Indiferent de statut profesional, culoare politica sau nivel al veniturilor, cu totii am fost prinsi in ultimele zile in febra discutiilor ocazionate de noul program de guvernare lansat saptamana trecuta. Discutiile sunt aprinse si in contextul climatului politic in care fostul guvern a fost dat jos de propria coalitie de guvernamant, iar emotiile sunt inca puternice. De ce? Am putea spune pentru ca avem o anumita preferinta politica si dorim, ca la un spectacol sportiv, sa vedem cine castiga si cine pierde.
Din punctul meu de vedere, nu se exclud astfel de variante, dar exista si un raspuns mai simplu: noile masuri fiscal-bugetare ne afecteaza suma veniturilor care vor ajunge in contul sau buzunarul propriu. Iar daca reprezinti o companie, iti vor afecta planul de afaceri si profitabilitatea, chiar daca nu este inca destul de clar cat si cum.
La o prima vedere, in lipsa unor detalii cu privire la fiecare masura in parte, exista niste castigatori, si anume persoanele fizice cu venituri sub medie, unele companii, precum si, potential, statul. Iar pierzatorii par a fi persoanele fizice cu venituri mari si alte companii, multinationalele fiind cel putin in aceasta categorie. Dar asa este? Sa le luam pe rand:
Persoanele fizice cu venituri mici, precum pensionarii, bugetarii sau cei care au salariul minim pe economie par favorizati: se propune cresterea pensiilor, a salariului minim sau eliminarea impozitului pentru cei cu venituri sub 2.000 lei pe luna si pentru medici. In cazul bugetarilor, insa, nu este clar daca marirea salariilor nu cumva ascunde transferul contributiilor sociale de la angajator la angajat si cresterea artificiala a venitului brut. Reducerea numarului de taxe si de declaratii fiscale, precum si generalizarea platii electronice a impozitelor, pot aduce si ele beneficii. Cei care au venituri mai mari pot fi afectati de taxa de solidaritate, dar in acelasi timp pot beneficia, acolo unde este cazul, de eliminarea impozitului pe dividende.
In acelasi timp, revenirea la impozitul pe venitul global va avea cel putin doua efecte: o crestere la nivelul fiecarei persoane fizice a timpului petrecut pentru completarea declaratiilor fiscale, precum si o potentiala aducere a altor venituri in baza de impozitare, venituri ce azi nu sunt impozitate (vezi "meditatiile" profesorilor sau "atentiile" medicilor).
Iar impozitul pe bunurile toxice nu va face decat sa creasca pretul pentru produsele ce vor contine substantele incriminate (spre exemplu zaharul). Stiti foarte multi oameni care nu mai fumeaza sau nu mai beau alcool din cauza accizelor la tutun sau alcool?
Mai mult, daca va fi introdus impozitul pe cifra de afaceri, este foarte posibil sa asistam la un fenomen inflationist deoarece companiile isi vor acoperi noul impozit prin pret.
Si atunci castigurile din cresterile salariale sau scutirile fiscale ale persoanelor fizice vor fi anulate, cel putin partial, de inflatie.
Companiile, in general, pot fi favorizate de reducerea si simplificarea numarului de taxe si a declararii/platii impozitelor, precum si, intr-o mai mica masura, de Legea Preventiei.
In cazul in care se vor atinge dezideratele promise, Codul Economic poate oferi o legislatie mai clara si mai usor de aplicat. Va scadea, de asemenea, numarul declaratiilor si platilor cu contributiile sociale aferente angajatilor. Dar in acelasi timp vor fi afectate de cresterea salariului minim pe economie care va duce la cresterea costurilor de operare si presiuni asupra profitabilitatii si, deci, a sustenabilitatii afacerii.
