Noua ONG-uri cer demisia lui Cioroianu pentru declaratii 'de tip nazist' - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3840miercuri 26 ian 2022

Noua ONG-uri cer demisia lui Cioroianu pentru declaratii 'de tip nazist'

de B. Blagu Luni, 5 noiembrie 2007, 0:00
- a A+
Foto: Rompres

Noua organizatii i-au trimis premierului Tariceanu o scrisoare in care ii solicita acestuia sa-l demita pe ministrul de Externe, Adrian Cioroianu. Reactia organizatiilor vine dupa ce ministrul a afirmat, intr-o emisiune televizata, ca aceia care comit fapte precum cele din Italia ar trebui dusi in batalioane disciplinare intr-un desert din Egipt.

    "Acesti oameni, din pacate - nu am studii de drept, nu vreau sa pozez in altceva decat ceea ce sunt - dar, asa cum judec eu, acesti oameni care comit astfel de fapte, acestia nu trebuie trimisi in regim de celula, cu televizor. Ar trebui pusi la muncile cele mai dure si formate, probabil, batalioane din alea disciplinare.
    Nu stiu daca asta le-ar aduce mintea la cap, sau nu. (...) Credeti-ma, eram ieri pe drumul dintre Alexandria si Cairo, la sfarsitul vizitei, imi veneau stirile din tara, din pacate, pe SMS, pentru ca nu puteam fi prins prin telefonia mobila.
    Eram cam in plin desert si ma gandeam daca nu cumva am putea cumpara un teren din desertul ala egiptean, sa-i plasam acolo pe cei care astfel de oameni ne fac de ras."

    - Adrian Cioroianu, ministru de Externe al Romaniei, 3 noiembrie 2007, Antena 3


"Faptul ca Ministrul de Externe al Romaniei propune public solutia ca statul roman sa cumpere “un teren in desertul acela egiptean sa ii plasam acolo pe cei care ne fac de ras" este o incalcare grava a legislatiei romanesti si europene si reprezinta o masura de tip nazist", scriu reprezentantii celor noua organizatii

(Agentia de Monitorizare a Presei, Institutul pentru Politici Publice, Asociatia ACCEPT, Centrul pentru Resurse Juridice, Liga pro Europa, Romani CRISS, Asociatia Culturala TURN, Asociatia Parteneri pentru Dezvoltare si European Roma Grass Roots Organisation).

"Reamintim domnului Ministru Adrian Cioroianu, istoric de formatie, ca indepartarea unor persoane nedorite dintr-o tara (asa cum este definita deportarea) a fost folosita ca instrument in timpul Holocaustului cu consecinte grave pentru minoritatile care i-au cazut victima.
Orice aluzie la asemenea masuri naziste este inacceptabila in conditiile in care statul roman si-a reprimat sangeros o parte din proprii cetateni in
timpul celui de-al doilea razboi mondial", se precizeaza intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Organizatiile semnatare cer demisia Ministrului de Externe al Romaniei "ca o dovada de respect fata de legislatia nationala si europeana in vigoare si de 'comportament demn' fata de cetatenii Romanei."

UPDATE: Cioroianu a declarat luni ca s-a surprins pe el insusi prin declaratia data.
"Vreti sa va marturisesc ca, ascultandu-va, mi se pare si mie o afirmatie surprinzatoare? Regret si imi cer scuze celor ofensati de aceasta afirmatie a mea, facuta in seara de vineri prin telefon la o emisiune de televiziune. Cei care ma cunosc - nu numai in calitate de ministru - stiu ca nu e caracteristica mesajului pe care eu l-am dat constant.

Dar in acelasi timp va spun cu deschidere ca violatorii si pedofilii mi se par cea mai de jos categorie infractionala. Evident ca solutia nu este trimiterea lor in desert si repet nu a fost vorba de nicio categorie etnica sau de vreo nationalitate anume, pentru a fi foarte bine inteles".


1901 afisari



exagerati
alain [anonim], Luni, 5 noiembrie 2007, 16:31
0/0
vorbesc despre asociatiile lui peste, faceti un mic efort sa pricepeti ce a vrut omul sa zica nu neaparat cum a zis-o, v-ati gasit voi reprezentantii lui Political Correctness sa sariti la Cioroianu ca vi s-a parut mai lipsit de aparare.
Nu am nicio simpatie pentru Cioroianu dar de data asta voi sunteti aiurea.
Cioroianu e cum e...
Idioteque [anonim], Luni, 5 noiembrie 2007, 16:31
0/0
Dar astora si eu le-as face la fel ;). Agentiile alea mai bine si-ar cheltui energia si fondurile pentru a face ceva folositor si a ii educa/integra pe tigani.
inca 120 de comentarii comenteaza