​Creditorul al cărui contract a fost menținut de administratorul/lichidatorul judiciar beneficiază de anumite remedii în cazul în care debitorul insolvent nu își execută obligațiile, remedii ce pot merge de la întreruperea prestării serviciilor și până la încetarea contractului. Aceste remedii îl pot ajuta pe creditor să își păstreze (parțial) sănătatea financiară în condițiile colaborării cu un debitor insolvent și să prevină un eventual efect de „domino”.

Liliana Dranca & Adina Torje Foto: Filip & Company

Contractele aflate în derulare la data deschiderii procedurii sunt, potrivit legii, menținute. Clauzele de încetare a contractelor pentru motivul deschiderii insolvenței sunt nule și, deci, fără efect. Singurul care poate să denunțe aceste contracte este administratorul/lichidatorul judiciar, în anumite condiții - asupra cărora nu vom insista aici - criteriul esențial pentru decizia administratorului/lichidatorului judiciar fiind maximizarea valorii averii debitorului, inclusiv a șanselor sale de redresare economică.

Însă, deciziile administratorului/lichidatorului judiciar de menținere a contractelor nu îl afectează doar pe debitorul insolvent, ci și pe cocontractanții acestuia, care pot ajunge, la rândul lor, într-o situație de vulnerabilitate. Nu puține sunt situațiile în care insolvența debitorului produce un efect de „domino”, punând în pericol sănătatea financiară și/sau continuitatea partenerilor comerciali ai acestuia.

Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență pune la dispoziția partenerilor contractuali ai debitorului insolvent, de o manieră parțial mai clară decât legea anterioară, mai multe remedii la care se poate apela dacă debitorul nu își execută obligațiile (îndeosebi cele de plată), remedii ce diferă în funcție de categoria de creditori din care fac aceștia parte. În plus, considerăm că partenerii contractuali pot apela și la remediile prevăzute de legislația de drept comun, iar nu doar la cele prevăzute de Legea insolvenței.

Din păcate însă, remediile nu sunt aplicabile obligațiilor de plată încălcate de debitor înainte de deschiderea procedurii insolvenței. Partenerul contractul este obligat să continue executarea contractului fără a primi plățile restante – pentru acestea va formula cerere de înscriere la masa credală și va aștepta încasarea lor în condițiile Legii insolvenței. Practic, odată ce administratorul judiciar a decis menținerea contractului în derulare, ambele părți trebuie să îl respecte și să își execute obligațiile, pentru viitor.

1. Întreruperea prestării serviciilor

Acest remediu este prevăzut în mod expres de Legea insolvenței doar pentru creditorii față de care debitorul este consumator captiv, respectiv furnizorii care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare nu pot fi aleși de către debitor (de ex. în zona în care îşi desfăşoară activitatea debitorul există un singur furnizor pentru acele servicii). Ca atare, este utilă obținerea confirmării administratorului judiciar cu privire la măsura în care creditorul se încadrează în această categorie (de ex. cu ocazia transmiterii cererii de denunțare/ menținere a contractului).

Creditorii față de care debitorul este consumator captiv au obligația legală să continue prestarea serviciilor către debitorul insolvent pe perioada de observație și cea de reorganizare (sub sancțiunea răspunderii pentru prejudicii şi aplicării de amenzi judiciare de la 10.000 lei la 30.000 lei). În schimb, debitorul are obligația de a plăti prețul serviciului în termen de 90 de zile – potrivit legii, contractele care prevăd un termen de plată mai mic se modifică de la data deschiderii procedurii insolvenței.

Cu toate acestea, pentru a proteja activitatea și continuitatea acestor creditori, legea le permite să întrerupă furnizarea serviciilor către debitorul insolvent dacă acesta nu achită în termenul legal de 90 de zile prețul serviciilor prestate ulterior deschiderii procedurii. În schimb, creditorul are obligația de a relua prestarea serviciului ulterior achitării de către debitorul insolvent a creanțelor născute ulterior deschiderii procedurii, deci contractul nu încetează, ci doar se suspendă executarea sa până la îndeplinirea obligației de plată.

Pentru celelalte tipuri de creditori-cocontractanți ai debitorului insolvent alții decât furnizorii față de care debitorul este consumator captiv (creditorii „obișnuiți”), Legea insolvenței nu prevede expres dreptul de a întrerupe prestarea serviciilor în cazul în care debitorul insolvent nu își execută obligațiile, ci doar posibilitatea rezilierii şi de a cere trecerea la faliment, prezentate mai jos.

Cu toate acestea, apreciem că există argumente puternice în sensul că și creditorii obișnuiți pot întrerupe executarea obligațiilor lor dacă debitorul insolvent nu își execută obligațiile corelative, însă nu în baza Legii insolvenței, ci a Codului Civil, prin invocarea așa numitei excepției de neexecutare a contractului. În primul rând, Legea insolvenței se completează cu Codul Civil care permite unei părți, în anumite condiții, să nu își execute obligațiile dacă cealaltă parte nu își execută obligațiile corelative. În plus, odată menținut contractul de către administratorul/lichidatorul judiciar, fiecare parte este obligată să îl respecte întocmai, deci inclusiv debitorul insolvent, iar creditorul-cocontractant nu poate fi obligat să presteze servicii fără a i se achita contraprestația și să riște astfel intrarea sa în insolvență. Mai mult, dacă legea permite întreruperea serviciilor de către furnizorii consumatorilor captivi, deci chiar şi atunci când din motive obiective nu este posibilă alegerea furnizorului, cu atât mai mult aceasta trebuie să fie posibilă în cazul celorlalți creditori-cocontractanți.

