Blonda sau bruna? Te-ai nascut cu preferinte. La tap, la halba sau la sticla. PET 2,5. Haute Culture iti spune istoriile Berii in Romania: de la primul festin cu bere al domnitorului Vasile Lupu la Caragiale berarul si inchipuita „burta de bere”. Da, ne-am inspirat din dezvaluirile RISE Project 2015. Berea 2017 este un surogat de aditiv, enzima si inhibitor. Deci, o minciuna. Ce-i cu berea, mai e berea bere? Hai, intreba si socoate cum ar trebui sa fie si ieftina si naturala. Si, de-ti plac minciunile si desenele, fa-ti tricou cu ele.

Burta de bereFoto: Haute Culture

“Burta de Bere” nu exista!

Nu berea-i de vina, daca ai burta. Poate cantitatea gigantica bauta o data, de zece ori, te face corpolent. Dar burta se face burta, si de la legume gratinate si de la ceafa de porc, si de la inghetata si de la mititei, si de la morcov si de la ghimbir.

Un studiu al Centrului de Studii despre Bere din Romania, intitulat "Parametrii somatici caracteristici statusului ponderal şi consumulde bere în România" demitizeaza “burta de bere”.De ce sa fie pe nedrept berea asociata cu ideea de burta de bere? Circumferinţa abdominală normală trebuie să fie mai mică de 94 de centimetri la bărbaţi, şi respectiv de 80 de centimetri la femei, iar raportul talie/ şold mai mic de 0,9 la bărbaţi şi respectiv mai mic de 0,85 la femei. În România, doar 36,45 la sută dintre femei şi 48,66 la sută din bărbaţi au valori normale ale circumferinţei abdominale, românii find în general "grăsuţi". Cantitatea zilnică de bere recomandată este de 660 de mililitri pentru bărbaţi şi 330 de mililitri pentru femei, atunci când berea are maxim 5% alcool.

Burta de bere e un misto, nimic mai mult.

O spune si The Guardian.

Este berea, bere? Sau e “Fungamyl, Ceremix 6X MG sau Filtrase

Reporterii RISE Project au descoperit in 2015 ca ingredientele din care se prepara berea in Romania nu sunt doar cele naturale: drojdia de bere, malt, hamei si apa. Procesul de fabricatie este deturnat de profitul rapid si de cantitate. Aditivi si enzime industriale se strecoara in bere, cat s-o livreze iute la consumator. Toate cele patru mari companii producatoare de bere din Romania - Heineken Romania, Ursus Breweries, Bergenbier si Tuborg Romania adauga in bere adjuvanti.

Berea nu-i infuzia acidulata de dupa fierberea in apa a maltului si florii de hamei. Berea e surogat.

Daca tot are Ceremix, de ce berea n-ar avea si povesti de mitocanca?

Pai, sa-i vedem perechea. Deci: “Mic si bere”. Cati mici doriti? Micul, pare, fratele berii. Locuiesc pe carton, langa mustar. Se pregatesc la gratar amplasat oriunde-ti pofteste inima si muschii tai: padure, camping, mare-munte, sat sau metropola. Oamenii pregatesc micul in perimetre de iarba uscata dintre blocuri, bunaoara chiar pe teresa blocului. Se gaseste micul la cativa lei in targurile cu mancare din toata tara. Niciunul dintre romani nu-i refuza micului o blonda sau o bruna, amaruie & spumoasa. Micul a ajuns chiar controversat, atunci cand Uniunea Europeana a vrut sa-l interzica. De ce sa ne ia micul Uniunea din Romania? Continea bicarbonat de sodiu. Romanii au aparat micul ca pe-un tezaur national. Comisia Europeana a cedat presiunilor facute pentru ca micul sa nu ne fie instrainat.Grasimea din mic te unge pe suflet, bulboana berii te “drege” de caldura.

Berea si obiceiul dezvelirii burtii

Burta e o mandrie. Un semn de virilitate printre barbatii maturi. In provincie – dar si in capitala – vedem maioul sau tricoul care-o dezveleste. Barbatii umbla cu burta la vedere cand e atmosfera caniculara. Grimasele sunt asijderea – de barosani in plina vara. Ce-i burta, de fapt? Nimic vulgar, dupa ei. N-au nimic de ascuns, sunt fara invelis. Ei insisi. Bineinteles, cu burtile lor goale. Nu de hrana sau de bere. De haina. Barbatii acestia isi poarta burta cu onoare. Tuguie buzele sa mai guste o inghititura din sticloanta.

