Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a declarat joi seară, la Digi24, că trebuie încercată constituirea unei noi majorităţi care să susţină un guvern interimar până după alegerile prezidenţiale, urmând ca ulterior să fie organizare alegeri parlamentare anticipate.

Dacian Ciolos la Digi24Foto: Captura Digi 24

"Eu cred că totuşi trebuie încercată constituirea unei noi majorităţi, pentru că ăsta e semnalul pe care românii l-au dat, şi dacă politicenii care până acum au luat-o pe o cale au înţeles mesajul românilor, ar putea demonstra acum că au înţeles acest mesaj prin atitudinea, comportamentul lor în Parlament. Putem avea o altă variantă, un guvern interimar care să gestioneze treburile curente ale ţării, să organizăm alegerile prezidenţiale şi imediat după alegerile prezidenţiale să accepte această majoritate a parlamentarilor dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate. Altfel spus, să aibă curajul să se relegitimeze în faţa alegătorilor", a declarat Cioloş, potrivit Agerpres.

El a precizat că reprezentanţii PLUS sunt pregătiţi pentru preluarea guvernării, după alegerile parlamentare.

"Noi, PLUS, nu suntem în Parlament, dar în momentul în care vom fi trecut prin alegeri parlamentare şi vom fi în Parlament, suntem gata să ne asumăm guvernarea. Asta pot să v-o spun din start, că suntem pregătiţi pentru asta, că ne pregătim pentru ca în perioada imediat următoare să vorbim concret despre ceea ce intenţionăm să facem şi să continuăm să facem apel la cei care acum îi reprezintă pe români în Parlament să accepte să vină în întâmpinarea românilor, să îşi depună mandatul şi să ceară relegitimarea lor prin vot. Ne asumăm guvernarea după alegerile parlamentare", a mai afirmat Cioloş.