Guvernul a decis vineri ca toți salariații din sistemul public să beneficieze de vouchere de vacanță și în următorii doi ani, valoarea acestora rămând tot 1.450 de lei, deși ar fi urmat să crească, în raport cu majorarea salariului minim. Până în luna noiembrie a acestui an au fost emise tichete de vacanță în valoare de peste 1 miliard de lei, pentru cei 1,2 milioane de bugetari.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Ministerului Turismului, voucherele de vacanță au reprezentat în acest an cel mai important sprijin acordat industriei de profil din ultimii ani, având în vedere că cei 1,2 milioane de bugetari au putut deconta aceste vouchere exclusiv în unități de cazare din România. Astfel, până în luna noiembrie a acestui an au fost emise vouchere în valoare de peste 1 miliard de lei.

Guvernul a decis vineri să acorde vouchere de vacanță atât în 2019, cât și în 2020.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, spune că datorită voucherelor numărul de turiști din România a crescut simțitor. De exemplu, doar pentru luna septembrie a crescut cu 14 procente numărul turiștilor români care au înnoptat într-o unitate autorizată față de aceeași perioadă a anului precedent. La nivel național, numărul total al turiștilor a crescut cu aproximativ 6%, date valabile pentru perioada de la începutul anului până în septembrie, raportat la anul trecut.

Un efect secundar al acestei măsuri a constat și în creșterea cererilor de autorizații pentru unitățile de cazare din România. În medie, la nivelul întregii țării, a fost înregistrată o creștere de 10% a cererilor față de aceeași perioadă a anului trecut, mai spune sursa citată.

Decizia acordării voucherelor de vacanță pentru următorii doi ani vine după ce Ministerul Turismului și Ministerul Muncii au inițiat o Ordonanță de Urgență care modifică și completează OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, în sensul prorogării termenelor. Reglementările prorogate prevăd că valoarea unui voucher de vacanţă trebuie să fie cât un salariu minim brut, iar suma maximă se poate ridica la şase salarii minime. Măsurile ar fi trebuit să se aplice de anul viitor, când este prevăzută o majorare a salariului minim brut de la 1.900 de lei la 2.080 de lei, respectiv 2.350 de lei pentru salariaţii cu studii superioare.