Comisia speciala care a modificat cele trei legi ale justitiei - legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, legea 304/2004 privind organizarea judiciara si legea 317/2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) -, condusa de Florin Iordache, isi reincepe miercuri activitatea, potrivit news.ro. Lucrarile Comisiei conduse de Florin Iordache sunt programate sa inceapa de la ora 15.00.

Comisia speciala pentru legile justitieiFoto: Hotnews

Modificarile asupra celor trei legi ale justitiei, adoptate la sfarsitul anului trecut de catre Parlament au fost constestate la Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) si de catre PNL si de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar CCR a decis in cazul tuturor celor trei legi ca modificarile sunt partial neconstitutionale, urmand ca acestea sa se reintoarca la comisie.

Comisia a asteptat publicarea motivarilor Curtii Constitutionale pe cele trei legi ale Justitiei.

Florin Iordache a declarat in urma cu o saptamana, dupa vizita la Parlament a prim-vicepresedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, ca legile justitiei vor fi puse in concordanta cu deciziile CCR, astfel incat ultimele observatii incluse in MCV sa fie rezolvate, iar Mecanismul sa fie inchis.

Iordache a sustinut ca in cadrul Comisiei speciale s-a tinut cont de opiniile Comisiei de la Venetia, afirmand ca nu a fost solicitat punctul de vedere al acesteia, dar se va discuta daca este nevoie.

"Eu cred ca a fost o intalnire buna si prin luarile de cuvant am facut o serie de precizari. Din punctul nostrul de vedere, am precizat urmatoarele lucruri: deciziile CCR sunt general obligatorii si, in ceea ce priveste legile justitiei, le vom pune in concordanta cele trei legi cu deciziile CCR, iar in ceea ce priveste MCV, vom depune toate eforturile, toti cei care suntem implicati, de la Parlament, Guvern sau alte institutii, astfel incat acele observatii care au fost cuprinse in ultimul raport in acest an sa poata fi finalizata si sa inchidem MCV", a spus Florin Iordache.

De asemenea, chestionat cu privire la ingrijorarile exprimate de Frans Timmermans cu privire la un razboi intre Parlament si sistemul judiciar, Florin Iordache a spus ca nu doreste deloc un asemenea razboi. "S-a spus ca nu trebuie sa existe un razboi si perceptia publica a fost ca exista un razboi intre Parlament si sistemul judiciar. In luarile de cuvant ale mele, cat si ale colegilor mei, s-a precizat foarte clar ca, atata timp cat cele mai importante modificari la toate cele trei legi au venit fie din partea CSM, fie din partea asociatiilor profesionale, nu ne dorim in niciun caz un razboi intre Parlament si sistemul judiciar. Datorita acelor amendamente care au venit din partea asociatiilor profesionale, ne dorim o reala independenta a Justitiei si un neamestec al politicului. Tocmai prin modificarile pe care noi le-am facut, nu exista un amestec al politicului si sunt create toate premisele pentru o independenta reala a sistemului judiciar", a afirmat deputatul PSD.