Fosta sotie a lui Gyuri Pascu: Nu stiu daca s-ar fi putut salva, nu stiu daca isi dorea sa fie salvat / N-am reusit sa-l conving vreodata sa mearga la controale medicale / Din acest motiv, niciun medic nu are nicio vina - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0823duminică 16 mai 2021

Fosta sotie a lui Gyuri Pascu: Nu stiu daca s-ar fi putut salva, nu stiu daca isi dorea sa fie salvat / N-am reusit sa-l conving vreodata sa mearga la controale medicale / Din acest motiv, niciun medic nu are nicio vina

de I.B. Marţi, 4 octombrie 2016, 1:07
- a A+
Imagine
Fosta sotie a lui Gyuri Pascu, Daniela Marin, rememoreaza, intr-o relatare pe blogul sau, noaptea in care a murit artistul, afirmand ca, la sosirea primei ambulante, acesta isi revenise complet si ca nu mai existau nici macar simptomele atacului de panica, potrivit News.ro.


Povestea Danielei Marin vine in contextul in care, dupa moartea artistului, mai multe voi au criticat serviciul se ambulanta, au fost declansate mai multe anchete si investigatii, inclusiv de catre parchet, iar medicul de pe prima ambulanta a fost propus pentru sanctionare.

Ea spune ca Gyuri Pascu refuza sa mearga la medic si ca si ea, si altii au incercat sa-l convinga, dar a "a facut exact asa cum a vrut".

"In afara de analizele obligatorii facute in 2003, pentru ca altfel nu ne inscria copilul la scoala, omul asta a refuzat orice alt control sau analiza medicala pana in 2010, cand a fost accidentul vascular cerebral. Inainte de 2003, prin 1998 l-am rugat si am ajuns sa ma si cert cu el din acest motiv, iar in iulie 1999 i-am spus ca daca nu merge la doctor, cu mine a terminat-o. Nimic nu l-a convins. Mai teama ii era sa afle ca are o problema pe care oricum o banuia, decat sa traiasca asa, cum si cat va putea. Incercari de a-l convinge au venit si din partea altora, nu doar a mea. Dar asta a fost incapatanata sa alegere. Din acest motiv, niciun medic nu are nicio vina. El a facut exact asa cum a vrut, scrie Daniela Marin

Ea afirma, insa, ca din 13 septembrie artistul avea probleme la un picior, motiv pentru care mergea cu ajutorul carjelor, ca aceasta, diabetul si scaderea vederii erau singurele afectiuni pe care le recunostea si ca se temea de medici.

"Desigur, daca profesional vorbind a omis sa mai faca ceva doctorita care a venit cu prima salvare, sa se actioneze in consecinta... nu e treaba mea. Asta nu-l ajuta pe Gyuri si din pacate, parerea mea e ca nu va ajuta pe nimeni altcineva decat pe doamna in cauza. Dar, cand a venit dumneaei, Gyuri isi revenise complet. Chiar am si zis ca e ca in sala de asteptare la stomatologie cand, de frica, nu te mai doare nimic. Nici macar ceea ce denumea atac de panica nu a avut loc in prezenta doamnei doctor. I-a explicat ce simtea, i-a raspuns la intrebari. Chiar ma uitam cu speranta ca atunci parca uitase de panica complet", scrie Daniela Marin in textul intitulat "Pentru Gyuri". Ea spune si ca inclusiv dupa ce a condus-o pe doctorita la poarta si s-a intors, Gyuri Pascu era bine.

"Am mai stat putin si-apoi l-am intrebat daca nu vrea sa mearga sa se intinda in pat. A zis ca da, si spre uimirea mea s-a ridicat cu usurinta in picioare, ba mai mult, a spus ca nu vrea sa mearga cu carjele. Asta nu se mai intamplase de mult prea multe zile. Mai exact din 13 septembrie, o zi in care cu 26 de ani in urma murise mama mea. Nu stiu daca s-ar fi putut salva, nu stiu daca isi dorea sa fie salvat, chiar daca, cu mare speranta si incredere astepta sa treaca noaptea ca sa mergem a doua zi la Targoviste, la acupunctura. Marea lui incredere era in acel tratament, si singura problema recunoscuta, in afara de diabet si de reducerea considerabila a vederii era aceea cu piciorul. Cu toate ca de la bun inceput l-am rugat sa inteleaga ca trebuie sa mearga si la neurologie si cardiologie, macar pentru un control, chiar daca urma sa faca in continuare tratamentul de acupunctura, nu a vrut. Dupa cum mi-a povestit ce se intamplase cu piciorul, mie asta mi-a venit instantaneu in minte. Dar eu nu sunt medic. Si nici n-am reusit in toti acesti ani sa-l conving vreodata sa mearga la controale medicale. Nici eu, nici copilul nostru, nici prietena, nici nimeni. Imi va trebui ceva timp sa accept ca pana si-n asta a facut tot cum a vrut el. Acesta este adevarul", scrie femeia.

