Romania, trei medalii de aur si una de bronz la Olimpiada Internationala de Informatica. Romania devine prima tara din UE ca palmares la acest concurs - Hotnews Mobile
1 € 4,7260 1 USD 4,2193joi 20 iun 2019

Romania, trei medalii de aur si una de bronz la Olimpiada Internationala de Informatica. Romania devine prima tara din UE ca palmares la acest concurs

de Raluca Pantazi Vineri, 28 septembrie 2012, 20:03
- a A+
Romania a ocupat primul loc in UE la Olimpiada Internationala de Informatica de anul acesta. Elevii romani au castigat trei medalii de aur si una de bronz, au declarat pentru HotNews.ro organizatorii olimpiadei. Adrian Budau, Alexandru Gavrila (Liceul International de Informatica Bucuresti) si Darius Buhai (Colegiul National "Liviu Rebreanu" din Bistrita), au obtinut medalii de aur, iar bronzul a fost castigat de Stefan Voroneanu (Colegiul National "I.L.Caragiale" din Ploiesti).
Olimpiada Internationala de Informatica se desfasoara in Italia, in perioada 23-30 septembrie. Probele de concurs s-au terminat pe 28 septembrie, la olimpiada participand 304 concurenti din 76 de tari. Prima Olimpiada Internationala de Informatica s-a desfasurat in 1989 in Bulgaria.

Primul loc in lume la Olimpiada Internationala de Informatica 2012 a fost castigat de Johnny Ho din Statele Unite ale Americii. Acesta a obtinut punctajul maxim posibil la toate probele pe care le-a sustinut in cadrul olimpiadei. Locul al doilea a fost ocupat de Gennady Korotkevich din Belarus, iar locul al treilea din punct de vedere al punctajului a fost obtinut de Yuzhou Gu din China.

Din lotul Romaniei, cel mai mare punctaj a fost obtinut de Adrian Budau care in clasamentul total este pe pozitia 7.

Lotul olimpic al Romaniei:

Adrian Budau - este elev al Liceului International de Informatica Bucuresti
  • a cucerit medalia de aur si la Olimpiada de Informatica a Europei Centrale de anul acesta, unde a ocupat primul loc
Alexandru Gavrila - elev al Liceului International de Informatica Bucuresti
Darius Buhai - elev in clasa a IX-a la Colegiul National "Liviu Rebreanu" din Bistrita
Tot anul acesta, Darius Buhai a castigat o medalie de aur si la Olimpiada Internationala Pluridisciplinara Tuymaada din Rusia. "Informatica imi place din clasa a V-a, de cand am inceput sa invat la scoala aceasta disciplina. De atunci am inceput sa particip la olimpiade. Anul trecut am luat aur la Olimpiada balcanica pentru juniori, la acelasi concurs ca si cel de acum, dar varianta pentru juniori, iar de trei ani consecutivi am luat locul intai la Olimpiada nationala de informatica, iar anul acesta am obtinut doua medalii de aur", a declarat Rares Buhai pentru Mediafax dupa Balcaniada din august.

"Inainte de concursuri lucrez zilnic in jur de cinci ore, iar pregatirea consta in rezolvarea de probleme, in general subiecte care se dau la aceste concursuri. M-a ajutat si ma ajuta foarte mult domnul profesor Constantin Galatan, care este coordonatorul lotului national de informatica", a explicat Buhai.

In ce priveste planurile de viitor, tanarul sustine ca "o sa vreau cel mai probabil sa studiez in strainatate si dupa aceea nu m-am gandit ce voi face. Cu siguranta ca voi continua tot in acest domeniu, al informaticii, dar nu m-am gandit la ceva anume".

Stefan Voroneanu - elev in clasa a XI-a la Colegiul National "I.L.Caragiale" din Ploiesti

Citeste si:



9410 afisari


BRAVO!
Clop [utilizator], Vineri, 28 septembrie 2012, 20:33
+12/12
Felicitari medaliatilor si coordonatorului lotului olimpic!
Felicitari
Remulus si Rromus [utilizator], Vineri, 28 septembrie 2012, 21:32
+12/12
Din pacate doar trei picaturi de apa dulce intr-un ocean sarat. Probabil ca acesti tineri vor obtine mai greu PhD-ul intr-o universitate romaneasca decat altii mai "generosi" financiar decat ei.
inca 17 comentarii comenteaza