Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, până sâmbătă dimineaţă, iar în unele zone noaptea se va forma brumă, anunţă meteorologii. ANM a emis un Cod galben de vânt puternic, pentru ziua de joi, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în Bucureşti. În Capitală, în noaptea de joi spre vineri, minima prognozata este de 3 grade.

Zi ploioasăFoto: Victor de Schwanberg / Sciencephoto / Profimedia Images

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de joi, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 9.00. În această perioadă, vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul nopţilor, în regiunile intracarpatice şi zonele deluroase, pe alocuri se va produce brumă.

Joi, temporar va ploua în jumătatea de nord a teritoriului şi pe arii restrânse în rest. Izolat, cantităţile de apă vor fi de 15...20 l/mp. Local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali de 60...80 km/h.

La altitudini de peste 1.500 de metri vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, îndeosebi joi.

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă, joi, între orele 10.00 şi 21.00, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti. Aici, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55...65 km/h şi izolat de 70 km/h.

Cum va fi vremea în București

În zona Capitalei, până vineri, la ora 9.00, valorile termice vor continua să scadă uşor. Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporare şi condiţii de ploaie slabă, când şi vântul va avea intensificări, cu rafale de 50...55 km/h. Noaptea, cerul se va degaja, iar vântul va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade, iar cea minimă de 3...6 grade.

De vineri de la ora 9.00, până sâmbătă la aceeaşi oră, vremea va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări, însă probabilitatea pentru ploi slabe va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 15...17 grade, iar cea minimă de 5...7 grade.