Tocătorul uman de hârtii - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3575sâmbătă 22 ian 2022
Reportaj multimedia

Tocătorul uman de hârtii

de Raluca Pantazi, Victor Cozmei Joi, 13 februarie 2014, 17:00
- a A+
Opt ore pe zi, minut de minut, saptamani intregi - o tanara a rupt cu mainile hartii ca sarcina de serviciu, dupa ce a contestat in instanta propria demitere. A fost data afara dintr-o multinationala in care lucra ca secretara. Instanta i-a dat dreptate si l-a obligat pe angajator sa o reprimeasca la munca. Sub protectia anonimatului, tanara ne-a povestit cum s-a intors totul impotriva ei ca un bumerang, intr-un caz in care Consiliul pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a constatat ca a fost discriminata si hartuita la locul de munca.

  • Roger Coat, administratorul companiei Assystem Romania, sustine ca a contestat in instanta decizia CNCD si ca distrugerea manuala a documentelor este o munca obisnuita pentru angajatii din firma, impusa de politica de confidentialitate convenita cu clientii. “Distrugerea documentelor se face intotdeauna manual in situatia inscrisurilor care, din cauza dimensiunilor, nu pot fi distruse mecanic, pentru a ne asigura ca nu exista documente care sunt aruncate la gunoi fara sa fi fost inainte distruse", spune Roger Coat. Vezi in reportajul de mai jos pozitia pe larg a tuturor celor implicati.

*In cazul utilizatorilor versiunii de mobil, filmul/reportajul multimedia poate fi vizionat in versiunea full web a site-ului, aici.

Tocătorul uman de hârtii




"Zilele de munca au decurs in acelasi fel: de dimineata la ora 9:00 incepeam programul, ma asezam pe scaun si incepeam sa rup hartii cu mana pana la ora 12:00 in continuu. Intre 12:00 si 13:00 aveam pauza de masa si mergeam sa mananc in masina pachetelul pe care il luam de acasa, iar de la ora 13:00 pana la ora 18:00 rupeam in continuare hartiile din cutia pe care mi-au lasat-o sefii mei". Marturia apartine unei tinere in cazul careia Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a constatat ca a fost discriminata la locul de munca, dupa ce i s-a dat ca sarcina sa distruga manual documente.

Sarcina i-a fost repartizata dupa ce compania a dat-o afara, aceasta a atacat in instanta decizia de a o concedia, iar instanta i-a dat dreptate si a obligat compania sa o reintegreze in functia detinuta anterior si sa-i platească o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de munca si pana la reintegrarea efectiva.

Fosta angajata a Assystem Romania a vorbit pentru HotNews.ro, sub protectia anonimatului, despre modul in care s-a desfasurat activitatea sa la munca, dupa ce a fost reintegrata:

  • Am fost concediata abuziv in august 2012, am atacat in instanta aceasta decizie a lor de concediere disciplinara. Tribunalul a decis ca a fost neintemeiata si nelegala si astfel a dispus reintegrarea mea, un an mai tarziu, in iulie 2013.
  • Odata cu reintegrarea au aparut si problemele mele. In prima zi am fost invitata sa stau intr-o sala de sedinte toata ziua, fara sa fac nimic, si mi s-a spus ca mi se va da o activitate foarte importanta in companie, aceea de a distruge manual documente confidentiale ale acestei companii. Am fost lasata acolo 8 ore fara sa fac nimic, in prima zi in care am fost reintegrata.
  • A doua zi dimineata am stat o ora singura, din nou. La ora 10:00 a venit seful meu direct si mi-a adus acea cutie cu un sac sa incep sa rup la hartii. Am inceput sa rup, nestiind cum, le-am rupt in bucati ceva mai mari.
  • Domnul administrator a venit insa la ceva timp sa imi spuna ca nu este multumit de marimea pe care o aveau hartiile si mi-a aratat dansul cat de mici sa fie rupte, mentionand ca cei cu care au semnat un contract de adunare a acestor deseuri, clientii, vor sa fie foarte multumiti de marimea cat mai mica a hartiilor rupte si mi-a aratat dansul cu mainile lui cat de mici trebuie sa rup bucatelele pentru a fi bine, 1 centimetru sau mai mici de 1 centimetru. Discutia a avut loc in sala de sedinte.
  • Dupa aceea, la ceva timp, doamna director administrativ, care era seful meu, a mers cu mine intr-o alta parte a companiei, intr-un alt departament, care nu era cel administrativ in care eu ar fi trebuit sa lucrez, si mi-a spus ca biroul dintr-un anume colt este biroul meu si acolo imi voi desfasura activitatea.
  • Am intrebat: dar nu am calculator, nu am telefon, ca secretara eu trebuie sa fac multe alte lucruri care tin de lucrul acesta. Si a spus ca singura mea activitate va fi aceea de a distruge manual documentele companiei. Asta am facut 4 luni, din iulie pana in decembrie (2013).
  • Trebuia sa fiu reintegrata pe postul de secretara la receptie, sa lucrez in departamentul administrativ asa cum am lucrat cu un an in urma, numai ca am fost dusa intr-un alt departament, mi s-a dat un birou intr-un colt, cu un scaun, si o cutie plina cu hartii, un sac de gunoi si mi s-a spus ca unica mea activitate este aceea de a rupe hartii si de a le rupe in bucati cat mai mici pentru a fi transformate in confetti, in principal pentru sarbatoarea care va avea loc la Rio de Janeiro anul acesta.
  • Biroul meu era in coltul unei sali mari, la ceva distanta de colegii mei care erau grupati, fara calculator, fara telefon, fara niciun fel de obiect in afara de scaun, masa si o punga de gunoi cu hartiile. Hartiile trebuia rupte manual, fara foarfeca, nu vorbesc de un taietor de hartie, in niciun caz, desi compania are un astfel de aparat pe care l-am folosit si eu ca secretara inainte, pentru a distruge aceste documente.
  • Eu mergeam la serviciu dimineata la ora 9:00, pana la ora 18:00, opt ore pe zi, de luni pana vineri, patru luni de zile, am rupt hartii de mana, manual. Am fost tocatorul uman al acestei companii, iar compania a crezut de cuviinta ca sunt in masura, din punct de vedere profesional, sa fac acest lucru, sa devin taietorul uman al documentelor lor importante, care de altfel urmau sa fie transformate in confetti, desi erau foarte importante.
  • Acestea nu erau mutate sau puse intr-un loc sigur peste noapte, de pe o zi pe alta sau de la o saptamana la alta sau in momentul in care eu am plecat in concediu. Nici macar atunci nu au fost securizate, fiind vorba de niste documente importante ale firmei pe care eu le distrugeam manual.
  • Nimeni nu mi-a facut introducerea (n.red. - la noii colegi din departament), am fost privita de absolut toti colegii ca un intrus, pentru ca aveau impresia ca ii spionez. Unul dintre colegi a venit delegat de toti ceilalti sa ma intrebe ce este cu mine acolo si i-am explicat ca sunt secretara, ar trebui sa lucrez la receptie, dar acum domnul administrator m-a pus sa lucrez aici, de fapt sa rup hartii;
  • el si ceilalti colegi au crezut ca ii spionez, pentru ca neavand un calculator, neavand nicio ustensila pe birou te intrebi, bineninteles, ai doar niste hartii in fata, oare ce face acolo?
  • Cardul de acces mi-a fost restrictionat doar la biroul unde rupeam hartii. Nu aveam acces la sala de mese ca toti ceilalti colegi ai mei, nu aveam acces la registratura companiei sau la departamentul de resurse umane unde orice angajat are nevoie sa vorbeasca cu cei de acolo.
  • Mi s-a intamplat sa stau de foarte multe ori la usa, ca un cersetor, sa rog pe cineva sa imi deschida atunci cand colegii mei mergeau la masa sau sa stau si cate o jumatate de ora cu mancarea in mana si la un moment dat sa renunt si sa nu mai mananc in ziua aceea, pentru ca nu puteam sa mananc la birou. Am decis, intr-un final, sa mananc in masina, sa-mi iau un pachetel de acasa, pentru ca era singura mea solutie de a-mi lua pranzul.
  • Zilele de munca au decurs in acelasi fel: de dimineata la ora 9:00 incepeam programul, ma asezam pe scaun si incepeam sa rup hartii cu mana pana la ora 12:00 in continuu. Intre 12:00 si 13:00 aveam pauza de masa si mergeam sa mananc in masina pachetelul pe care il luam de acasa, iar de la ora 13:00 pana la ora 18:00 rupeam in continuare hartiile din cutia pe care mi-au lasat-o sefii mei.
  • Nu aveam voie sa intru cu telefonul mobil si cu niciun alt dispozitiv electronic pentru ca societatea a dispus ca niciun angajata sa nu foloseasca…
  • In momentul in care am vazut ca nu am un calculator si un telefon si nu mi se dau sarcinile pe care le aveam inainte ca secretara, am depus mai multe sesizari la registratura companiei, e adevarat intampinand greutati, pentru ca neavand acces la receptie, trebuia sa astept la usa din nou, fie sa vina un coleg din intamplare sa deschisa usa, fie sa deschida secretara care uneori era plecata, alteori nu vedea ca sunt acolo. Nu, nu mi s-a raspuns in cele 4 luni absolut niciodata.
  • Mai departe am facut o sesizare la CNCD.
  • Dupa aceste 4 luni nu am mai suportat sa merg la serviciu si sa rup hartii manual si mi-am dat demisia pentru ca am considerat ca nu mi s-a respectat dreptul de munca specificat in contractul de munca incheiat cu societatea
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a decis in unanimitate, pe 4 decembrie 2013, ca "obligarea unei persoane sa distruga manual documente considerate a fi secrete, ca efect al unui proces castigat de persoana in cauza impotriva firmei angajatoare reprezinta discriminare, hartuire si incalca dreptul la demnitate ". Consiliul a amendat Assystem Romania cu 20.000 lei si a obligat-o sa publice hotararea CNCD intr-un ziar cu tiraj national.

