Mai multi angajati ai radioului public protestau vineri dimineata pe culoarele institutiei fata de cercetarea disciplinara a doi dintre colegii lor, Catalin Gombos si Alexandru Rusu. Cei doi sunt cercetati sub acuzatia ca ar fi acuzat cenzura in cadrul institutiei si in pofida faptului ca s-au declarat avertizori publici. Protestul de vineri a inceput in momentul in care se intrunise Comisia de disciplina pentru a discuta din nou cazul lui Catalin Gombos, la doua saptamani dupa primele audieri in acest sens.

Protest la RRAFoto: Hotnews

14:00 ActiveWatch: O comisie de executie care actioneaza in interesul conducerii Radioului

Razvan Martin, de la ActiveWatch, care a fost prezent la audierile Comisiei disciplinare de la Radio Romania, afirma ca a asistat la sedinta unei comisii "de executie care in mod evident a actionat in interesul conducerii Radioului".

Acesta afirma ca intregul demers este unul "de intimidare" la adresa tuturor salariatilor SRR "care ar intentiona vreodata sa critice public conducerea institutiei".

In cadrul acestui demers, considera Razvan Martin, "se apeleaza la orice metode, inclusiv la riscul de a se iesi in afara cadrului legal prin sanctiuni care vor fi ulterior anulate de instante".

UPDATE 13:50 Vineri la pranz, Comisia a incheiat audierea lui Catalin Gombos si a amant luarea unei decizii, care va fi comunicata ulterior.

Lui Catalin Gombos i-au fost refuzate cererile de amanare a audierilor pentru a se para mai bine deoarece in urma cu cateva zile sesizarea pe baza careia s-a facut aceasta comisie a fost modificata fara ca el sa fie instiintat.

Mai precis , redactorul sef adjunct de la Radio Romania Actualitati, Nicu Popescu, nu a mai acuzat cenzura in declaratiile publice facute in primavara de Gombos ci faptul ca acestea pot fi interpretate ca acuzatii de cenzura.

Comisia de disciplina a respins toate argumentele lui Gombos pentru amanare si a decis si faptul ca el nu ar avea statutul de avertizor public. Membri ai Comisiei au spus ca ei isi asuma punctul de vedere al Serviciului Juridic deoarece nu au competente juridice, dar nu au luat in considerare contestatiile facute de Gombos la adresa respectivului punct de vedere al serviciului Juridic.

Catalin Gombos a acuzat in repetate randuri ca ii este incalcat dreptul la aparare.

La discutiile pe fond, el si-a spus punctul de vedere ca la dezbaterile Frontline din primavara a prezentat factual chestiuni pe care le considera in neregula la campania ce avea sa fie sanctionata si de CNA si a spus ca el considera ca e vorba despre manipularea informatiei si despre o prezentare dezechilibrata a faptelor in dezbaterile Radio Romania de atunci. El a precizat ca nu a acuzat cenzura si ca nu a spus nici ca este, nici ca nu este cenzura in campania respectiva.

Membrii Comisiei l-au presat cu intrebari legate intentia de fond de a acuza cenzura iar unul dintre membri chiar l-a intrebat daca el personal considera ca exista cenzura in Radio.

Gombos nu a raspuns la intrebare.

Jurnalistul a aratat intre altele in apararea sa ca in campania respectiva Radiul a difuzat trunchiat un comunicat al Asociatiei Europene a Jurnalistilor, care continea greseli flagrante, desi conducerea editoriala a Radiului fusese avertizata de un coleg asupra acestor nereguli din comunicatul respectiv.

-------------------------------

La protestul de pe culoarele radioului au aparut doar patru angajati, carora li s-au alaturat apoi alti trei. Cei mai multi dintre protestatari sunt de la Radio Romania Cultural si Radio Romania International.

Ei purtau hartii pe care era scris: "Radio Romania, institutie publica media, nu stat in stat (politienesc)"; "Independenta editoriala, solidaritate"; "Stop abuzurilor si ilegalitatilor la Radio Romania";"Suntem jurnalisti, nu sinecuristi."

"In radio se discuta mult despre aceasta situatie, dar oamenilor le e frica", a explicat unul dintre participanti participarea redusa la protest.

In cursul diminetii a inceput audierea lui Catalin Gombos, care, impreuna cu colegul sau, Alexandru Rusu, a atras atentia in primavara ca la radio se desfasura o campanie impotriva unui proiect de modificare a legislatiei care il nemultumea pe seful institutiei, Ovidiu Miculescu.

Pentru respectiva campanie, CNA a sanctionat Radio Romania cu somatie publica, dar cei doi au fost reclamati disciplinar pentru ca ar fi acuzat cenzura in cadrul unei alte dezbateri, unde au fost invitati tot in calitate de avertizori. Detalii aici.

Vineri dimineata, Catalin Gombos a aflat ca nu i se recunoaste de catre Comisia de disciplina statutul de avertizor public. Comisia a "achiesat" la punctul de vedere al Serviciului juridic, care respingeaq ideea ca cei doi ar fi avertizori, inclusiv pentru faptul ca legea avertizorului public nu s-ar aplica in cazul SRR, deoarece o decizie neidentificata a Curtii de Apel Bucuresti ar fi afirmat acest lucru. Comisia a refuzat o amanare pentru a analiza argumentele lui Gombos cum ca e avertizor public si le-a respins fara sa ofere nicio motivatie, argumentand ca nu este obligata legal sa faca acest lucru. Totodata, intrebata care este decizia Curtii de Apel invicate de Serviciul juridic, Comisia l-a invitat pe Catalin Gombos sa obtina aceasta informatie folosindu-se de Legea 544/2001 privind liberul acces la informatii.

Ce e avertizorul public? Pe scurt, angajatul unei institutii sau autoritati publice care, cu buna credinta, atrage public atentia asupra unor nereguli din institutia respectiva. El este protejat prin Legea 571 din 2004.

Vom reveni cu amanunte.