ANAT propune trecerea bacsisului pe nota de plata la restaurant - Hotnews Mobile
1 € 4,7582 1 USD 4,3186luni 14 oct 2019

ANAT propune trecerea bacsisului pe nota de plata la restaurant

de Corina Ionel Miercuri, 7 noiembrie 2012, 16:03
- a A+
Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) propune Ministerului Finantelor tiparirea bacsisului pe nota de plata din restaurante, informeaza Mediafax. Potrivit sursei citate, initiativa este agreata de o parte dintre proprietarii localurilor, care cred ca vor avea un control mai bun asupra veniturile restaurantului, si respinsa de altii, pe motiv ca se va incarca factura clientului.



"ANAT si FAPT cer Ministerului Finantelor legalizarea bacsisului in restaurante. Asta inseamna ca scot la alb si bacsisul chelnerului, care astfel va fi declarat si fiscalizat", a declarat agentiei Corina Martin, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) si al Federatiei Asociatiilor Patronatelor din Turism (FAPT), pentru Mediafax, precizand ca restaurantele ar urma sa stabilesca nivelul "atentiei" platite chelnerilor, care trebuie sa fie undeva peste 10%, si astfel statul va colecta mai multe taxe si impozite.

"Multe restaurante vor renunta sa mai plateasca la negru chelnerii. Tinand la negru bacsisul, aceasta poveste nu ajuta nimanui", a mai declarat Corina Martin, adaugand ca in mai multe tari, printre care si SUA, bacsisul in restaurante este legalizat si fiscalizat.

Parerile sunt insa impartite in randul reprezentantilor restaurantelor, unii dintre ei considerand ca o asemenea masura ar avea consecinte negative asupra consumului, mai arata Mediafax, citand opinii ale proprietarilor de restaurante.

Mohammad Murad, presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR), considera si el ca pot fi gasite variante mai bune prin care sa creasca incasarile bugetare: "Inainte sa fiscalizam bacsisul, ar trebui sa incercam sa fiscalizam toate tigarile si petrolul care intra in tara. Ar trebui mai intai sa ajutam economia sa mearga atat de bine incat restaurantele sa aiba vanzari si abia apoi sa punem bacsisul chelnerilor pe nota de plata."

Simion Alb, directorul Biroului de promovare turistica a Romaniei in SUA si Canada, a declarat pentru agentia de presa citata ca se indoieste ca oferirea "unei compensatii suplimentare pentru chelneri reprezinta o ilegalitate. 'Legalizand' bacsisul, riscam sa dam un semnal gresit ca acesta este un drept, si nu o recompensa, care nu este garantata nici macar de oferirea unui serviciu exceptional. Si nici macar nu am reduce fluctuatia personalului din turism."

Simion Alb a adaugat ca in cultura multor turisti straini care viziteaza Romania (austrieci, germani, scandinavi, francezi sau japonezi), bacsisul nu este o notiune comuna si nici respectata.

"Reglementarea activitatilor de hotelarie, alimentatie publica si transport pentru turisti este oricum, in opinia mea, excesiva, si nu stimuleaza nici cresterea calitatii serviciilor, nici investitiile. In SUA si Canada oferirea unei compensatii suplimentare este foarte comuna, insa bacsisul nu este legalizat, ci doar reglementat. Angajatorul poate sa plateasca personalului care primeste bacsis un salariu inferior salariului minim federal, iar salariatii care primesc bacsis au obligatia sa plateasca taxe pentru veniturile suplimentare din bacsis", a mai spus Alb.

Radu Enache, presedintele Federatiei Industriei Hoteliere din Romania (FIHR), se opune categoric introducerii bacsisului pe nota de plata precizand ca "daca il legalizeaza, il si impoziteaza si, in loc sa ia 10 lei chelnerul, va lua doar 5 lei. Aceasta masura ar lovi rau de tot in angajati si nu suntem de acord cu ea", infomeaza Mediafax.


3393 de afisari


cel mai bine
greeneyes32 [utilizator], Miercuri, 7 noiembrie 2012, 16:16
+3/7
Ideea este sa nu se impuna sau reglementeze dar sa se ofere posibilitatea.
bacsis
d2arrow [utilizator], Miercuri, 7 noiembrie 2012, 16:32
+3/5
Nu poti sa ii impui unui client sa mai plateasca si bacsis pe nota de plata. Bacsisul depinde de o sumedenie de factori, cum ar fi diponibilitatea chelnerului/chelneritei, zambetul din dotare , prezenta fizica si altele.Nu o sa ma duc la un restaurant unde chelnerul stie ca oricum ia bacsis si ca atare se comporta ca un functionar scarbit ca ai avut tupeul sa il intrerupi de la cafea. Ganditi la un lucru sa zicem ca faci greseala sa mergi la marea noastra ancestrala, unde fiecare te fura de la chelner la taximetrist. Nu o sa uit niciodata cazarea mea de la mamaia la un hotel de 3 stele cand fiind cu familia mi s-a sugerat la restaurant sa impart ciorba cu fiul meu de 5 ani, refuzand sa ii dea si lui o farfurie, eu la cazare cumparand bonuri de masa de la hotel pentru 2 persoane. Atunci a fost si ultima oara cand am vizitat litoralul romanesc
inca 20 de comentarii comenteaza
Cookie Settings