documente
(13 Feb 2014) PDF, 161KB
In Hotararea Consiliului se arata urmatoarele:
  • "reprezentatii C.N.C.D. au constatat ca d-na (…) nu are un computer sau telefon de serviciu si ca desfasura activitatea descrisa in sesizarea catre C.N.C.D. si anume rupea manual hartii."
  • "Colegiul director constata ca petenta, in urma reintegrarii ca efect a deciziei instantelor de judecata dupa ce anterior societatea reclamata a desfacut contractul ei de munca, a primit sarcina speciala de a rupe in bucati mai mici de 1 cm ciornele colegilor de serviciu , mutat la distanta de cativa metri de biroul colegilor (ale caror birouri sunt grupate), in timp ce o alta persoana, angajata pe locul petentei, a indeplinit atributiile de serviciu ale petentei"
  • "Conform Minutei de intalnire de lucru din 13.08.2013 (…) petenta a primit sarcina de a 'fabrica' confetti pentru Mardi-Gras si pentru Carnavalul de la Rio . Conform Procesului verbal de primire din 25.07.2013 petenta a primit un card de acces (…), insa chiar directorul societatii reclamate recunoaste (cu ocazia investigatiei) ca acest card nu permite accesul in toate zonele in care alti angajati au acces."
  • "petenta, având aceleaşi atribuţii de serviciu ca şi alte persoane, a fost singura persoană pusă să distrugă manual documente considerate a fi secrete"

Vezi alaturi si varianta "FUN" - Cum a decis compania initierea unui "nou business": transformarea documentelor confidentiale in confetti pentru Mardi-Gras si pentru Carnavalul de la Rio >>>




Csaba Asztalos, presedintele CNCD, a vorbit pentru HotNews.ro despre decizia pe care a luat-o Consiliul:

  • In acest caz, noi am constatat o fapta de discriminare, mai precis o hartuire, si incalcarea demnitatii umane a angajatei. Am stabilit o sanctiune destul de aspra, de 20.000 de lei, hotararea a fost motivata, comunicata partilor.
  • Acest caz este foarte grav, din punctul nostru de vedere, prin amploarea actului de hartuire si chiar dupa ce s-a facut publica aceasta situatie, nu a incetat fapta de discriminare.
  • Pana la urma nu a inteles angajatorul nici macar in faza de audieri, cand am pus in vederea partilor ca au posibilitatea sa incheie pe cale amiabila acest diferent. Ei au continuat.
  • Avem documente scrise, procese verbale din care reiese acest element de hartuire in mod clar.
  • Noi putem sa mai aplicam amenzi in continuare, putem sa solicitam instantei de judecata sa retraga autorizatia societatii comerciale de functionare, dar noi credem ca in astfel de situatii victima poate sa solicite despagubiri in instanta.
  • Cum ati verificat situatia? Dincolo de procedura de audiere, in care am organizat cel putin 2 sau 3 audieri, noi am dispus o investigatie la societatea comerciala si colegii nostri au solicitat relatii cu privire la acest caz.
  • Au inspectat la fata locului situatia, unde se desfasoara activitatea respectiva, daca este un spatiu inchis, daca este vorba despre informatii confidentiale care trebuie protejate si pot fi protejate doar prin ruperea acestor hartii.
  • Desi din procesul verbal realizat in urma sedintei in care s-a dispus aceasta activitate reiese clar ca principalul scop al acestei activitati este unul de protejare a mediului si de realizare a unor posibile confetti pentru diferite activitati cum ar fi carnavalul de la Rio.
  • Deci reiese din inscris foarte clar intentia si de fapt atitudinea de hartuire, de incalcare a demnitatii umane a unui angajat, ceea ce este foarte grav.
  • Angajatorul, in principal, si-a intemeiat aceasta decizie pe necesitatea protectiei unor informatii confidentiale pentru ca activitatea firmei presupunea un grad inalt de confidentialitate fata de clienti si spunea ca se putea realiza acest grad ridicat de confidentialitate doar prin distrugerea maculaturii manual, prin ruperea la o anumita masura a acestei maculaturi.
  • Noi nu am acceptat acest argument, in primul rand nu l-am acceptat pentru ca din inscris, din procesul verbal prin care s-a decis aceasta activitate, nu reiese scopul principal ca fiind protectia datelor cu un anumit caracter confidential, mai mult, exista proceduri alternative pentru a asigura aceasta activitate, iar fisa postului persoanei respective care era secretara nu presupunea si o astfel de activitate.
  • Chiar daca se putea introduce o astfel de sarcina, modalitatea prin care a fost gandita nu este una care sa ne conduca la concluzia ca angajatorul a fost manat de buna-credinta si a dorit sa ofere o protectie, mai ales ca nu a avut incidente in aceasta zona si practic nu a putut sa demonteze prezumtia de hartuire, de discriminare , cauza principala fiind ca aceasta secretara a castigat un proces in instanta si a fost repusa in functie de catre instanta de judecata.
  • Romania are o legislatie adaptata la cerintele si directivele Uniunii Europene . Aceasta cerinta si acest caz ar fi fost judecat la fel, potrivit acelorasi directive, potrivit acelorasi argumente atat in Franta, cat in Marea Britanie, Germania sau in orice stat al Uniunii Europene .
  • Ati mai intalnit un tocator uman de hartii? Nu. Nu am intalnit si din putinele mele cunostinte tehnice sa spun asa intr-o lume foarte evoluata din punctul de vedere al solutiilor informatice si tehnice si de orice natura exista modalitati de protectie a unor date confidentiale, altele, mecanizate, decat manuale.
  • Exista o alta solutie daca aceasta era tinta principala a angajatorului, sa isi cumpere un aparat care ii toca hartia. Nu acesta a fost motivul real pentru care angajatorul a dispus aceasta activitate si reiese foarte foarte clar din acest proces verbal.
documente
Roger Coat este administratorul companiei Assystem Romania, presedintele Assystem Maroc si directorul Assystem Finlanda. Acesta a declarat pentru HotNews.ro ca decizia CNCD l-a surprins si ca "in mod regulat trebuie sa distrugem toate documentele in format fizic, sa le rupem inainte de a le pune in sacii de gunoi si de a le evacua. Este o regula de baza in ceea ce priveste confidentialitatea." Vezi atasata alaturi pozitia oficiala a administratorului transmisa redactiei.