Totuși, creditorul-cocontractant al debitorului în insolvență ar trebui să respecte atât Legea insolvenței, cât și Codul civil atunci când invocă excepția de neexecutare și întrerupe prestarea serviciilor, pentru a se proteja de răspundere față de debitorul insolvent, întrucât debitorul și/sau administratorul judiciar ar putea ataca în instanță invocarea excepției de neexecutare a contractului.

2. Solicitarea trecerii la faliment și încetarea, în consecință, a contractului

Legea insolvenței prevede proceduri diferite pentru plata creanțelor, după cum acestea sunt născute anterior sau ulterior deschiderii procedurii insolvenței. Pentru creanțele născute ulterior deschiderii procedurii insolvenței, creditorii trebuie să formuleze cereri de plată la administratorului judiciar, iar împotriva modalității de soluționare a acestora de administratorul judiciar se poate formula contestație la judecătorul sindic.

Creditorul cocontractant poate solicita intrarea în faliment a debitorului pentru neplata prețului serviciilor prestate în baza contractului menținut dacă acesta nu plătește creanțele aprobate la plată de administratorul judiciar sau de judecătorul sindic. Pentru aceasta, creditorul-cocontractant trebuie să aibă o creanţă ulterioară deschiderii procedurii (i) certă, lichidă şi exigibilă având o valoare mai mare de 40.000 lei și (ii) scadentă de mai mult de 60 de zile de la data aprobării cererii de plată de administratorul judiciar, respectiv admiterii de judecătorul sindic a contestației împotriva refuzului administratorului judiciar.

Lichidarea debitorului şi încetarea activităţii acestuia va determina în final încetarea contractului.

3. Rezilierea contractului

Potrivit Legii insolvenței, creditorii „obișnuiții” (nu și cei față de care debitorul are calitatea de consumator captiv) pot solicita judecătorului-sindic rezilierea contractului în cazul neexecutării obligațiilor asumate de către debitorul insolvent.

Acest remediu prezintă mai multe dezavantaje, printre care (i) faptul că judecătorul va aprecia dacă neexecutarea este suficient de însemnată pentru a justifica rezilierea contractului (de ex. în cazul unor plăti făcute sporadic de către debitorul insolvent), (ii) încetarea contractului intervine la data pronunțării hotărârii definitive de reziliere, iar până la această dată creditorul va trebui să execute obligațiile sale și (iii) cererea de reziliere va fi respinsă dacă debitorul execută obligația pe parcursul soluționării acțiunii în rezilierea contractului.

Considerăm că ar fi deosebit de formalist și lipsit de substanță să se considere că legiuitorul ar fi dorit să restrângă sfera de aplicare a rezilierii doar la rezilierea judiciară (cea dispusă de un judecător) și, deci, să excludă de la aplicare clauzele contractuale de reziliere extrajudiciară (pactele comisorii). Contractele sunt menținute de administratorul judiciar în integralitatea lor, deci inclusiv clauzele privind rezilierea extrajudiciară. Atunci când legiuitorul a vrut să lipsească de efecte juridice anumite clauze de încetare a contractului a făcut-o în mod expres (de ex. clauzele privind încetarea contractelor pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței). Bineînțeles, trebuie asigurată respectarea condițiilor și procedurilor legale și contractuale privind rezilierea extrajudiciară pentru a reduce șansele de succes ale unei eventuale contestații a debitorului sau a administratorului judiciar împotriva notificării de reziliere.

4. Concluzie

Nu este nici scopul, nici rostul legii insolvenței acela de a afecta în mod negativ activitatea creditorilor-cocontractanți ai debitorului insolvent și nici de a determina o creștere a numărului de insolvențe. De aceea, cu excepția situației în care se prevede expres contrariul, nu se poate interpreta că voința legiuitorului a fost de a lipsi creditorii-cocontractanți ai debitorilor insolvenți de remediile aflate la dispoziția lor în general pentru a se proteja împotriva debitorilor ce nu își îndeplinesc obligațiile (inclusiv rău-platnici).

Ca atare, creditorii-cocontractanți ai debitorilor insolvenți au la dispoziție atât remediile prevăzute de Legea 85/2014, cât și cele prevăzute de dreptul comun în cazul în care debitorii își încalcă obligațiile ulterior deschiderii procedurii insolvenței. Singura excepție este că Legea 85/2014 nu permite creditorilor față de care debitorul insolvent este consumator captiv să rezilieze contractele (nici judiciar, nici extrajudiciar). Acești creditori pot doar să întrerupă prestarea serviciilor dacă debitorul insolvent nu achită prețul lor în termenul de plată de 90 de zile, dar sunt nevoiți să reia prestarea serviciilor imediat ce debitorul achită creanțele ulterioare deschiderii procedurii insolvenței.

Un articol semnat de Liliana Dranca (senior associate) si Adina Torje (associate)