Eternul candidat la functia de premier sustinut doar de cativa rusi si de Dan Puric: Calin Georgescu - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0823duminică 16 mai 2021

Eternul candidat la functia de premier sustinut doar de cativa rusi si de Dan Puric: Calin Georgescu

de M. Ivascu Marţi, 29 noiembrie 2016, 13:27
- a A+
Imagine
Ca de obicei inainte de alegeri, numele lui se plimba iarasi prin spatiul public. Calin Geogescu, vesnicul candidat la functia de prim-ministru al Romaniei, vrea si in acest sa fie prim-ministru. Este propus de Federatia “Societatea Civila Romaneasca", o organizatie care a felicitat Rusia pentru Anexarea Crimeei(*). In acest an, prima propunere a venit direct pe site-ul agentiei de media controlata de Kremlin, Sputnik Moldova, care a publicat un elogiu la adresa lui Georgescu intr-un editorial intitulat “Dr. Calin Georgescu va fi viitorul prim-ministru", preluat in aceeasi zi de Russia Today Romania. In trecut, “tehnocratul" si membrul Grupului de la Roma, Calin Georgescu a fost dorit premier de Dan Puric, aflat pe lista cu persoane pe care ideologul rus Alexandr Dughin le avea in vedere pentru crearea unui cerc de influenta pro-rus in Romania(**).


“Noi, Federatia Societatea Civila Romaneasca, constituita din 12 entitati juridice reprezentative la nivel national care au incheiat mai multe parteneriate si protocoale de colaborare cu ONG-uri din educatie, sanatate, cultura, energie, diplomatie si din mediul de afaceri, reprezentand interesele a peste 3 milioane de cetateni profund nemultumiti de felul in care arata astazi tara , facem apel catre clasa politica sa ia in considerare propunerea societatii civile pentru functia de Prim-ministru al Romaniei, in persoana domnului Calin Georgescu. (...)Raspunsul domniei sale a fost ferm: "Sunt gata sa fac acest lucru, stiu ce este de facut, am cu ce si am cu cine. Ma ofer sa indrum si sa calauzesc poporul roman catre libertate. Folositi-ma! " ", se arata intr-un comunicat , din 4 noiembrie, al Federatiei Societatea Civila Romaneasca (FSCRO).

In comunicatul de presa al FSCRO se afirma ca organizatia este constituita de 12 entitati juridice reprezentative la nivel national. Nu este clar cine sunt aceste “entitati juridice reprezentative la nivel national", deoarece numele acestora nu apar nicaieri pe site-ul organizatiei si nici in Registrul National ONG de pe site-ul Ministerului Justitie, unde la categoria “componenta", in dreptul FSCRO, nu este scris nimic. In aceste conditii, nu avem nici o informatie despre cei “3 milioane de cetateni profund nemultumiti de felul in care arata astazi tara".

Pe site-ul FSCRO apare o pagina numita “Colaboratori" unde sunt trecute urmatoarele numele de organizatii: Diaspora-Progresita Bruxelles, Direct Democracy along the Danube, Alianta Internationala Antidrog si Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.

(*)In 2014, Romania Libera a publicat o ancheta in care se arata ca FSCRO este semnatara unei scrisori de felicitare, transmisa ambasadorului Federatiei Ruse in Romanie, ca urmare a anexarii regiunii Crimeea de catre Rusia. Petre Racanel, presedinte al organizatiei, a recunoscut atunci ca a semnat scrisoarea respectiva, motivandu-si gestul astfel “Am semnat pentru ca era patriotic "

  • "Comitetul Roman pentru Cinstirea Eroilor va transmite dvs. si, prin dvs., populatiei regiunii Crimeea si orasului Sevastopol felicitarile noastre cu prilejul istoricului eveniment, intoarcerea la patria-mama. ", se arata in scrisoarea semnata de FSCRO si transmisa ambasadorului Federatiei Ruse la Bucuresti, Oleg Sergheevici Malginov, la data de 28 martie 2014.
FSCRO nu este singurul sustinator al lui Calin Georgescu la functia de prim-mnistru al Romaniei. In 14 iunie, Ilie Catrinoiu publica un editorial pe Sputnik.md (editia din Republica Moldova a agentiei media controlate de Kremlin) elogios la adresa lui Georgescu, intitulat "Dr. Calin Georgescu va fi viitorul prim-ministru".

  • "Spus mai pe-ntelesul tuturor, Dr. Calin Georgescu este, acum la inceputul mileniului III, cel mai mare expert in dezvoltare din toti cati exista in lume . Doctorul Georgescu asta stie sa faca: sa elaboreze strategii de dezvoltare si sa creeze nivel de trai ridicat in orice tara a lumii, indiferent de pozitia geografica si de resursele naturale pe care le are. Conferintele dumnealui arata in acelasi timp o personalitate cu o cultura bine structurata si un diplomat de talie mondiala cum probabil Romania nu a mai avut in ultimul secol . Cunoscator in amanunt al doctrinelor politice si economice, dar si extrem de informat in privinta trendurilor geopolitice, doctorul Georgescu, fara indoiala un strateg absolut , stie mai bine decat oricine incotro se indreapta lumea si daca Romania are sau nu viitor.", scrie Ilie Catrinoiu pe Sputnik .
Editorialul este preluat in aceeasi zi de Russia Today , un alt instrument media controlat de Kremlin, insa de aceasta data se afirma in clar inca din titlu al cui prim-ministru urmeaza sa fie Georgescu. “Dr. Calin Georgescu va fi viitorul prim-ministru al Romaniei"

Duminica, ziarul “National" a publicat un articol in care sustine ca “posibilitatea ca stanga romaneasca sa defileze" cu Calin Georgescu “drept premier este tot mai vehiculata".