Roger Coat a explicat si intr-un interviu pentru HotNews.ro care este pozitia firmei fata de decizia CNDC si fata de acuzatiile fostei angajate:
  • Am fost foarte surprins de decizia Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. Eu am considerat mereu ca, atunci cand vorbim de discriminare, ne referim numai la niste cazuri foarte grave de discriminare referitoare la rasa, de discriminare legata de sex, de discriminare referitoare la nationalitate si asta am si crezut la inceput, dat fiind faptul ca sunt francez si ca lucrez in Romania si efectiv am contestat aceasta discriminare sau aceasta decizie care a fost luata de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii care, din punctul meu de vedere, nu era fondata. In cazul acesta, era vorba despre un litigiu de munca si ar fi trebuit sa fie tratat ca un litigiu de munca obisnuit. Intr-adevar, societatea a contestat decizia si am depus un recurs la Curtea de Apel.
  • A trebuit sa reintegram, in urma unei decizii a tribunalului, o persoana care fusese concediata cu un an in urma. Eu nu am vrut sa contest decizia tribunalului. Am acceptat decizia, desi din punctul meu de vedere era nejustificata. Am reintegrat persoana in firma, am platit-o, i-am platit toate salariile si toate elementele pe care societatea i le datora pe o perioada de un an si am repus-o in functie, in conformitate cu ceea ce era scris in fisa postului ei initial.
  • Ca atare, societatea noastra este supusa unor reguli foarte stricte de confidentialitate. Clientii ne cer ca toate documentele in format fizic pe care le elaboram sa fie distruse si clientii ne interzic sa scoatem din firma toate documentele in format fizic. Deci, in mod regulat trebuie sa distrugem toate documentele in format fizic, sa le rupem inainte de a le pune in sacii de gunoi si de a le evacua. Este o regula de baza in ceea ce priveste confidentialitatea.
  • Distrugerea documentelor se face intotdeauna manual in situatia inscrisurilor care, din cauza dimensiunilor, nu pot fi distruse mecanic, pentru a ne asigura ca nu exista documente care sunt aruncate la gunoi fara sa fi fost inainte distruse.
  • Nu exista un post special pentru distrugerea si ruperea documentelor. Acest lucru face parte din activitatea normala a unei secretare, este in fisa postului unei secretare. Numai ca atunci cand se aduna mai multe documente, persoana poate sa stea mai multe ore, chiar mai multe zile, in functie de volumul de documente care exista, distrugerea lor putand dura mai multe zile.
  • Dar, vorbind despre acest lucru, as vrea sa fac o observatie care este destul de importanta: o firma este compusa dintr-un anumit numar de persoane. Fiecare dintre ele ocupa un post cu atributii diferite. Din punctul meu de vedere, atributiile sunt legate de competentele persoanelor, dar in nici un caz munca unei persoane nu este mai putin importanta decat munca alteia. Deci, ceea ce face o secretara este la fel de important ca munca unui director. Impreuna, ei contribuie la buna functionare a firmei.
  • Dar, precizez din nou, pentru a nu lasa nimic ambiguu, nu exista un post special pentru ruperea documentelor. Este o activitate care face parte din munca obisnuita a multor angajati. Chiar si eu cand trebuie sa distrug documente care sunt confidentiale, le rup cu mana, le pun in cos si ma asigur ca documentele mele sunt distruse complet inainte sa le arunc.
  • Persoana care a fost reintegrata a lucrat intr-adevar, la inceput, la distrugerea unui numar mare de documente care s-au adunat. Ea nu se ocupa exclusiv doar de acest lucru, dar trebuie totusi sa mentionez ca in perioada de care vorbim, adica dupa momentul reintegrarii ei si pana la demisia ei, pentru ca este o persoana care totusi a deminisonat, ea a lucrat doar o luna.
  • Assystem Romania face parte dintr-un grup international de inginerie care are zece mii de angajati. A reduce activitatea inginerilor care concep noile masini, a inginerilor care proiecteaza noi avioane si reducerea acestei activitati la distrugerea de documente inseamna, efectiv, sa le faci o mare nedreptate. Si in calitate de responsabil al firmei, nu pot sa admit ca o persoana poate sa se gandeasca la asa ceva.
In interiorul firmei Assystem
