Primăria Sectorului 6 a afișat pe site studiile de fezabilitate pentru amenajarea promenadei de pe malul Lacului Morii și a insulei. Astfel, pe malul lacului se dorește amenajarea unei promenade de circa 2 km, pornind din zona Crângași până în dreptul insulei, ce va cuprinde o pistă de alergare și un cinema în aer liber. În ceea ce privește insula, acolo se dorește amenajarea unei plaje artificiale, a unui labirint cu apă, o zonă dedicată practicării sportului și o zonă de terase. Valoarea celor două proiecte este estimată la 30 milioane lei. Cele două zone se află în prezent în paragină.

Promenada Lacul Morii 6Foto: Primaria sector 6

”Prin modernizarea zonei de promenadă Lacul Morii se doreşte amenajarea unui perimetru de relaxare, ca o necesitate a zonei care se dovedește a fi tot mai populată în ultima vreme. Proiectul propune realizarea unei circulații pietonale (alei); dotarea cu o succesiune de elemente de mobilier urban; realizarea unui iluminat public ambiental eficient și în concordanță cu tematica; amplasarea unor grupuri statuare florale sau aranjamente florale ornamentale; realizarea unui sistem de supraveghere video; realizare spații de joacă, de sport și relaxare; realizare zona servicii alimentație publică; reabilitare construcții existente (pontoane, cabina pază); realizare zonă spectacole/cinema în aer liber”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Promenada de la Lacul Morii în prezent

Promenada va avea o lungime de 2 km și o lățime cuprinsă între 6 și 6,5 m. Pe toată lungimea digului va există o bandă dedicată exclusiv celor care aleargă. Valoarea totală a investiției este estimată la 17, 3 milioane lei cu TVA inclus.

Simulare cum va arăta promenada de pe malul lacului după reamenajare

În ceea ce privește reamenajarea insulei de pe Lacul Morii, aleile vor fi refăcute și vor fi amenajate patru zone dedicate: Intro Area, Beach Area, Sport Area și Gastro Area. Valoarea investiției este estimată la aproximativ 13 milioane lei, TVA inclus.

Insula Lacul Morii în prezent

”Intro Area reprezintă zona prin care se intră – zona „tampon”. Această zonă te „pregătește” pentru ceea ce urmează să găsești pe „Insulă”. Se intră pe sub o instalație de arcade ce seara se va remarca și prin jocul de lumini, întregind peisajul boem pe care îl oferă apa și digul. Din această zona se vor putea închiria bărcile, hidrobicicletele, paletele de tenis, baldachinele, șezlongurile. Tot aici se vor vinde și biletele când vor fi evenimente. Vis -a-vis de această zona vom avea un grup sanitar. Arcadele existente vor fi recondiționate, la fel și căsuțele pentru bilete/închirieri și pază”, se arată în studiul de fezabilitate.

În Beach Area va fi amenajată plajă cu nisip cu zone pentru prosoape și șezlonguri. ”Poate fi atât un spațiu liniștit și ferit de zgomot, perfect pentru promenadă și pentru a admira peisajul, dar seara se poate transforma în spațiu de concert pe plajă. Aleile secundare, care vor fi din deck, vor lega diverse zone în care s-a împărțit Beach Area, zona de șezlonguri, zona de baldachine, zona de hamace și leagăne, zona de instalații urbane și zona de plajă unde se poate juca volei/tenis sau minifotbal. Se mai propun variante de relaxare precum zone de umbră cu leagăne, hamace, baldachine, mai multe tipuri de șezlonguri. Tot în Beach Area va fi o zona amenajată cu un fileu pentru tenis/ volei și două porți pentru mini fotbal plus patru mese de tenis de masă. Aleile secundare ce se regăsesc în Beach Area se vor îmbrăca în lemn. În acesta zona vom regăsi o zona cu o instalație ce va umbri permanent, baldachine, instalații decorative care pot fi luminate pe timp de noapte, labirintul din apă, scenă. Va fi zona unde oamenii se pot delecta prin promenadă admirând instalații făcute fie în colaborare cu universitățile de arhitectură/arte, fie cu alți artiști. Tot în această zona se va găsi o construcție acoperită unde lumea poate sta la umbră, fie va putea găzdui ocazional workshop-uri (de gătit, meșteșugărit, conferințe, cursuri etc)”, este deschisă zona în studiul de fezabilitate.

Simulare cum va arăta insula după reamenajare

În Sport Area se va amenaja un skate / role park, street ball, terenuri de tenis și mini fotbal plus echipamente pentru gimnastică în aer liber.

În Gastro Area vor fi amenajate două terase pe uscat plus o terasă extinsă pe ponton.

”Terasele vor avea amenajări diferite pentru a satisface mai multe tipuri de clienți. Una dintre ele este propusă cu un concept modern, minimalist, iar cealaltă din materiale mai brute, cu un aspect industrial. Terasă de pe ponton va ține de cea care a abordat o amenajare minimalistă. Această zona va fi în mare acoperită cu pietriș”, se mai arată în studiul de fezabilitate.

Insula care se regăsește în prelungirea digului Lacul Morii, numită și Insula Îngerilor are o suprafață de aproximativ 32,720mp.

Consilierii USR Sector 6 cer primarului Gabriel Mutu organizarea unei dezbateri publice reale, astfel încât banii publici să nu fie cheltuiți inutil.

”Primăria Sectorului 6 a pus în ”dezbatere publică” proiectul amenajării zonei de promenadă și a insulei Lacul Morii. Cu un concurs de proiecte netransparent și fără o consultare publică inițială, ni se propune direct o variantă finală, la fel ca și în cazul Parcului din Bd. Timișoara 10-12. Întrucât proiectul este realizat pe banii și în folosul cetățenilor sectorului 6, consilierii USR vom cere organizarea unei dezbateri publice reale, în care cei interesați să își poată expune punctul de vedere, referitor la proiectul propus de Primărie”, a scris Marius Ungureanu, consilier USR Sector 6, pe pagina de Facebook.