Financial Times: Secretele îndreptarului populist ● Banca Angliei avertizează asupra riscului de contracție a pieței muncii ● Les Echos: Banca Franței a revizuit în scădere prognoza de creștere pentru 2019 ● Handelsblatt: Criza Boeing este un exemplu de eșec de PR ● IlSole24Ore: De ce în ţările "bogate" şi "fericite" există mai multe cazuri de sinucidere decât în Italia şi Grecia? ● Lectură plăcută!

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Financial Times: Banca Angliei avertizează asupra riscului de contracție a pieței muncii

Scăderea investițiilor, determinată de incertitudinea economică prelungită, riscă să dăuneze pieței forței de muncă a Regatului Unit, a declarat pentru Financial Times cel mai nou membru al comitetului de politică monetară al Bank of England.

Jonathan Haskel, profesor de economie la Imperial College Business School din Londra, a mai spus în primul său interviu că va aștepta să vadă dovezi ferme privind creșterea inflației înainte de a vota pentru majorarea ratelor dobânzilor.

Investițiile au scăzut în fiecare trimestru în 2018, fiind prima dată când acest lucru are loc într-o perioada ne-recesionistă, din 2003 încoace, și asta se datorează incertitudinii acute față de Brexit.

"Singurul lucru la care putem fi siguri este că va fi mai multă incertitudine. De asta mă îngrijorez cel mai mult ", a spus prof. Haskel. "Am avut această scădere în investiții. . .iar piața forței de muncă trebuie să urmeze aceeași direcție la un moment dat. "

Economistul, născut la Londra, este cunoscut pentru munca sa atât în ​​domeniul științei, cât și al politicii în domeniul concurenței. El a fost recrutat în cadrul comitetului de politică monetară pentru a contribui la expertiza băncii centrale privind productivitatea, recunoscută ca fiind călcâiul Achilles al economiei Regatului Unit.

Profesorul Haskel a făcut rareori comentarii privind politica monetară înainte de numirea sa, alimentând speculațiile cu privire la faptul că este o persoană independentă, ne-aliniată conservatorismului care domină BofE.

"Îmi pare rău că îți voi da un răspuns pe care cititorii tăi nu-l vor", a spus cu un chicot : "Mă uit la date și le interpretez pe măsură ce ele apar.”. Profesorul Haskel s-a alăturat comisiei la o lună după ce MPC a votat pentru a ridica ratele dobânzilor pentru a doua oară de la criza financiară din 2009. "Totul a fost dominat de Brexit încă de pe atunci", a spus el.

Brexit a prezentat o provocare deosebită pentru bancherii centrali, a spus Prof. Haskel, prin faptul că a redus potențial capacitatea Regatului Unit de a produce bunuri și servicii, reducând simultan cheltuielile.

Profesorul Haskel l-a înlocuit pe Ian McCafferty, fostul consilier economic principal al grupului de afaceri CBI și care era văzut ca un ”șoim” în comisie.

Împreună cu Stian Westlake, fost consilier al ministrului științei, inovării, cercetării și învățământului superior, Prof. Haskel este autorul ”Capitalismului fără capital”, o carte care examinează impactul economic al unei economii bazate din ce în ce mai mult pe investiții necorporale, proprietate și branding.

Alte articole din FT:

  • Secretele îndreptarului populist

Cum a deschis calea pentru Trump și Orbán o nouă specie de strategi politici.

Arthur Finkelstein, un director american de dreapta de campanii politice care a murit în 2017, nu a vorbit aproape deloc în public. Fiul homosexual al unui taximetrist din Brooklyn, el era atât de secretos încât își făcea rezervări la hoteluri sub nume false.

Practic, unica urmă audibilă rămasă de la el este un discurs ținut în 2011 la obscurul Institut Cevro din Praga. Merită ascultat pe YouTube , întrucât în el Finkelstein prezice viitorul politic.

Criza economică, afirma el cu un accent puternic de Brooklyn, „pare a fi, cel puțin din călătoriile mele pe ici pe colo, mult mai gravă decât o percepem mulți dintre noi. Există o furie autentică.” Pretutindeni, ținta acelei furii erau minoritățile etnice. În SUA, observa el, „furia este îndreptată contra mexicanilor. Nici măcar împotriva tuturor hispanicilor - a mexicanilor.”