  • Pentru a iesi din dezbatere si pentru a evita ca anumite persoane sa creada ca inginerii romani au o singura sarcina, aceea de a rupe documente, trebuie sa reluam lucrurile de la inceputul lor. Aceasta persoana a fost reintegrata. A ajuns aici in luna iulie si noi am prevenit-o ca o vom pune sa faca un anumit numar de sarcini, precum traducerea de documente, rezervari de bilete de avion sau camere de hotel, dar s-a dovedit ca aceasta persoana a intrat in conflict cu societatea.
  • Cand i-am cerut, in conformitate cu regulile care se practica in cadrul societatii, sa isi ia concediu in luna august, a refuzat sa faca acest lucru, a vrut sa isi ia concediu dupa ce isi luase toata lumea, desi in luna august nu lucra nimeni, a luat concediu in septembrie, si apoi a intrat in concediu medical. Ceea ce inseamna ca a lucrat doar 30 de zile intr-o perioada de sase luni si de fapt nu am putut sa ii dam sa faca si alte lucruri care erau prevazute.
  • In urma demisiei ei, a trebuit chiar sa apelez la o societate de profil pentru a continua si finaliza activitatea de distrugere de documente la sediul Assystem si am incredintat unei alte societati traducerea de documente care erau indispensabile pentru una dintre activitatile noastre din Finlanda.
  • Persoana, atunci cand a fost reintegrata, a trebuit sa se intoarca intr-o zona care este protejata pentru a distruge documentele, dat fiind faptul ca nu putem sa scoatem documentele din zona care este confidentiala. Ea era deci intr-un mediu care este acelasi cu acesta pe care il vedeti dvs. Avea un birou la fel ca toate persoanele care se aflau in acea zona si avea elementele pentru a distruge toate documentele care ii erau alocate.
  • I s-a pus la dispozitie o statie de lucru pentru a functiona corect, deci elementele pentru a traduce documente ii erau intr-adevar furnizate si avea un calculator la dispozitie pentru a face acest lucru. De asemenea, ea avea bineinteles si cosuri de gunoi ca sa distruga toate documentele.
  • Persoana despre care vorbim a avut acces, conform regulilor noastre interne, in toate locurile unde avea nevoie sa mearga pentru a-si face treaba. Avea de asemenea acces la cantina, avand in vedere faptul ca eu am vazut-o de mai multe ori in cantina. Deci, daca nu ar fi avut acces in aceste locuri, as fi sanctionat-o imediat. Ceea ce nu a fost cazul.
  • Cred ca trebuie sa incepem sa ne intrebam: de ce? De ce se ajunge intr-o situatie in care se vorbeste despre discriminare, desi eu cred ca este vorba doar despre un litigiu de munca? Cine ar putea avea interesul sa faca discriminari?
  • Fac eu discriminari, pentru ca sunt francez, in ceea ce priveste angajatii mei care sunt romani? Sunt in Romania de 8 ani si am angajat practic o mie de persoane in total si nu am avut niciodata nici o problema de acest tip, de aceasta natura, cu angajatii mei. In prezent, suntem cinci sute de persoane in firma. Am eu vreun interes sa fac discriminari privind o persoana? Eu as zice ca nu, bineinteles.
  • Atunci de ce? Cine este interesat sa se ajunga la un conflict? Eu, in nici un caz! Am decis sa o reintegrez pe aceasta persoana, am decis sa nu depun contestatie la decizia tribunalului, deci eu nu sunt interesat sa intru in conflict cu persoana respectiva. Cine era interesat sa se ajunga la un conflict? Cred ca stiti raspunsul. Este chiar persoana respectiva.
  • Ce intentii a avut? De ce a incercat ea, fara oprire, sa faca in asa fel incat sa intre in conflict cu conducerea? De ce a depus ea, o data pe zi, un document semnat prin care cerea conducerii sa ia pozitie? Asa functioneaza in mod normal un angajat intr-o firma? Raspunsul meu este nu. Si, daca aceasta persoana a actionat in acest fel, este pentru ca a avut un interes personal sa intre din nou in conflict cu conducerea. Si aici va spun ca este grav.
  • Este grav sa lasi sa se creada ca este vorba despre o discriminare din partea conducerii. Este grav sa gandesti ca directiunea ar putea avea un interes in ceea ce priveste discriminarea unei persoane. Eu, cand vorbesc de litigiu de munca, la ce ma refer? Este pur si simplu vorba despre cineva care nu respecta regulamentul intern al societatii. Dar, in nici un caz nu este vorba despre un conflict personal. Este cineva care comite o greseala cu privire la regulament.
