​Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, a calificat acuzațiile potrivit cărora ar fi o apropiată a servicilor drept ”minciuni” și a anunțat că va sesiza inspecția judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii și CSAT.

Cristina Tarcea, sefa ICCJ, interviu la Antena 3Foto: Captura Antena 3

Tarcea a mai spus, potrivit Digi24, că este revoltată și că aceste acuzații nu fac altceva decât să umbrească persoane din sistemul juridic și actul de justiție, în general, exact într-un moment în care instanțele trebuie să pronunțe sentințe în dosare grele (săptămâna viitoare, pe 21 iunie, este așteptată sentința în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu-n.red).

”Am intrat şi eu în posesia unei sesizări prin care dumneavoastră sunteţi invitaţi să mă întrebaţi dacă am încălcat sau nu dispoziţiile articolului 5 şi articolului 7 din Legea 303/2004 şi sunteţi sesizaţi de faptul că este de notorietate în lumea magistraţilor că sunt o frecventă vizitatoare a caselor de protocol. Nu ştiu ce veţi face, dacă o veţi pune pe ordinea de zi, nu ştiu dacă veţi da curs acestei cereri, care în condiţii normale ar trebui ignorată (...). Dar tocmai pentru că nu trăim într-o societate normală, tocmai pentru că asistăm la o manipulare îngrozitoare, generală, care nu are drept scop decât periclitarea, în cele din urmă, a actului de justiţie, vreau să vă informez cu privire la faptul că voi sesiza personal, în cursul zilei de astăzi, Consiliul Superior de Apărare a Ţării (...) şi, de asemenea, voi sesiza Inspecţia Judiciară. Cred că este momentul să terminăm cu aceste afirmaţii defăimătoare, lipsite de orice suport legal, iar cei care le fac să suporte consecinţele", a spus Cristina Tarcea, în cadrul CSM, citată de Agerpres.

Întrebată în legătură cu aceste acuzații, Tarcea a mai precizat că nu a frecventat case conspirative ale SRI, așa cum este acuzată, și a avut doar relații instituționale cu celelalte autorități.

În opinia sa, astfel de atacuri lipsite de fundament real ar putea avea rolul de a afecta imaginea judecătorilor care urmează să pronunţe soluţii în dosare importante. ”Eu am subliniat faptul că, într-o societate normală (...), cine face o afirmaţie trebuie să o demonstreze. Dar noi nu suntem într-o societate normală, suntem într-o societate caracterizată printr-o paranoia generală, suntem într-o societate în care orice slăbiciune, reală sau nereală, se speculează pentru a se aduce umbre asupra actului de justiţie. (...) Puţin îmi pasă de imaginea mea, dar îmi pasă de imaginea mea atunci când această imagine se răsfrânge asupra imaginii Înaltei Curţi şi asupra imaginii judecătorilor care trebuie să pronunţe în această perioadă nişte soluţii şi grele”, a precizat Cristina Tarcea.

Miercuri, o controversată organizație neguvernamentală, Romanian Community Coalition, a adresat Plenului și Sectiei pentru judecători a CSM o solicitare prin care a cerut ca, la proxima sedință, plenul să îi solicite președintelui Inaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, ”să clarifice public împrejurarile și scopul pentru care a frecventat în repetate rânduri vilele de protocol ale Serviciului Roman de Informații". ”Prezența doamnei președinte Tarcea la respectivele vile ale SRI este de notorietate în rândul magistraților din România, iar prezența dânsei la acele vile ne-a fost confirmată de multiple surse convergente", suțin autorii.