În asemenea vremuri, există posibilitatea apariției bruște a unor „politicieni de nicăieri”. Având în vedere dezastrul economic, prezicea Finkelstein, „ne dorim ca niște oameni de afaceri să ajungă conducători”. Cine anume? „Nu știu dacă cineva de aici îl urmărește pe Donald Trump din SUA, dar e uimitor. E doar personalitate pură.” La acea dată, Trump era în toiul unei campanii anti-Barack Obama pe tema certificatului de naștere ala acestuia.

Finkelstein a contribuit la crearea populismului. El i-a consiliat pe Nixon, Reagan, Netanyahu și Orbán. Câțiva dintre consilierii campaniei electorale a lui Trump din 2016 și, în primul rând, Roger Stone, l-au avut pe Finkelstein drept mentor.

Noi am petrecut ani de zile analizând obsesiv liderii populiști pe care-i vedem pe scenă. Însă noua carte scrisă de Giuliano Da Empoli în limba franceză, „Les ingénieurs du chaos” [„Inginerii haosului”], fixează lumina reflectoarelor, din contră, asupra culiselor, pe Finkelstein și alți strategi populiști. Ei sunt aceia care (cu ajutorul Rusiei) au transformat niște nemulțumiri populare autentice în victorii electorale. Următoarea lor țintă: alegerile europene din mai. Așadar, care sunt tehnicile lor?

Davide Casaleggio, creierul din spatele inovatoarei Mișcări de Cinci Stele din Italia, spunea cândva că vechile partide politice sunt ca Blockbuster [corporație de mare succes, ulterior falimentară, în domeniul închirierii de casete video - n. red.]; cele noi sunt ca Netflix. Cele mai multe partide tradiționale, cel puțin până în 2016, foloseau tehnici de secolul 20. Vorbeau într-un limbaj de lemn, evaziv. Concurau pentru centrul politic. Alegeau lideri care-și petrecuseră decenii ridicându-se gradual în interiorul mașinăriei de partid. Și respingeau viziunea: Da Empoli apreciază că progresiștii au trecut în cursul unei singure generații de la „transformă-ți visele în realitate” la „fă din realitate visul tău”.

În antiteză, influențele populismului sunt de secol 21. Trump provine din lumea spectacolelor TV „realiste”. „Meritul [lui] istoric”, scrie Da Empoli, rezidă în înțelegerea faptului că campaniile electorale erau ca niște astfel de spectacole TV „foarte mediocre”, „produse de diletanți și populate cu personaje triste, fără viață [...] actori de categoria B, Clinton-ul greșit, Bush-ul greșit.”

O altă influență populistă o constituie cultura jocurilor video. Steve Bannon (mult mai eficient în culise decât pe scenă) a investit pentru scurt timp în jocuri în 2015. A pierdut bani, însă a descoperit o vastă lume subterană de tineri bărbați care practicau agresiunea anonimă pe internet.

Când au apărut și rețelele sociale, start-up-urile populiste le-au deprins rapid tehnicile. La fel ca spectacolele TV și jocurile video, rețele sociale răsplătesc implicarea. Dacă o memă devine virală - „Construiți zidul!” - populiștii o rafinează și o folosesc. Dacă nu devine virală, o abandonează. Liderii populiști și adepții lor de pe rețelele sociale se alimentează reciproc, într-un ciclu etern.

Așadar partidele populiste satisfac cererea politică și concomitent acumulează informații despre alegători. Acest fapt le permite să țintească micro-grupuri cu mesaje pe care nimeni altcineva nu le mai vede. Campaniile electorale devin „războaie între [programe] software”, scrie Da Empoli. Simpatizanții ajung să se simtă participanți în loc de simpli spectatori.

Populiștii fac o delimitare între campania electorală și guvernare. Liderii lor sunt selectați nu în virtutea abilității de a guverna, ci strict în funcție de capacitatea lor de a genera implicare. De aceea, mulți dintre ei - Beppe Grillo, Boris Johnson, Trump - provin din industria divertismentului. O rută rapidă de abordare va incita furia. După cum aprecia Finkelstein: „Tipul care spune «Am un plan în șapte puncte pentru repararea sistemului de pensii»” va pierde în fața „tipului care spune «Dați-i afară! Să nu-i mai văd pe oamenii ăia»”.

