Prințul moșternitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman a autorizat - și cel mai probabil a ordonat - uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, arată un raport al serviciilor secrete americane publicat vineri, relatează Reuters și AFP.

Foto:

„Am ajuns la concluzia că prințul moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman a validat o operațiune la Istanbul, Turcia, pentru capturarea sau uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi”, scrie Direcția Națională de Informații în acest scurt document declasificat.

Potrivit documentului de patru pagini declasificat, Mohammed bin Salman l-a văzut pe Khashoggi ca pe o amenințare la Regat și a sprijinit violența dacă aceasta era necesară pentru a-l reduce la tăcere.

”Ne bazăm această evaluare pe controlul prințului moștenitor asupra luării deciziilor în Regat, implicarea directă a unui consilier cheie și a membrilor echipei de protecție a lui Muhammad bin Salman în operațiune și sprijinul prințului moștenitor pentru utilizarea măsurilor violente pentru a reduce la tăcere disidenții din străinătate, inclusiv a lui Khashoggi ", mai arată raportul.

Prin declasificarea raportului, președintele SUA, Joe Biden a inversat refuzul predecesorului său Donald Trump de a-l publica sfidând o lege din 2019, reflectând o nouă disponibilitate a SUA de a confrunta regatul cu privire la chestiuni prvind drepturile omului până la războiul din Yemen.

Khashoggi, care a lucrat pentru Washington Post, era rezident american. Pe 2 octombrie 2018, jurnalistul a fost ucis de persoane care aveau legături cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, în consulatul saudit din Istanbul. A fost dezmembrat, iar cadavrul său a dispărut.

Riadul a negat orice implicare a prințului moștenitor.

Citește și:

Biden ridică problema drepturilor omului în prima convorbire telefonică cu Regele Arabiei Saudite și înainte de publicarea raportului secret privind asasinarea jurnalistului Khashoggi