Brigada Rutieră anunță că în București vor fi impuse duminică restricții de circulație pentru desfășurarea maratonului de ciclism ”Prima evadare”, a evenimentului ”Toți pentru Europa!” organizat de comunitatea Declic și a ”Simfoniei apei” din Piața Unirii.

Restrictii UniriiFoto: Brigada Rutiera Bucuresti

Maratonul de ciclism cross country “Prima evadare”

  • între orele 08.00 - 10.00, adunarea participanţilor în parcarea din fața Clubului de Echitaţie Felix Ţopescu – Academia de Poliție;
  • între orele 10.00 - 15.00, maratonul de ciclism cross country, pe următorul traseu: Aleea Privighetorilor – Str. Vadul Moldovei – Pădurea Băneasa – Aleea Padina – Pădurea Tunari – prin spatele Aeroportului Otopeni – Moara Vlăsiei – Pădurea Vlădiceasca – Balotești – Snagov – Complex Astoria.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat după cum urmează:

  • între orele 10:00 – 10:10, pe Aleea Privighetorilor;
  • între orele 10:00 – 10:30, pe Str. Vadul Moldovei şi pe Aleea Padina;
  • între orele 10:00 – 11:00, pe Str. Drumul Pădurea Pustnicu.

Toți pentru Europa!

Cu ocazia unei manifestaţii organizate în Piaţa Victoriei, la data de 19 mai a.c., în intervalul orar 17:00 – 22:00, Brigada Rutieră a Capitalei va dispune măsuri specifice din competenţă, în sensul restricţionării temporare a traficului rutier sau atunci când situaţia va impune acest lucru.

“Simfonia Apei”

Piața Unirii – Fântâni Unirii, între orele 20.30-22.30, se va restricționa traficul rutier pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântâni).

Rute ocolitoare:

  • Spl. Independenței – Piața Unirii – Bd. Corneliu Coposu;
  • Bd. Regina Maria – Piața Unirii – Spl. Unirii;
  • Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piața Universității.