Fostul primar al Constanței Radu Mazăre, în cazul căruia autoritățile au aprobat extrădarea din Madagascar, va fi adus în România luni, sub escortă, anunță Poliția Română.

MazareFoto: Hotnews

Poliția Română spune că, în urma informării transmise marți de autoritățile din Madagascar cu privire la admiterea extrădării în cazul lui Radu Mazăre, au fost începute de îndată formalitățile necesare aducerii în țară a fostului primar.

"Astfel, s-a constituit o escortă, formată din polițiști români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019", precizează sursa citată.

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a anunțat marți că procedura de extrădare a lui Radu Mazăre a fost admisă de către autoritățile din Madagascar. Ministerul Justiției a transmis luni documentele pentru extrădarea fostului primar al Constanței, după ce Mazăre a fost reținut săptămâna trecută în Madagascar.

Fostul edil are de executat o condamnare definitivă: judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare. Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

Radu Mazăre spunea, marți seară, într-o declarație acordată Antena 3 că nu se va opune extrădării, întrucât a obosit să mai lupte, a "luptat destul cu statul român abuziv” și nu va mai lupta și în Madagascar.

Fostul primar al Constanței se află în Madagascar, de la finele anului 2017.