Un grup de astronomi din SUA și Franța susține că a identificat noi dovezi care indică prezența misterioasei planete. Ar fi vorba despre așa numita Planetă X, sau Planeta 9, o planetă masivă aflată la marginea sistemului solar. Alte titluri din Science Report: ● Ideea că proto-scrierea ar fi apărut încă din paleolitic e una falsă ● Când a apărut bioluminiscența, una dintre cele mai bizare trăsături animale?
Tot mai multe dovezi indică existența unei planete misterioase în sistemul nostru solar
Despre așa numita Planetă X, sau Planeta 9, s-a vorbit încă din anul 1846, odată cu descoperirea planetei Neptun. Datele indicau posibila prezență a unui corp ceresc masiv care influența orbita planetelor Uranus și Neptun. Însă, de atunci și până azi, în ciuda anomaliilor semnalate de astronomi, misterioasa planetă nu a putut fi observată.
În anul 2015, o echipă de astronomi de la Caltech (Institutul Tehnologic din California) anunța o nouă descoperire care indica posibila existență a ipoteticei planete. Era vorba despre mai multe corpuri cerești de mici dimensiuni, grupate dincolo de orbita planetei Neptun. Iar dată fiind gruparea lor neobișnuită, specialiștii sugerau atunci că totul s-ar datora gravitației unei planete încă necunoscute.
De atunci, dovezi circumstanțiale au tot fost semnalate, însă fără a aduce un argument palpabil care să confirme existența Planetei 9. Recent, un grup de astronomi din SUA și Franța susțin că a identificat noi dovezi care indică prezența misterioasei planete.
Studiul lor, publicat deocamdată în varianta pre-print, pe platforma ArXiv, dar care a primit acceptul publicării în revista The Astrophysical Journal Letters, a implicat observarea mai multor corpuri cerești care tranzitează orbita lui Neptun. Iar toate aceste obiecte prezintă mișcări neregulate ale traiectoriei în timpul periplului lor.
Autorii studiului explică faptul că au eliminat pe rând toate opțiunile, de la impactul atracției gravitaționale și până la mareele galactice, pentru a putea explica anomalia. Iar singura explicație plauzibilă, în concepția lor, ar fi cea a prezenței unei planete masive aflată la marginea sistemului solar.
Simulările computerizate au întârit ideea lor, însă ele nu au putut indica unde anume s-ar afla prezumptiva Planetă 9. Cercetătorii recunosc că ar putea, cel puțin la nivel ipotetic, să existe și alte forțe care să explice ceea ce au observat, însă ele sunt foarte puțin probabile.
O posibilă soluție ar putea fi oferită de Observatorul Vera Rubin din Chile, odată ce va deveni funcțional anul viitor. Însă, până atunci, nu putem decât să speculăm.
Ideea că proto-scrierea ar fi apărut încă din paleolitic e una falsă
Un studiu publicat la începutul anului trecut în Cambridge Archaeological Journal de către un grup de cercetători din Marea Britanie și Canada sugera ideea că picturile rupestre conțin ceea ce ar putea fi considerat un proto sistem de scriere, precum și calendare elaborate care arătau lunile anului, perioadele în care apăreau puii erbivorelor și alte evenimente importante din viața comunităților paleolitice.
Autorii subliniau faptul că multe dintre picturile rupestre create în perioada de acum 45.000 – 12.000 de ani conțin, pe lângă reprezentări zoomorfe sau antropomorfe, o serie de simboluri abstracte (puncte, linii, semne) al căror scop a constituit un amplus subiect de controversă.
Ei susțineau că au identificat 32 de astfel de simboluri care se repetă și al căror înțeles l-ar fi descifrat. Mai exact, punctele ar reprezenta lunile, ele nefiind niciodată mai mult de 13 (multe culturi străvechi aveau calendare în care foloseau sistemul cu 13 luni). De asemenea, semnul Y ar fi desemnat lunile în care erbivorele dădeau naștere puilor.
Ipoteza a fost larg vehiculată ulterior atât în literatura de specialitate, cât mai ales în presa de popularizare a științei, în ciuda faptul că reacții critice au apărut aproape imediat în mediul științific. Mai nou, un studiu publicat în aceeași revistă Cambridge Archaeological Journal, de data aceasta de un grup de specialiști din Franța, Canada și Marea Britanie (printre ei și Paul Bahn, unul dintre cei mai renumiți preistoricieni în viață) demontează pas cu pas toate ideile prezentate anterior.
Poate una dintre cele mai importante observații este aceea că autorii primului studiu au omis deliberat faptul că există picturi rupestre în care apar cu mult mai mult de 13 puncte. În realitate, ele ar fi fost ignorate tocmai pentru că nu corespundeau viziunii autorilor cu privire la sistemul lunar cu 13 luni.
Apoi, nu există niciun motiv temeinic pentru ca oamenii din vremea respectivă să noteze ceea ce se știa dintotdeauna, anume că erbivorele și nu numai dau naștere puilor primăvara, după topirea ghețurilor. De asemenea, demontează și ideea că semnul Y ar reprezenta verbul „a da naștere”.
Practic, astfel de semne abstracte pot însemna orice, conchid criticii. Analizele etnografice comparative în care au fost analizate picturi rupestre de dată mai recentă arată că simbolurile aveau un sens larg. El putea reprezenta semințe, albine, stele, picături de ploaie sau de sânge, urme, colibe, urme șamd. Pe scurt, este nevoie de mult mai mult pentru a pretinde descoperirea proto-scrierii, și asta încă de acum 45.000 de ani.
Când a apărut bioluminiscența, una dintre cele mai bizare trăsături animale?
Bioluminiscența, sau abilitatea organismelor de a produce lumină prin intermediul unor reacții chimice, a evoluat independent de nu mai puțin de 94 de ori în natură. Iar scopul acestei particularități a fost diferit, de la caz la caz. A fost vorba fie despre camuflaj, fie despre vânătoare, despre ritualuri de împerechere, comunicare sau alte tipare comportamentale.
Iar datele de care dispuneam până în prezent indicau faptul că originea bioluminiscenței ar data de acum 267 de milioane de ani, atunci când a apărut în cadrul unei familii de organisme marine numite ostracode.
Un nou studiu, publicat de o echipă americano-japoneză de biologi și geneticieni, studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences, susține că bioluminiscența a apărut cu mult, mult mai devreme decât de crezuse.
Specialiștii au analizat datele genetice de la 185 de specii din clasa Octocorallia (celenterate marine printre ale căror proprietăți se numără și bioluminiscența) și au creat un tablou evolutiv al acestei clase. Apoi, bazându-se pe date statistice, au sugerat că originea acestei clase animale ar data de acum circa 540 de milioane de ani.
Iar ce este și mai interesant este faptul că genele responsabile de apariția bioluminiscenței existau deja în astfel de organisme primitive. Practic, cu 273 de milioane de ani înainte de data la care se estimase inițial apariția acestei particularități evolutive.
Un semn uriaș de întrebare rămâne însă legat de motivul care a dus la evoluția bioluminiscenței la astfel de organisme. Iar adevărul este că nimeni nu poate spune cu exactitate care a fost acesta. E cert însă că a reprezentat un avantaj evolutiv, din moment ce clasa a rezistat pe o perioadă atât de îndelungată.
Autorii studiului afirmă că rezultatele lor nu indică neapărat faptul că bioluminiscența nu poate fi mai veche decât data indicată de ei. Însă, doar înțelegând resorturile evolutive ale acestei trăsături, s-ar putea estima și data la care organisme și mai vechi ar fi putut-o inventa.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
5
6
