103 de morti in groapa comuna. O stare de fapt. Cum o faci teatru? “Eroul” este Ion Ficior, cu morti numarati de judecatori. Ficior a fost comandantul coloniei penitenciare de munca silnica de la Periprava. Si-a depasit atributiile impuse de comunism? A facut ce i s-a spus? Dilema asta a creat teatru. “Calul alb. Scurta istorie a urii” este jucat la Muzeul National de Arta Contemporana.
Nu regret nimic
Taximetristul care m-a adus pana aici tot despre asta vorbea: comunismul, cladirea – gigant, Nea Caisa, Parlamentul lovit de ceausism. Liftul care ma urca in Muzeul National de Arta Contemporana imi arata schelele Catedralei. Mantuirea Neamului. Si pana si seara este fara speranta: rece, de iarna. Urc cu liftul si schelele Catedralei imi reamintesc de declaratia lui Ficior, de dupa rostirea sentintei pentru genocid: “Nu regret nimic”.
Incepe piesa Piesa “Calul alb”
incearca sa-i gaseasca tortionarului o justificare, sa-l califice drept rotita in sistemul comunist.
O unealta transformata din om in criminal feroce de comunism. Nu cred ca e asa. Cu toate astea ascult trauma lui Ficior, repetata in piesa: un baron ungur i-a omorat fratele, calcandu-l cu un cal alb. Asta m-a intristat. Detaliul, calul alb. m-a inmuiat, apoi, m-am intarit singura: oare e nevoie de reabilitarea tortionarului in istorie? Ce nevoie am sa-l inteleg pe Ficior? Si teatrul merge inainte.
Ok, performance-ul porneste de la investigatia jurnalistica a Laurei Stefanut despre tortionar
Incepe cu un prolog. Actrita Ilinca Manolache tine un monolog despre conditia jurnalistului. Ce e jurnalistul? Majoritatea sunt hamsteri pe rotita, dornici sa le bubuie audientele – asa am inteles eu din piesa de la MNAC. Povestea lui Ion Ficior nu este un “fake news”. E un fapt: a omorat alti oameni. Dar piesa de teatru il pune intr-o perspectiva. Tragedia lui personala & sistemul represiv comunist l-au preschimbat intr-un sadic – asta incearca piesa sa-mi transmita? De fapt, ma revolt: Putem plasa un tortionar dincolo de bine si de rau, poti sa-l vezi dintr-un unghi diferit, cu empatie & toleranta?
Pe scena, un acvariu cu pesti
Actrita isi baga capul sub apa, tine microfonul lavalierei aproape de buze si da breaking news-ul de sub apa. Vorbeste despre inumanitate, despre crima & schingiuiri. Mai tarziu, prinde un peste in mana. E o metafora pentru inchisoarea comunista. Asa cum tu iti arunci undita si prinzi pestele, la fel tortionarul si-a chinuit condamnatii.
Totusi, e valida metafora?
Detinutii nu se simteau ca pesti in apa, nu? Moartea nu era o abstractiune, un carlig cu momeala. Sa-l crutam pe Ficior asa cum ii crutam pe cei care pescuiesc? Am citit un studiu despre psihopatii sadici: nivelul lor de empatie e asociat cu un tip de curiozitate pe care, de pilda, il are un copil cand isi dezmembreaza jucariile. Dar sa n-o dau in psihologie. Uite, desi am criticat metafora cu acvariul din piesa “Calul alb”, am bagat si eu o metafora.
Totusi
Nimeni nu alege pentru tine. Tu alegi. Nici macar Securitatea ceausista n-a ales pentru Ficior. El a dezmembrat oameni ca pe jucarii. Iata ce scrie in foaia de prezentare a spectacolului: “Ion Ficior nu este nici pe departe un caz izolat. Fiintele umane sunt sacrificate constant in numele politicii si al economiei si se pare ca mereu se va gasi cineva care sa faca treburile murdare ale sistemului. Intrebarea noastra nu este de ce acest lucru se intampla, ci cum se intampla.”
urmeaza musical despre partid, hip hop despre Ficior
Nu inteleg. Se canta la piesa asta de teatru. Ascult muzica interpretata de Diana Miron, care o secondeaza pe actrita Ilinca Manolache, de la laptop. Are voce de zana. Canta despre partid & sistem. Comunism intonat de iele. Iarasi, nu prea inteleg. Ce vrea sa spuna? Pasajele de musical din piesa sunt o replica contemporana la repertoriul artistic din perioada comunismului? Imi fasaie boxele in cap. Sunetul se distorsioneaza. Asa da – acum ma prind. Ca un sunet cu premeditare distorsionat, asa a fost regimul comunist. Iarasi metafore. Apoi Ilinca Manolache baga versuri de hip hop. Cu injuraturi nasoale. Ma uit la public. Oamenii zambesc pe beat-ul strident. Versurile povestesc orgiile practicate de Ficior cu nevestele subalternilor. Publicului ii place: vrea stiri & povesti cat mai sangeroase. Ce ne mai da adrenalina? Lumea da din cap, Ilinca Manolache face show tare de tot. Nimeni nu se mai gandeste la Ficior cand muzica suna cool & cathartic.
Final
Ni s-au dat pagini A4 cu titlul “Declaratie anonima”. Un chestionar despre ura. Sectiunea 1 incepe cu “Am urat sau urasc”. Ai de bifat casute, printre care: un membru al familiei mele sau al comunitatii din care fac parte; o persoana cunoscuta direct; o persoana cunoscuta indirect (din auzite, din media); un spatiu, existent, care a existat candva sau imaginar; un concept sau o idee, oricare ar fi sursa acesteia, influenta sa, durata sa de viata”. In sectiunea 4 ti se cere sa alegi daca ura ti se pare un lucru “bun” sau “rau”. Urmatoarea sectiune: “Consider ca pedepsirea persoanelor care urasc este un lucru: bun / rau”. Fiind anonima, declaratia ta ar putea fi o confesiune. Totusi, ura n-o poti pune intr-un sondaj. Majoritatea oamenilor din preajma mea nu au completat pagina. Au citit-o, insa. Ce inseamna? Ca teatrul are impact social, te pune pe ganduri.
De fapt, aici se isca discutia despre piesa “Calul alb”
Ma sperie ideea ca Ficior si crimele lui sunt teatru. Ca-n felul asta devin discutabile sute de crime facute dintr-o trauma. Bai, Ficior a omorat! Pe raspunderea lui. Sub grija Partidului Comunist Roman. Si-mi repet asta. Coborand din lift. In spatele Catedralei. Mantuirii Neamului.
0
1