Pentru Finkelstein, mai importantă decât alegerea propriului candidat este alegerea inamicului potrivit. Inamicul ideal este o persoană sau un grup care poate fi înfățișat drept întruchiparea unei mixturi de rele. Scenariul populist afirmă: indiferent cât de placidă sau de sigură pare a fi țara ta, acest inamic vrea să-ți distrugă modul de viață sau chiar să te omoare.

În 2004, Finkelstein făcea următoarea glumă: „În privinţa republicanilor, Hillary Clinton este un candidat minunat la președinție.” În 2013, când lucra pentru Orbán, el l-a ales pe George Soros drept inamic. (Există aici niște asemănări evidente cu Emmanuel Goldstein, inamicul Partidului în romanul lui Orwell „1984”.) Finkelstein, deși el însuși evreu, a utilizat metafore antisemite împotriva lui Soros. Nu era un rasist; doar îi plăcea să câștige jocul.

Populiștii îi atrag pe unii extremiști. Candidatul populist nu-i va dezavua niciodată pe aceștia, întrucât extremiștii sunt cei mai puternici susținători ai săi, iar în comparație cu ei candidatul poate să apară într-o lumină moderată. Prin urmare, Trump a avut nevoie de neo-naziștii de la Charlottesville în aceeași măsură în care Netanyahu are nevoie de partidul Puterea Evreiască.

Partidele tradiționale învață și ele acum tehnicile populiste. Democrații americani și-au găsit inamicul ideal în persoana lui Trump și se poate presupune că ei vor evita să-și aleagă un inamic ideal drept candidat pentru 2020.

Pretutindeni, de la Marșul Femeilor din ianuarie 2017, electoratul partidelor tradiționale s-a transformat din spectatori în participanți. Iar unii politicieni noi, în special Alexandria Ocasio-Cortez, sunt capabili să rivalizeze cu Trump în privința implicării. Până la un anumit punct, cu toții suntem acum populiști.(RADOR)

  • Les Echos: Banca Franței a revizuit în scădere prognoza de creștere pentru 2019

Banca Națională a Franței a revizuit ușor prognoza de creștere pentru anul 2019, la 1,4%. O rată care ar fi mai mare decât cea a zonei euro, inclusiv prin măsuri care să satisfacă solicitările "vestelor galbene".

În timp ce numeroase țări europene învecinate își reduc în mod semnificativ previziunile de creștere pentru 2019, Franța pare să aibă parte de un scenariu mai bun. Creșterea ar putea ajunge la 1,4% în 2019, potrivit celei mai recente previziuni publicate joi de Banque de France și ar putea urca la 1,5% în 2020.

Desigur, această rată de 1,4% este puțin mai mică decât cifra de 1,5% avansată de instituția monetară în decembrie. Dar rămâne mai mare decât prognoza de 1,1% pentru zona euro de către BCE. "Economia franceză arată o rezistență reală", a declarat Olivier Garnier, director general al Direcției de statistică, studii și relații internaționale la Banque de France.

Încetinirea înregistrată anul trecut pare să se îndepărteze. "Creșterea activității ar trebui să se regăsească în cursul anului 2019 într-un ritm mult mai mare de creștere decât în ​​anul 2018, chiar dacă va rămâne sub nivelul de boom înregistrat în 2017", notează Olivier Garnier.

Măsurile luate de guvern pentru a răspunde crizei "vestelor galbene" - mai mult de 10 miliarde de euro puse pe masă - vor duce la creșterea puterii de cumpărare cu 2,1% anul acesta. "Acesta este cel mai mare avans al puterii de cumpărare din 2007 încoace", spune Olivier Garnier.

Ca rezultat, consumul gospodăriilor ar trebui să accelereze în mod semnificativ în acest an (+ 1,6% după +0,8% în 2018) și să continue în același ritm și anul viitor.

E drept, Franța nu este imună la degradarea mediului extern, ceea ce va afecta cererea externă. Dar efectul va fi mai mic decât cel din Germania, mult mai expusă comerțului mondial în afara Uniunii Europene.

Banca Franței se mai așteaptă la o rată a șomajului de 8,7% din populația activă pentru 2019 și 8,3% în 2020, față de 9,1% înregistrată la sfârșitul anului trecut.