Bere, pacanele, Loto Prono

Ii vezi pe la amiaza pe barbatii care se strang in fata la Loto Prono sau langa agentiile de pariuri. Adumbriti de prelata, stau la o doza si viseaza la Noroc. Rezemati de blocuri comuniste. Ghemuiti. Pe Soseaua Oltenitei sunt nelipsiti. Dar si in alte cartiere. Pe la 7 mai raman doi-trei. Ultimii clienti care flecaresc. Baga si o pacanea. Se saluta: “Ce ma fa’ ma, n-ai

mai dat un telefon!”. Unii au burta, altii sunt slabi de li se vad coastele. Berea le starneste spiritul, le desteleneste limbile sa vorbeasca, sa stea la cioace. Berea e pretextul pentru un social club. Nici Facebook, nici alte retele de socializare nu se compara cu licoarea. La pet, la cutie, la sticla de 330 ml, la sticla cu dop flip-top.

Vezi? berea e si plina de Fungamyl si e mitocanca in Romania. Berarii asa o vor, asa o gasim. Totusi, care ii este istoria?

In fapt, are Istorie de boieri mari

Berea se bea de oameni alesi. Stramosul bautorului de bere: Vasile Lupu. “La cate trei-patru pahare cu vin ce bea, Domnul mai lua si cate un pahar cu bere rece, spre a se racori" Era secol XVII in Moldova. Doar vel-boierii (boierii mari) beau bere la festinuri. Paul de Alep, arhidiacon din Antiohia, descrie unul dintre banchetele de la Curtea lui Vasile Lupu (domnitor al Moldovei, 1634-1653). Pe masa imbelsugata era si berea: "... Inaintea Domnului era un vas din lemn cu apa, asezat pe un trepied, in care tronau sticle cu diferite vinuri, rachiuri si bere... La cate trei-patru pahare cu vin ce bea, Domnul mai lua si cate un pahar cu bere rece, spre a se racori".

Berea se facea de oameni alesi. Johann-Neamtul, prim-berar. "Nimeni altul sa nu aiba slobozenie sa deschiza asemenea fabrica" Industriasul Johann-Neamtul a inaugurat prima fabrica de bere la marginea Bucurestiului in 1809. A primit si privilegiul de prim-berar printr-un act semnat de Voda Caragea: “nimeni altul sa nu aiba slobozenie sa deschiza asemenea fabrica (...), printre pamanteniitarii nu s-a gasit nimeni cu stiinta de acest mestesug".

Si berea e afacere fragila, uite-l pe Caragiale berar

Il stim din schitele lui Caragiale pe bucureastean in timp de vara, lanced de arsita si zapuseala: E Miticul molesit, care suduie si se manjeste pe barbita cand linciureste si soarbe din halba de bere. Vorba lunga despre politica, grimasele de bodega si barfa erau asezonate cu berea. Momente, schite si mofturi: toate au clocotit laolalta cu hameiul. El insusi se camufleaza-n personajul “Nenea Iancu”, tot un bucurestean ametit de vara, mereu dornic sa-si gaseasca un amic. Satul de putinul banet pe care-l castiga din gazetarie, vrea berarie proprie. Deschide ospatarii pe Gabroveni, Selari si in Piata Teatrului. Birturile s-au numit: “Tunelul Caragiale”, “Beraria Academica Bene Bibenti” sau “Gambrinus”. Caragiale i-a facut pe gazetari, scriitori si actori sclavi ai crighelului. Se strangeau filfizonii la sueta si tacla. Palavrageau. Dramaturgul n-a scos insa profit de pe urma berariilor. O letcaie, poate.

“Iancu Luca Caragiale / Îți dă berea cu măsură. / Face și literatură…/ Însă nu face parale”, versifica Cincinat Pavelescu.

Concluzie: berea mitocanului e o pozitionare de marketing, "burta de bere" o ironie

Totusi, fie berea cat de toxica & producatorii insetati de castig, in anul 2013, România se afla pe locul șase în Europa din punctul de vedere al consumului de bere. Anual consumam aproape 90 de litri pe cap de locuitor roman. Dece? Berea e ieftina. Pentru ca tu cauti bere ieftina. Ea poate fi atat de ieftina cat iti doresti. Uimitor de ieftina si multa. Problema aici nu este ieftinatatea, ci criteriile tale. Cand iei berea gata incapsulata, multa si rece din galantar nu cumva s-au dus toate criteriile vietii tale? Nu cumva uiti ca berea atat de multa nu poate fi naturala 100%? Nu cumva vrei sa fii ca toti ceilalti, nimic mai mult, cand vezi blonda, asa, gata sa ti se ofere?

Vei spune: marfa buna si multa nu exista. Nu-i adevarat, asta-i alta pozitionare de marketing. Stii bine adevarul.Germania, Elvetia si-n multe alte locuri gasesti mici fabrici de bere.Producatorii au o minima productie pentru ca nu se lacomesc si respecta omul si berea. Si acolo probabil unii rad de altii ca au "burti de bere", dar macar burta aceea e exigenta, iar rasul ceva mai sanatos.

Iti place Istoria noastra?Da like pe contul Facebooksi mesaj pe eugen.istodor@hotnews.ro. Iti trimitem desenele Burtii de bere. Desene bune de pus pe tricou!