Preşedintele Klaus Iohannis a asistat vineri seara, la Alba Iulia, la ceremonialul Gărzii Cetăţii Alba Carolina, care a prezentat onorul, şeful statului făcând la final şi fotografii alături de soldaţii îmbrăcaţi în uniforme militare habsburgice, specifice primei jumătăţi a secolului al XVIII-lea, când a fost ridicată fortificaţia, conform Agerpres.

Alba IuliaFoto: Hotnews

La manifestarea desfăşurată pe esplanada dintre Catedrala Reîntregirii şi Catedrala Romano-Catolică, în deschiderea "Alba Fest", eveniment similar "Zilelor Municipiului", au fost prezenţi câteva sute de turişti şi localnici, care au asistat, împreună cu preşedintele, şi la momentul tragerii a trei salve de tun.

Alături de şeful statului s-au aflat preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, şi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. Cei trei s-au fotografiat alături de membrii Gărzii Cetăţii Alba Carolina şi, de asemenea, i-au salutat pe componenţii Gărzii Apulum - "legionari romani", "daci" şi "gladiatori" -, care urmau, la fel ca în fiecare vineri seara în sezonul turistic, să prezinte un spectacol de reconstituire istorică.

Anterior, în timpul deplasării de la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde şeful statului şi-a lansat cel mai recent volum, "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa", în cadrul Târgului de Carte "Alba Transilvana", până pe esplanadă, Klaus Iohannis a cerut detalii de la Mircea Hava despre "Monumentul Marii Uniri", inaugurat de 1 Decembrie şi care, în prezent, este înconjurat de schele.

Edilul din Alba Iulia a explicat că, din cauza frigului, nu s-au putut efectua anumite operaţiuni, spunând că mai trebuia lustruit. "Deci, mai vine o lustruială", a spus Iohannis, iar Hava a replicat că sculptorul "mai dă cu lac", menţionând că totul se face pe cheltuiala lui Mihai Buculei, constructorul monumentului, singurul inconvenient fiind "deranjul".

Klaus Iohannis s-a arătat interesat şi care dintre viceprimari îi va lua locul lui Mircea Hava, ales recent europarlamentar.

"Dacă pleci la Bruxelles, cine rămâne interimar?", l-a întrebat şeful statului pe Hava, unul dintre cei mai longevivi primari de municipiu reşedinţă de judeţ. Mircea Hava a răspuns că acesta va fi Voicu Paul. "Domnule preşedinte, ăla care trage, ăla care face, ăla în care am încredere că ştie. (...) Rămâne până la alegerile la termen şi sper că o să câştige şi atunci. Nu sperăm, vrem", a spus Hava.

În timpul plimbării prin Parcul Unirii, şeful statului a fost aplaudat de către cei prezenţi. La un moment dat, un trecător a spus că vrea să dea mâna pentru prima dată cu un preşedinte, Klaus Iohannis răspunzându-i că "după noiembrie" pot să mai dea o dată.

Şeful statului a avut, la o sală de evenimente, în încheierea vizitei sale la Alba Iulia, o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene din Alba, judeţ "dominat" de către membri ai PNL.