Institutul monetar estimează, de asemenea, că acest nivel de activitate este suficient pentru atingerea obiectivului fiscal al guvernului de a atinge un deficit de 3,2% din PIB anul acesta . Prognoza executivului se bazează însă pe o rată de creștere de 1,7%, care ar trebui revizuită în jos în următoarele săptămâni.

  • Handelsblatt: Criza Boeing este un exemplu de eșec de PR

Dacă în viitor experții în comunicare ar avea nevoie de un exemplu de caz negativ pentru cursurile lor, Boeing tocmai le-a furnizat unul. Concurentul Airbus a făcut aproape fiecare lucru în mod greșit, demonstrând cum nu trebuie reacționat într-o situație de criză.

Și asta încă de la început, chiar din ziua prăbușirii avioanului etiopian : în loc să abordeze ofensiv problema și să informeze prin intermediul unui purtător de cuvânt care să se arate la față, compania a abordat o linie defensivă. Doar o declarație pe patru rânduri a fost publicată pe site-ul companiei, declarație prin care Boeing își exprimă simpatia față de victime și de familiile lor.

În zilele următoare au mai apărut alte două mesaje: unul privind software-ul păgubos și alta care spune că Boeing continuă să aibă încredere pe deplin modelul 737 Max, deși mai toate țările îi aplicaseră interdicție de zbor.

Ce a făcut CEO - ul Dennis Muilenburg ? Nimic.

Nu există un mesaj video. Nu există niciun interviu. Muilenburg preferă să lucreze undeva în fundal ca de obicei.

Abia după ce președintele american Donald Trump a intervenit personal în această chestiune, iar supraveghetorul aeronautic FAA a suspendat temporar zborurile aeronavei, abia atunci așadar a venit Muilenburg cu o declarație. El și-a exprimat condoleanțele într-un comunicat de presă, afirmând că siguranța este prioritatea maximă a lui Boeing și, prin urmare, susține suspendarea 737 Max.

Intervenția CEO-ului a venit evident mult prea târziu și nu a fost în mpsură să îmbunătățească încrederea în companie. Boeing a pus pe primul loc siguranța pasagerilor abia după ce a fost forțată de întreaga lume să facă acest lucru - când sindicatele americane și politicieni de ambele părți au cerut acest lucru.

Trump a înțeles ceea ce Muilenburg nu pare să fi priceput: pentru politicieni, pasagerii curselor aeriene nu sunt simpli pasageri, ci votanți.

Boeing nu este Starbucks . Dar șeful Starbucks nu a trimis doar un mesaj video după un incident rasist la un magazin din Philadelphia. (N.Red: angajaţii unei cafenele Starbucks din Philadelphia au chemat poliţia că să aresteze doi bărbaţi de culoare, aparent pentru vina de a fi ocupat spaţiu fără să comande nimic). El s-a deplasat personal acolo și a închis 8000 de unități a doua zi pentru a face cu angajații o instruire pe tema rasismului .

Există întrebări privitoare la chestiunea 737 Max care sunt tratate cu jumătăți de răspunsuri sau de adevăr. Oricum, Boeing rămâne o companie rece și fără chip în toată această criză.

  • IlSole24Ore: De ce în ţările "bogate" şi "fericite" există mai multe cazuri de sinucidere decât în Italia şi Grecia?

Conform raportului 'World Happiness Report 2018' întocmit de ONU, cele mai fericite ţări din lume sunt Finlanda, Norgevia şi Danemarca, urmate de Islanda, Elveţia şi Olanda. Italia se află pe locul 46, după Thailanda şi înainte de Ecuador, în timp ce Grecia e pe locul 79.

Există apoi un alt clasament, mult mai îngrijorător, unde fericiţi sunt cei care nu se află pe primele locuri: cel al sinuciderilor. Şi unde nu lipsesc suprizele. Potrivit OMS, în acest clasament Finlanda se află pe locul 32, după un grup de ţări africane şi după Belgia, Islanda pe locul 40, Suedia pe 51, Elveţia pe locul 61, Ţările de Jos pe locul 81, iar Danemarca pe locul 89. Italia ocupă poziţia 142. Grecia? În ciuda crizei, este pe locul 157 dintr-un total de 183 de ţări.