In textul postat pe blog, Daniela Marin povesteste mai multe episoade din viata lui Gyuri Pascu in care a fost dezamagit de prieteni, de posturile care ii refuzau melodiile sau cand era urmarit de ziaristii tabloidelor. Ea afirma inclusiv ca accidentul vascular cerebral suferit de Gyuri Pascu in decembrie 2010 a avut drept cauza enervarea produsa de un fotograf care il urmarise o zi intreaga si cu care a avut un schimb. de replici.

Ioan Gyuri Pascu a murit in 26 septembrie, la varsta de 55 de ani, in locuinta fostei sale sotii, din Bucuresti.

In aceeasi zi, Parchetul Tribunalului Bucuresti a deschis un dosar in care se fac cercetari pentru moarte suspecta. In urma necropsiei facute, la solicitarea familiei, la Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici", s-a stabilit drept cauza a decesului afectiunea de cord de care suferea artistul, pe fondul diabetului preexistent.

Trei apeluri au fost primite la 112 in cazul lui Ioan Gyuri Pascu, in 26 septembrie, la orele 03.23, 04.42 si 04.53, primele doua pentru urgenta medicala si al treilea pentru agravarea starii pacientului, potrivit Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS). Persoana care a efectuat primul apel, la ora 03.23, a anuntat o urgenta medicala, motiv pentru care a fost transferat Dispeceratului de Urgenta al Serviciului de Ambulanta Bucuresti - Ilfov. Potrivit datelor comunicate initial de SABIF, la ora 03:26 s-a primit o solicitare prin 112, motivul invocat fiind atac de panica, la care s-a deplasat un echipaj format din medic si ambulantier. La al doilea apel pentru Gyuri Pascu, anuntat initial de SABIF ca fiind la ora 04:46, motivul solicitarii a fost "cianoza, coma". Dupa al doilea apel, primul care a ajuns la pacient a fost un echipaj de prim ajutor de la SMURD, care a si inceput manevrele de resuscitare, urmat aproape simultan de un echipaj de terapie intensiva de la SMURD si un echipaj de tip C2 de la SABIF.

Comisia de disciplina a solicitat Comitetului Director al Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov reducerea cu 10 la suta, timp de doua luni, a salariului medicului de pe prima ambulanta care a intervenit in cazul lui Ioan Gyuri Pascu, intrucat a mers la consultatie doar cu una din cele trei truse medicale obligatorii si nu a luat acordul scris al pacientului ca refuza transportul la spital,


13036 de afisari



O lectie postuma....
The Insider [anonim], Marţi, 4 octombrie 2016, 8:54
+15/23
As vrea sa mai vad si acum corul detractorilor si priceputilor in ale medicinei ce ar mai avea de spus !
Evident ca vor hamai in continuare ca nu i s-a facut EKG-ul s.a.m.d....
Interesant e ca toti acesti ”experti” uita de fiecare data un singur ”aspect ” : OMUL !
Indiferent de ceea ce se intampla fiecare individ pe lumea asta are niste drepturi inviolabile , unul dintre ele fiind acela de a decide sau hotari asupra propriei stari de sanatate si a ingrijirilor pe care vrea sau nu sa le primeasca sau de care sa beneficieze !
Ca noi , ca si societate , suntem suficienti de pervertiti si lași în a nu recunoaște unui om acest drept , asta nu dovedește decât că adevăratul bolnav în toată această șaradă media suntem noi !
Ascunzându-ne în spatele unor acuzații de neconformare comportamentală profesională - adică lipsa unei semnături de confirmare olografă din partea pacientului - și insinuînd/ susținînd, până la sufocare că asta demonstrează clar că respectiva doctoriță nu și-a făcut deloc treaba și asta ar fi cauza morții regretatului Gyuri Pascu , arată clar că nu mai avem nici măcar logica minimă a bunului simț de a aștepta să grăiască și cei apropiați celor plecați dintre noi - în fapt singurii ce i-au cunoscut mai bine ca oricine - și care pot afirma ceea ce a fost în realitate la acel moment !
Până și prin singura ființă ce l-a mai cunoscut cu adevărat pe Gyuri , acesta ne mai dă o lecție , postumă e drept , asupra căreia e musai să ne aplecăm și , spre binele nostru , s-o învățăm naibii odată : Ceea ce ne omoară cu zile e neîncrederea în abilitățile altora de a ne oferi o soluție pt. problemele noastre.... Faptul că am fost martori și am avut de suferit în urma unor situații cu aspecte similare , nu înseamnă ca trebuie să refuzăm apriori ajutorul pe care cei dragi nouă încearcă să îl dea după priceperea lor ! IOdineste-te in pace , Gyuri !
mai lipsea homeopatia
gica pantalon [utilizator], Marţi, 4 octombrie 2016, 8:20
+12/18
cand te "tratezi" de diabet si probleme cardiologice cu acupunctura, te scoti singur din circuit.
inca 19 comentarii comenteaza