​​Premierul Viorica Dăncilă va efectua, în perioada 14 - 16 iunie, un turneu în Republica Lituania şi Republica Estonia. Premierul Dăncilă şi omologul său eston vor participa, sâmbătă, la inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Estonia la Constanţa, scrie News.ro.

Viorica DancilaFoto: Guvernul Romaniei

Conform unui comunicat al Guvernului, dialogul politic cu oficialii din cele două state membre UE se va concentra pe reconfirmarea relaţiilor bilaterale apropiate, fundamentate pe un parcurs similar şi pe interese comune legate de tematicile europene şi pe asigurarea securităţii flancului estic. Un obiectiv major va fi reprezentat de agenda europeană şi de pregătirea preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, precum şi de armonizarea poziţiilor pe dosarele aflate în negociere în plan european.

La Vilnius, Viorica Dăncilă va avea întrevederi cu omologul lituanian, Saulius Skvernelis, şi cu preşedintele Parlamentului, Viktoras Pranckietis.

Programul vizitei premierului român va mai include o vizită la Centrul NATO pentru Securitate Energetică de Vilnius, precum şi participarea la un moment solemn organizat la monumentul “Colina Victimelor”, în contextul în care, la 14 iunie, Lituania comemorează deportările masive din anul 1941.

Vizita la Tallinn, care se va desfăşura între 15 şi 16 iunie, este prima la nivel de prim-ministru român în Republica Estonia după restabilirea relaţiilor diplomatice ale României cu statul baltic, în 1991.

Şeful executivului român va avea o serie de consultări la nivel înalt cu preşedintele Republicii Estonia, Kersti Kaljulaid, cu premierul Jüri Ratas şi cu vicepreşedintele Parlamentului, Enn Eesmaa.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua vizite la Centrul Cooperativ de Excelenţă NATO pentru Apărare Cibernetică (CCDCOE) şi la Showroom e-Estonia, un important centru executiv de informare, prin intermediul căruia este realizată prezentarea modalităţii de funcţionare a societăţii digitale estone.

Un alt moment al vizitei va fi un omagiu adus de premierul român ostaşilor estoni căzuţi în Războiul de Independenţă, prin depunerea unei coroane de flori la Monumentul “Estonian Memorial”.

La 16 iunie, Viorica Dăncilă şi Jüri Ratas vor zbura pe ruta Tallinn-Constanţa a companiei estone Nordica, o cursă inaugurală.

De asemenea, cei doi înalţi oficiali vor participa, ulterior, la inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Estonia la Constanţa, precizează Guvernul.