.

Administrare Strazi S3 SRL
il are administrator provizoriu pe Constantinescu Ioan.

Investitii Spatii Verzi S3 il are ca administrator provizoriu pe Nedelia Nicolae. Acesta a candidsat la alegerile din 2016 pe lista PNL pentru un post de consilier local la sectorul 3 .

"Ma numesc Nicu Nedelia, sunt absolvent al Institutului Agronomic Nicolae Balcescu din Bucuresti 1986. Am lucrat ca inginer, inginer sef director de unitate, am produs si gazon si copaci. Mi-ar face mare placere sa lucrez impreuna cu Consiliul si sa vin cu proiecte, pe care sa le aprobati si atunci sa va dati seama daca suntem sau nu suntem buni sa fim in societate", a declarat acesta in cadrul sedintei Consiliului local Sector 3 din 25 august 2017, cand a fost numit in functie.

OPS3-Ordine si Protectie S3 SR L il are ca presedinte al Consiliului de Administratie pe Bunescu Alexandru-Razvan. Acesta a candidat in 2016 pe listele PMP pentru un loc la Camera Deputatilor.

SD3 Salubritate si Deszapezire S3 SRL
il are ca administrator provizoriu pe Slamnescu Dorin Daniel.

Liviu Malureanu, consilier local sector 3 din partea USR, a declarat pentru HotNews.ro ca USR a solicitat anularea hotararilor de infiintare a acestor societati.

"USR a dat in judecata Consiliul Local al Sectorului 3, solicitand anularea hotararilor de infiintare a acestor societati. De altfel, aceste societati nu sunt deloc transparente in privinta achizitiilor iar managementul lor este puternic politizat. Atat PSD, cat si PNL si PMP au membri de partid in conducerea acestor firme care invart sume de ordinul zecilor si al sutelor de milioane de lei. Problema si mai mare este ca acest management politizat este de multe ori lipsit de experienta relevanta in domeniul pe care-l va manageria, cum este si cazul doamnei Cristina Arghir, managerul firmei Internet si Tehnologie S3 SRL, care a recunoscut in cadrul sedintei de consiliu ca nu are experienta in domeniul IT. De asemenea, se pare ca doamna face parte din familia extinsa a domnului primar Negoita. USR va insista mai departe in consiliu pentru transparentizarea si profesionalizarea acestor firme, pana la solutionarea cazului din instanta", a declarat Liviu Malureanu, consilier local Sector 3 din partea USR.


21645 de afisari


Asta da
aniod [utilizator], Marţi, 19 septembrie 2017, 14:57
+38/42
NERUSINARE!
Comment sters de user
ABetterWorldWithoutVladimir [anonim], Marţi, 19 septembrie 2017, 15:09
+37/41
inca 44 de comentarii comenteaza
Cookie Settings