Iată, aşadar, o altă faţetă a clasamentului fericirii, una mai deranjantă şi mai ascunsa: de ce în ţări bogate şi solide din punct de vedere economic, majoritatea "premiate" cu ci trei A deja atât de rari ai agenţiilor de rating, unde bunăstarea este generoasă şi şomajul, o reminiscenţă, de ce în aceste insule fericite numărul persoanelor care decid să-şi ia viaţa este mult mai mare decât în alte ţări aflate totuşi în dificultate, cum ar fi Italia şi Grecia?

După cum nu e deloc uşor să găsim "metrul" potrivit pentru a măsura fericirea, nu e deloc simplu să înţelegem de ce cetăţenii unor ţări incredibil de dezvoltate şi democrate ajung să recurgă mai des la gesturi extreme. În ceea ce priveşte situaţia din Scandinavia, un studiu realizat de Consiliul de Miniştri nordic şi de Insitutul de Cercetare a Fericirii din Copenhaga, intitulat ''In the Shadow of Happiness', şi efectuat în perioada 2012 şi 2016, a încercat să facă un tablou al situaţiei. Rezultatele creionează o imagine extrem de întunecată a fericirii nordice.

Potrivit studiului, 12,3% din populaţia ţărilor nordice trăieşte în condiţii de nefericre şi de suferinţă psihologică, procent care urcă la 13,5% în rândul tinerilor cu vârste între 18 şi 23 de ani şi îl depăşeşte pe cel de 19,5% în rândul tinerelor sudeze (faţă de cel de 13,8% al băieţilor). Doar vârstnicii sunt ceva mai fericiţi decât tinerii; 16% dintre cetăţenii scandinavi cu vârste de peste 80 de ani suferă din cauza unor probleme fizice sau de singurătate.

Raportul arată că, în ţările nordice, cei mai nemulţumiţi de propriile vieţi sunt tinerii şi vârstnicii. De unde provine această nemulţumire? Cei cinci factori care influnţează nivelul de nefericire sunt, conform studiului, în ordine: problemele de sănătate, disconfortul psihologic, diferenţele de venit, şomajul şi izolarea socială.

Nefericirea tinerilor nu este un fenomen în exclusivitate nordic. Aşa cum subliniază Michael Birkjaer, unul dintre autorii studiului, în toată lumea occidentală această grupă de vârstă se confruntă cu stress, singurătate şi probleme psihice. Finlanda este a treia ţară din lume ca răspândire a armelor de foc (după Statele Unite şi Yemen), iar Danemarca este pe locul 2 la nivel mondial în ceea ce priveşte consumul de medicamente antidepresive.

Revenind la studiu, s-ar putea ca acesta să fie motivul pentru care 18,3% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 24 de ani din Danemarca prezintă probleme psihologice, un procent care ajunge la 23,8% în cazul fetelor. De asemenea, în Norvegia, în perioada cuprinsă între 2012 şi 2016, problemele psihice ale tinerilor au crescut cu 40%. ''În această grupă de vârstă, problemele psihologice se manifestă sub formă de stress, anxietate, depresie, tendinţe de automutilare, consum de antidepresive şi, în cazuri extreme, sinucidere'' - se specifică în raport. Aceasta este o problemă extrem de gravă mai ales în Finlanda, cea mai fericită ţară conform 'World Happiness Report 2018', unde sinuciderea reprezintă un sfert din cauzele deceslor tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani''.

Originea stării generale de rău a tineretului scandinav nu este ușor de descoperit și nici de demonstrat științific. ''Dar avem indicii privind cauzele problemei: de exemplu, în Danemarca, există o mare cultură a perfecţionismului'', astăzi extrem de controversată, continuă Birkjaer, iar băieții și fetele tind să exceleze la școală. Dar şi reţelele sociale au rolul lor, pentru că tinerii de azi - nu numai cei din țările scandinave - consideră în multe cazuri utilizarea Facebook-ului sau a Instagramului ca pe nişte momente de socializare reală, şi nu virtuală.

Studiul mai explică şi că, în general, persoanele foarte religioase tind să fie mai fericite decât ateii sau agnosticii, iar ţările scandinave (în special Suedia) prezintă niveluri de secularizare cu mult peste medie.

Studiul realizat de Institutul de Cercetare a Fericirii de la Copenhaga subliniază faptul că problema există și ar trebui să fie abordată, deoarece nefericirea - în afara faptului că are un preţ imens pentru societate - subminează modelul nordic, bazat pe încredere. (RADOR)