Opera Nationala Romana a deschis noua stagiune cu Norma - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0980marţi 24 nov 2020

Opera Nationala Romana a deschis noua stagiune cu Norma

de D.S. Luni, 19 septembrie 2016, 14:14
- a A+
Opera Naţională Română Timişoara (ONRT) a deschis, duminică seara, stagiunea 2016-2017 cu opera ''Norma'' de Vincenzo Bellini, o producţie proprie, avându-i ca solişti pe artiştii lirici timişoreni.


''Am deschis stagiunea cu 'Norma', miercuri avem 'My Fair Lady', după care urmează cel mai important eveniment, Festivalul Internaţional Timişoara Muzicală (ediţia de toamnă - n.r.) care debutează pe 9 octombrie cu 'Turandot' (G. Puccini). Noutatea stagiunii 2016-2017 va fi spectacolul cu 'Carmen' (G. Bizet), o premieră despre care încă nu vă pot spune cum va arăta. Maestrul Silviu Purcărete va face regia, iar Dragoş Buhagiar se ocupă de scenografie. Suntem la început de producţie. Va fi o 'Carmen' complet nouă, va fi altceva'', a declarat luni, pentru Agerpres, directorul ONRT, Corneliu Murgu.

În cadrul Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală vor fi patru titluri remarcabile, ''Turandot'' (G. Puccini) în deschidere, ''Cavalleria Rsticana'' (P. Mascagni) şi ''Paiaţe'' (R. Leoncavallo), ''Aida'' (G. Verdi) şi ''Adriana Lecouvreur'' (F. Cilea). Vor mai fi seri de spectacol cu ''Frumoasa şi Bestia'' şi ''Voievodul Ţiganilor'' (J. Strauss), care va închide Festivalul.

''În stagiune vom folosi artiştii noştri şi invitaţii pe care îi avem de mult timp. În primul rând folosim din plin colectivul propriuţ', a precizat Corneliu Murgu.


0 afisari



Niciun comentariu
comenteaza