Aceeasi publicatie scria in 2011 despre Georgescu, "din surse sigure", ca "ar fi cel mai probabil urmas al lui Emil Boc", pe atunci prim-ministru. In articolul intitulat "Vezi de ce i se spune tehnocratului Calin Georgescu <<Putin de Romania>>" se afirma ca Georgescu a practicat judo de performanta multi ani, ajungand chiar si vicecampion balcanic.
  • "<<Putin de Romania>> Mai in gluma, mai in serios, acesta este "blazonul" acordat de apropiati celui pe care aproape toata lumea il da, incepand se pare chiar din aceasta toamna, drept urmatorul premier tehnocrat al tarii. Iar legatura dintre cele doua personaje este reprezentata, desigur, doar de pasiunea comuna pentru judo.", se arata in articolul celor de la National.
In 2015, dupa plecarea lui Victor Ponta din fruntea Guvernului si in timpul protestelor care au precedat incendiul de la Colectiv, in studiul B1 TV , Dan Puric il propunea pe Calin Georgescu prim-ministru.
  • “Eu l-am propus pe Calin Georgescu. A fost in structurile ONU 17 ani. E singurul om care are o strategie de dezvoltare. E primul care a tras alarma ca spre 2020 se va trece la criza de hrana si apa, a subliniat fondul de aur al tarii. E un spirit cinstit, incoruptibil care nu are niciun lucru de coruptie pe CV. Pe Calin Georgescu l-am propus ca prim-ministru", l-a descris Puric pe Georgescu, in cadrul emisiunii "Ultimul Cuvant", moderata de Catalin Striblea si difuzata de B1 TV.

(**)Reamintim ca in decembrie 2014, numele lui Dan Puric a aparut pe o lista cu persoane pe care ideologul Rus Alexandr Dughin le avea in vedere pentru crearea unui cerc de influenta pro-rus. Lista a fost publicata de site-ul urainean Texty, care sustine ca a fost obtinuta de grupul de hackeri Shaltai Boltai in urma spargerii contului de email al lui George Gavrisha, asistentul personal al lui Dughin. Mai multe detalii despre acest subiect puteti citi aici .

Numele lui Georgescu a mai fost vehiculat pentru functia de prim-ministru in 2010, conform Adevarul , 2011, de ziarul "National ", 2012 de ziarul "Puterea ".
  • Cum arata viziunea lui Georgescu despre politica externa a Romaniei?
  • "In rostirea sa libera de la Baia Mare, si in dialoguri trecute cu acest autor, Calin Georgescu a criticat stari de lucruri negative, dar, in primul rand, a vorbit de reconstructie. El crede corect, ca in politicile externe, inainte de orice, se impune resetarea cuprinzatoare a relatiilor Romaniei cu Statele Unite, partenerul strategic si aliatul ei principal. Considera ca dialogul Bucurestiului trebuie purtat la Washington cu decidenti rationali si rezonabili, interesati, in primul rand, de o imagine pozitiva a propriei lor tari, America, in lume, promotori ai respectului reciproc, negocierii, diplomatiei profesioniste, colaborarii internationale si pacii, si nu cu "uliii" neoconservatori ai razboiului, starilor conflictuale si destabilizarii pacii in Europa de Est, zona unde se afla Romania, si in alte parti. Este convins ca si America trebuie sa ia in calcul faptul ca stabilitatea si validitatea demersului ei de politica externa in estul european si la Marea Neagra vor fi puse la indoiala, ca se vor pierde, daca in Romania nu se va impune grabnic nu numai statul de drept, dar si o noua autoritate morala. In sfarsit, Calin Georgescu crede ca economia de proximitate de care a vorbit in Proiectul lui de tara, presupune o reformulare serioasa a relatiilor externe regionale ale Romaniei, cu toti vecinii sai, toate tarile ex-socialiste estice, sau componente ale fostei U.R.S.S. si, in primul rand, cu super-puterea regionala, Rusia lui Putin .", scrie publicatia Art Emis citand un discurs al lui Georgescu, sustinut la Baia Mare in 2011, care poate fi vazut aici.
  • "Romania continua sa traiasca din prejudecati si mituri. (…) Uniunea Europeana este doar o asociatie, o corporatie, care are niste actionari. Acestia tin de propria lor organizatie si organizatia respecta ceea ce actionarii decid. UE nu este o institutie care sa salveze tari precum Romania, nici vorba! Ea este interesata de propriul ei profit, care se masoara la fiecare luni. Nu are nici o legatura cu ceea ce ni s-a spus de ani de zile, nimic, zero! Ah, da, daca stii sa negociezi ceea ce este acolo si esti tare si stii ce vrei, atunci poti sa faci din tara ta o rampa de lansare uriasa economica, dar nu sa stai sa accepti ce ti se da! “, a afirmat Georgescu, in mai 2016, potrivit Napoca News .


26892 de afisari



un Sovietic e Un Sovietic
un domn [utilizator], Marţi, 29 noiembrie 2016, 17:32
+11/11
NU merita sa ti minte asa ceva !
Penibil
mitg [utilizator], Marţi, 29 noiembrie 2016, 13:52
+9/11
Dar asa-i in democratie, fiecare isi scoate prostia la rampa si e voie.
inca 20 de comentarii comenteaza