Ministerul Educației a trimis planul de școlarizare la fiecare inspectorat școlar în parte. Inspectoratele urmează să publice în perioada următoare broșura cu locurile de la admiterea la liceu. Planul de școlarizare a fost aprobat pe baza cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2019-2020, stabilită de Guvern la sfârșitul lunii aprilie. Ministerul Educației alocă anul acesta 134.600 de locuri pentru liceu, mai puțin cu 30.400 față de anul trecut, când cifra de școlarizare era de 165.000.

Ecaterina AndronescuFoto: Agerpres

Fiecare inspectorat școlar a primit un număr de clase pentru învățământul liceal și pentru învățământul profesional. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că a împărțit numărul de locuri către inspectoratele școlare atfel încât să nu mai existe note sub 5 la admiterea la liceu.

”Fiecare inspectorat a primit planul de școlarizare. Am încercat să reglăm cifrele de școlarizare astfel încât cei care iau note sub 5 să nu mai fie în licee, să meargă spre școli profesionale”, a spus Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, pentru HotNews.

Andronescu a spus că s-a uitat și la rezultatele din ultimii 3 ani de zile, cum au fost pe fiecare județ.

"Ne-am mai uitat și la ce șanse de locuri de muncă au copiii ăștia din școlile profesionale când termină. De aia a și durat un pic mai mult”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

În unele județe numărul de clase profesionale primite este mai mare decât anul trecut. De exemplu, în județul Cluj și în Municipiul București.

La București, planul de școlarizare arată că, pentru anul școlar 2019-2020, învățământul profesional și profesional dual va primi 15 % din locurile pentru primul an de liceu. Asta înseamnă că vor fi 78 de clase de învățământ profesional și profesional dual, comparativ cu 34 de clase câte au fost în anul școlar actual.

”Această cifră reprezintă oferta agregată a tuturor unităților de învățământ tehnic din București pentru anul școlar viitor, pornind de la parteneriatele pe care le-am semnat cu agenții economici, resursele disponibile pentru organizarea acestei forme de învățământ și, nu în ultimul rând, corelat cu procentul de elevi care în anul școlar prevedent, la evaluarea națională, au luat medii sub 5 la acest examen”, a declarat Ioana Neacșu, inspector general școlar la București.

La Cluj, vor fi anul acesta 60 de clase de învățământ profesional și profesional dual, cu toate că inspectoratul școlar ceruse 50 de astfel de clase.

”Sunt niște transformări de clase de profesionale în detrimentul celor de liceu, pe baza unei note care fusese venită cu câteva luni în urmă, și e adevărat că noi nu ne încadrasem în 35%. Noi am cerut 50-51 de clase, dar ne-au dat în jur de 60 de clase de învățământ profesional și profesional dual. Ar fi o diferență de vreo 10 clase”, a spus Valentin Cuibuș.

”Din punct de vedere al cererii de pe piață e ok, pentru că există cerere pe piață. Dar toată lumea vrea s[ facă teoretic, dar asta e o altă discuție. Poate că ar fi fost o variantă să se introducă și 5 ca medie obligatorie. Adică să nu poți să intri la liceu fără să iei nota 5. Asta e posibil să se întâmplă, dar până nu vedem notele nu putem spune. Ca și prognoză e posibil să se întâmplă așa ceva”, a mai spus Valentin Cuibuș.

Citește și

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!