Zona de lucru in interiorul Assystem
  • Nu e vorba nici de un conflict cu persoana respectiva. Eu nu am nimic cu aceasta persoana, nu am nici un interes sa am ceva impotriva ei, nu am relatii personale cu aceasta persoana, deci eu nu am nici un conflict cu ea din punctul meu de vedere, ea este cea care provoaca acest conflict. De ce? De ce provoaca ea acest conflict ? Eu stiu raspunsul, dar va las sa ghiciti de ce intra ea in conflict. Stiti ca in general, persoanele, cand intra in conflict cu o societate, fac acest lucru doar pentru a incerca sa obtina bani? Pur si simplu ca sa incerce sa negocieze.
  • Cred ca este foarte grav ca se poate ajunge la situatii de acest tip. Este foarte grav, pentru ca aduc atingere valorilor unui grup international cum este Assystem, care este format din zece mii de angajati si care are cincizeci de ani de existenta. E ca si cum acest grup nu ar acorda atentie angajatilor sai. E ca si cum acest grup nu ar face in asa fel incat angajatii sa se dezvolte prin munca lor.
  • Cand va uitati la ceea ce se face pentru angajati in Romania, este bineinteles cadrul normal de lucru, si este mediul de lucru care permite desfasurarea activitatii intr-un mod mai placut. Daca priviti in jur, daca priviti peretii, daca priviti culorile, plantele care decoreaza cadrul de lucru, veti vedea ca Assystem incearca sa faca in asa fel incat angajatii sa se simta bine la munca.
  • Am creat in Romania ceea ce numesc eu Assystem Social Club, este un spatiu unde toti angajatii pot veni in timpul pauzei, dimineata, la pranz sau seara, sa se distreze, sa faca sport, avem o sala de fitness, sa joace biliard, sa joace ping-pong, sa faca turnee de jocuri video, si toate acestea se intampla in cadrul firmei. Nimic nu ma obliga, prin lege, sa fac acest lucru, nimic nu ma obliga sa aduc toate aceste dispozitive. Daca fac asta, este pentru ca angajatii sa se simta bine in mediul lor de lucru. Este politica pe care o practica Assystem, sunt valorile Assystem. A lasa un conflict de munca, un litigiu de munca, as spune normal, sa clatine toate aceste valori ar insemna sa faci o nedreptate unui grup international. Si eu nu pot sa accept acest lucru.
  • In plus, cred ca efectiv este o deviere de la un litigiu de munca, care este transpus in plan personal. E ca si cum (...) ar fi intr-un conflict personal cu Roger Coat. Dar acest lucru nu are nici un sens. Eu nu am nici un fel de contact personal cu aceasta persoana in afara orelor de program, deci nu poate fi vorba de conflict. Deci, nu pot sa accept sa fie pus sub semnul intrebarii modul de functionare al Assystem si nu pot sa accept, bineinteles, ca eu sa fiu pus sub semnul intrebarii din cauza unui interes evident al acestei persoane.
  • Deci, imi rezerv dreptul de a intenta bineinteles proces acestei persoane pentru defaimare, imi rezerv dreptul de a intenta proces acestei persoane pentru hartuire si atunci ea va trebui sa suporte consecintele acestor actiuni in justitie, dar in nici un caz nu este vorba despre un conflict personal.



109204 afisari



Roger...go home!
trem [utilizator], Joi, 13 februarie 2014, 17:26
+33/53
Suprinzator ca lui Roger i se pare totul absolut normal....trebuie informat ca perioada coloniala a trecut. Daca se intampla asta cu oricine intr-o tara vestica era un dezastru pentru firma!

Nu e un caz singular, insa putini altii o vor urma.
Iti respect parerea dar nu pot fi de acord cu ea
johnesku [utilizator], Joi, 13 februarie 2014, 18:32
+27/43
Daniel - nu cred ca te-a cenzurat nimeni si nu te simti obligat sa te explici pentru parerea ta. Pe de alta parte e firesc cred eu ca noi sa ne exprimam o parere si parerea mea este ca nu ai deloc dreptate.

Este legal dar nu moral, spui tu ... cred ca e un subiect mult prea simplu pentru a-l categorisi atat de transant. Putem discuta mult despre legalitate vs moralitate in subiecte tabu intr-o societate ca a noastra de genul eutanasierea cainilor, legalizarea prostitutiei, legalizarea consumului de stupefiante etc.

Dar un act de dreptate este INTOTDEAUNA moral (in primul rand).
inca 199 de comentarii comenteaza