Este evident ca pentru companii cel mai mare impact il poate avea impozitul pe cifra de afaceri. In functie de marimea impozitului si prevederile efective ale legii, unele companii vor iesi mai bine sau mai rau, comparativ cu plata unui impozit pe profit (si asta indiferent daca sunt multinationale sau nu). Cele care vor avea impozitul mai mare - si nu este foarte sigur daca numai acestea - isi vor creste, cel mai probabil, pretul, pentru a-si acoperi costurile fiscale suplimentare. De aceea inflatia va fi o consecinta fireasca. Cresterea taxelor si cea a pretului vor duce la o competitivitate potential mai mica, iar in unele cazuri, cumulate cu cresterile salariului minim, se poate ajunge chiar la inchiderea unor afaceri.
Tinand cont de faptul ca Romania este parte a UE, mai recent a initiativei OECD cu privire la erodarea bazei impozabile, semnatara a peste 90 de Conventii pentru evitarea dublei impuneri cu alte tari etc, deci parte a unui mecanism fiscal cel putin european, impozitul pe cifra de afaceri nu este decat un anacronism intr-un peisaj dominat de impozitarea profiturilor.
Exista atatea reguli care sunt incalcate si atatea probleme ce pot aparea in practica, incat implementarea unui astfel de impozit este aproape imposibila si, daca s-ar face, ar scoate Romania de pe lista tarilor civilizate in materie de fiscalitate. Nu mai zic de faptul ca, daca Romania doreste sa continue sa faca parte din UE (si sper ca nu se doreste o schimbare de directie in politica noastra fata de UE), este probabil ca din 2019 sa avem legislatie europeana cu privire la un impozit pe profit (!) european.
Ce vom face cu impozitul pe cifra de afaceri, il vom pastra doar un an intr-o astfel de situatie? In opinia mea, chiar fara o analiza detaliata de impact, implicatiile negative ale implementarii unei astfel de decizii ar fi superioare celor potential pozitive care ar rezulta din simplificare. Recentele declaratii din mediul politic ne fac sa credem ca argumentele pentru neintroducerea unei astfel de taxe ar fi fost intelese.
Statul pare sa fie favorizat de simplificarea calculului, declararii si platii taxelor pentru ca vor fi eforturi mai mici de verificare si control. Totusi, o noua legislatie privind, spre exemplu, impozitul pe venit global va duce la o complexitate careia nu pare sa-i faca fata sistemele informatice ale administratiei fiscale. Este nevoie de investitii rapide in aducerea acestor sisteme la parametri normali de functionare, chiar si fara modificari legislative. Mai mult, in contextul unor atat de multe schimbari legislative, vor creste atat costurile de conformare, cat si timpul si costurile pentru educarea contribuabililor si a inspectorilor fiscali.
De fapt, pentru stat principala problema o reprezinta sustenabilitatea bugetului in contextul unor atat de multe scaderi de impozite si cresteri de salarii la bugetari sau pensii. Aparitia unor noi taxe, cum ar fi taxa de solidaritate sau impozitul pe cifra de afaceri sau amanarea reducerii cotei de TVA, reprezinta incercari de a acoperi golurile bugetare. Fara un studiu de impact, chiar si aceste masuri pot sa nu acopere potentialele deficite.
Din punctul meu de vedere, principala sursa suplimentara de venit a statului pentru acoperirea deficitelor bugetare, asa cum am mentionat in repetate randuri, ar trebui sa o constituie fiscalizarea economiei subterane.
In final, as mai mentiona un element care este la fel de recurent si de important: predictibilitatea si stabilitatea sistemului fiscal.
Multe dintre aceste masuri au venit neasteptat, intr-un moment in care lumea se gandeste la vacante si nu la reforme fiscale facute pe repede inainte. Este un adevar banal ca un stat si locuitorii sai traiesc pe seama economiei nationale, iar aceasta economie depinde mult de deciziile individuale ale investitorilor si consumatorilor. In conditiile in care avem un minim istoric al investitiilor, cred ca este in continuare interesul nostru sa le atragem. Astfel de schimbari majore pot sa slabeasca puternic increderea investitorilor, iar o tara si un guvern sunt cu atat mai puternice cu cat economia este mai puternica.
Un articol semnat de Dan Badin, Partener Coordonator Servicii Fiscale si Juridice, Deloitte Romania
0
0
