Ministerul Sanatatii va incepe o campanie de vaccinare impotriva rujeolei, cu implicarea autoritatilor locale, urmand ca marti sa fie organizata o videoconferinta comuna cu Ministerul Afacerilor Interne, cu prefectii de judete, cu reprezentanti ai Directiilor de Sanatate Publica si ai medicilor de familie, a anuntat luni ministrul Sanatatii, Florian Bodog, potrivit News.ro. Autoritatile locale vor trebui sa identifice copiii cu varste intre noua luni si noua ani - grupele de varsta cele mai afectate de epidemie - care nu au fost vaccinati, dar si locurile in care acestia vor fi imunizati, in cazul in care in localitatile respective nu sunt unitati medicale.

Vaccinarea la copiiFoto: pixnio.com

Ministrul a precizat ca videoconferinta va avea loc marti, la ora 13.00 si ca aceasta "tine loc de circulara", fiind, astfel, invitate sa se implice in campania de vaccinare impotriva rujeolei primariile din toate judetele tarii.

Autoritatile locale vor trebui sa identifice copiii cu varste intre noua luni si noua ani - grupele de varsta cele mai afectate de epidemie -, care nu au fost vaccinati, dar si locurile in care acestia vor fi imunizati in cadrul campaniei, in cazul in care in localitatile respective nu sunt unitati medicale. De asemenea, in cazul in care localitatile sau zonele respective nu au medici, vor participa voluntari.

Bodog a adaugat ca Ministerul Sanatatii va evalua o data la doua saptamani gradul de implicare a autoritatilor locale in fiecare judet, iar acolo unde sunt in continuare probleme vor fi luate masuri.

Numarul total de cazuri confirmate cu rujeola in Romania pana la data 14 iulie este 8.017. Au fost inregistrate 31 de decese, dintre care 8 in judetul Timis, 6 in judetul Arad, 6 in judetul Dolj, 3 in judetul Caras Severin si cate unul in judetele Bihor, Cluj, Calarasi, Satu Mare, Vaslui, Galati, Mures si Bucuresti.

Rujeola s-a extins in 41 de judete din 30 septembrie 2016, cand a fost declarata epidemia si pana in 14 iulie 2017.

Cele mai afectate judete, cu peste o mie de cazuri de rujeola fiecare sunt Timis (1.214 cazuri) si Caras-Severin (1.109 cazuri). Un al treilea judet, Arad, are 999 cazuri confirmate.

Rujeola (pojarul) este o boala infectioasa care adesea duce la complicatii. Din patru persoane care fac rujeola una are nevoie de spitalizare. Pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeola, boala este mortala.