Parchetul national financiar din Franta solicita 1,1 miliarde de euro bancii elvetiene UBS, acuzata ca a propus in mod ilegal unor francezi cu averi mari sa isi deschida conturi in Elvetia pentru a evita plata impozitelor in Franta, relateaza publicatia Journal du Dimanche, citata de News.ro.

Publicatia mentioneaza ca valoarea de 1,1 miliarde euro este exact valoarea cautiunii deja platite de catre banca elvetiana.

"O astfel de suma este de neconceput vis-a-vis de actionarii nostri, dar si vis-a-vis de sistemele de justitie din alte state cu care noi am negociat. Nu este deloc pretul pietei. Ceea ce ni s-a propus nu este rezonabil", a declarat directorul juridic al UBS, Markus Diethelm, pentru Journal du Dimanche.

UBS si filiala sa din Franta sunt acuzate de justitia franceza, care a deschis un dosar in acest sens, pentru ca au propus intre 2004 si 2011 unor potentiali clienti francezi, cu averi importante, sa isi deschida conturi in Elvetia, pentru a scapa de plata taxelor in Franta.

Procurorii francezi sustin ca aproape 10 miliarde de euro au scapat de inregistrarea la Fiscul francez in acest fel.

In 2014, justitia franceza a fixat o cautiune de 1,1 miliarde euro bancii UBS, in asteptarea procesului.

Cei doi judecatori de instructie din Franta care se ocupa de dosar vor anunta decizia la inceputul saptamanii urmatoare