​Profesorii trebuie să aibă statut de autoritate publică, pentru a opri violențele la care sunt supuși, spune Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Apelul vine după ce o învăţătoare din judeţul Călăraşi a fost agresată de mama unor elevi, chiar în şcoală, în faţa copiilor. “Cerem Parlamentului României să urgenteze votarea proiectului de lege prin care cadrul didactic să capete statutul de autoritate publică, ceea ce ar face ca pedepsele pentru agresori să fie mult mai mari”, declară preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.

Profesori si elevi la deschiderea anului scolarFoto: Agerpres

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere Parlamentului să voteze legea prin care cadrul didactic obține statut de autoritate publică.

Într-un comunicat remis HotNews.ro, federația spune că “o învăţătoare din judeţul Călăraşi a fost agresată de mama unor elevi, chiar în şcoală, în faţa copiilor. Nu este un caz singular, motiv pentru care cerem Ministerului Educaţiei Naţionale să demareze o anchetă la şcoala respectivă, iar Parlamentului României să accepte solicitarea FSLI, prin care cadrele didactice să capete statutul de autoritate publică”.

Incidentul a avut loc la Şcoala Gimnazială Dragoş Vodă din judeţul Călăraşi, unde învăţătoarea clasei a III-a a fost bătută de mama a doi copii cărora le predă. Părintele agresor a fost nemulţumit că unul dintre copii a primit calificativul «Insuficient». Agresiunea a avut loc în sala de clasă, în faţa elevilor. În urma incidentului, directorul unităţii de învăţământ a alertat Poliţia, precum şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi. Colega noastră este, în acest moment, traumatizată fizic, după ce i-a fost învineţită faţa şi i s-a smuls păr de pe cap, motiv pentru care a solicitat şi eliberarea certificatului medico-legal. Totodată, vorbim şi de traume psihice, din cauza agresiunii”, se arată în comunicatul FSLI.

Simion Hăncescu, președintele Federației, spune că “este un nou caz de violenţă în şcolile din România şi cerem imperativ Ministerului Educaţiei Naţionale să nu-l transforme într-o statistică banală. Solicităm intervenţia instituţiilor abilitate pentru a ancheta acest caz, dar nu este suficient. Avem nevoie de pază în şcoli, altfel, cazurile în care oricine poate intra în unitatea de învăţământ să agreseze cadre didactice sau elevi, o poate face cu mare uşurinţă. În plus, cerem Parlamentului României să urgenteze votarea proiectului de lege prin care cadrul didactic să capete statutul de autoritate publică, ceea ce ar face ca pedepsele pentru agresori să fie mult mai mari şi să descurajeze astfel de comportamente. Dacă nu aplicăm măsuri să descurajăm agresorii, transformăm şcoala într-un loc în care pericolul poate fi la orice pas”.