Doua organizatii evreiesti apara legea antilegionara: Nu afecteaza libertatea de exprimare ci interzice promovarea, sub forma propagandei, a conceptiilor xenofobe, antisemite si fasciste, inclusiv legionare - Hotnews Mobile
1 € 4,7432 1 USD 4,2921duminică 22 sep 2019

Doua organizatii evreiesti apara legea antilegionara: Nu afecteaza libertatea de exprimare ci interzice promovarea, sub forma propagandei, a conceptiilor xenofobe, antisemite si fasciste, inclusiv legionare

de I.C. Joi, 20 august 2015, 16:32
- a A+
Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania si Asociatia Evreilor din Romania Victime ale Holocaustului arata, intr-un comunicat de presa, ca Legea 217/2015, cunoscuta drept Legea antilegionara, este un act normativ de protejare a memoriei victimelor Holocaustului si nu interzice lecturile de vreun fel sau studiul trecutului recent si nici nu afecteaza libertatea de exprimare in definitia ei constitutionala. Potrivit celor 2 organizatii, noua lege interzice incitarea la ura nationala, etnica, rasiala sau religioasa si nu permite promovarea, sub forma propagandei, a conceptiilor xenofobe, antisemite si fasciste, inclusiv legionare.


  • Vezi mai jos comunicatul integral transmis de Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania si Asociatia Evreilor Romani Victime ale Holocaustului
"Dezbaterile recente in legatura cu Legea 217/2015 ne determina sa intervenim cu urmatoarea declaratie:

Legea 217/2015 este o lege de protejare a memoriei victimelor Holocaustului, a celor care au suferit de pe urma antisemitismului instrumentat de fascism, de Miscarea Legionara si regimul Antonescu. Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER) si Asociatia Evreilor din Romania Victime ale Holocaustului (AERVH) si-au exprimat sprijinul pentru aceasta lege. De altfel, deputatul Aurel Vainer, presedintele FCER, a sustinut-o in Parlament, afirmand ca este un raspuns necesar la recrudescenta antisemitismului si negationismului in Europa, care da curs aplicarii prevederilor de justitie si drept. O pozitie similara a avut in interventiile publice presedintele AERVH, Liviu Beris.

Prin precizarile si definirile care privesc atat Holocaustul din teritoriile aflate sub administratie romaneasca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cat si caracterul fascist al Miscarii Legionare, Legea 217/2015 trateaza in mod direct si clar aspectele specifice ale totalitarismului de extrema dreapta in spatiul romanesc.

Miscarea Legionara, practicand teroarea si crima, a adus prejudicii grave Romaniei.

Legea 217/2015 nu interzice lecturile de vreun fel sau studiul trecutului recent si nici nu afecteaza libertatea de exprimare in definitia ei constitutionala. Interzice incitarea la ura nationala, etnica, rasiala sau religioasa sau la schimbarea violenta a ordinii democratice, cultul persoanelor vinovate pentru infractiuni precum genocidul, crimele impotriva umanitatii si crimele de razboi. Totodata, nu permite promovarea, sub forma propagandei, a conceptiilor xenofobe, antisemite si fasciste, inclusiv legionare. Aceste prevederi respecta spiritul textului constitutional si completeaza Codul Penal.

Menirea de fond a legii este de a contribui la apararea democratiei in fata celor care se folosesc de democratie pentru a incerca sa o distruga. Campania virulenta desfasurata de grupuri neo-legionare dupa promulgarea legii arata ca problema exista si ca statul roman trebuia sa-si creeze instrumentele legale pentru a o gestiona.

Legea 217/2015 este o Lege care se refera la totalitarismul fascist. Totalitarismul comunist nu a constituit subiectul acestei Legi, care, amintim, este in vigoare, inca din 2002, cand a fost emisa Ordonanta nr. 31. Peste tot in Europa, legi de acest fel se refera doar la Holocaust sᅩi fascism, cele privind alte regimuri nedemocratice facand obiectul unor reglementari separate. Ne exprimam tot respectul pentru victimele totalitarismului comunist. Este atributul Parlamentului Romaniei sa decida daca si cand va aproba o lege similara pentru apararea memoriei victimelor comunismului.

Presedinte F.C.E.R. - Dr. Aurel Vainer
Deputat Presedinte A.E.R.V. - Dr. Beris Liviu
"


2879 de afisari


Intrebari .
Strul [anonim], Joi, 20 august 2015, 17:20
+10/18
Ar fi corect ca organizatiile evreiesti sa abordeze public si istoria comunismului , holocaust in buna regula si sa ne spuna cum suporta ele realitatea ca reprezentanti de frunte ai etniei au contribuit la proliferarea acestui flagel care s-a numit comunism , in special de tip bolsevic , care a ajuns si in Romania .
spuneți
Ana Armanca [utilizator], Joi, 20 august 2015, 17:57
+9/13
Spuneți: Nu afecteaza libertatea de exprimare ci interzice promovarea, sub forma propagandei, a conceptiilor xenofobe, antisemite si fasciste, inclusiv legionare. La propagandă poate intra orice, domniilor,,,
Americanii și-au convocat congresul ca să-i dea cetățenie lui Mircea Eliade, noi trebuie să scriem pe cărțile lui AUTOR FASCIST, că așa vrea Elie Wiesel... Și lista lui e lungă și uneori nedocumentată.
Citiți articolul 5 din lege, lasă loc la orice interpretare.
Pentru mine, ca și creștin, legea aceasta pune o mare problemă de conștiință.. Noi suntem creștini, în religia noastră Iisus ne spune Iartă, ca să fii iertat. Cine suntem noi, sau dvs. să îi condamnăm ad infinitum la uitare pe cei pedepsiți deja?
Pentru a ne apăra de fasciști și de legionari, există ca în celelalte state civilizate Codul Penal.
inca 11 comentarii comenteaza
Cookie Settings